Bietul Moş Crăciun

Odată, la Polul Nord, Moş Crăciun se pregătea să plece la copii. Încărcase toate jucăriile în sania la care aşteptau înhămaţi reni, stinsese lumina, încuiase uşa şi verificase dacă n-a lăsat pisica în casă. Îşi pusese cizmele şi mănuşile şi tocmai se întreba dacă tălpile saniei erau bine unse, când văzu luminiţele unui avion de poştă care ateriza pe un aeroport mic din apropiere, şi imediat veni în fugă spiriduşul lui personal cu o scrisoare. Era o scrisoare scrisă de o fetiţă în ultimul moment, chiar cu un minut înainte de miezul nopţii, când Moş Crăciun pornea cu darurile. Spiriduşul, îmbrăcat în frac, deoarece avea bilet la concertul de Crăciun din seara aceea, se uită întrebător la Moş Crăciun: oare să mai deschidă plicul?
- Ia să vedem, zise Moş Crăciun, verifică pe ce listă este...

Moş Crăciun avea scrise pe pereţii casei două liste: o listă cu copii buni pe peretele din faţă şi o listă cu copii răi pe peretele din spate. Spiriduşul se uită cu un felinar şi spuse:
- E pe lista de copii buni. Şi încă dintre cei mai buni...
- Aha, zise moş Crăciun, bucuros, atunci merită să zăbovim un pic. Ia să vedem, ce scrie, citeşte te rog, că nu mi-am luat ochelarii la mine să nu-i sparg!

Spiriduşul însă era şi el preocupat de starea saniei, aşa că zise:
- Ştii ce, Moş Crăciun? Citeşte mata, că trebuie să mai ung sania, un pic, să nu ai probleme.

Se duse după cutia cu vaselină iar Moş Crăciun apropie scrisoarea de felinarul cel roşu al saniei şi citi. Acum, ori din cauza lipsei ochelarilor, ori din cauză că fetiţa aceea scrisese cu un stilou cu cerneală şi nu aşteptase să se usuce sau de abia învăţase să scrie şi mai confundase unele litere cu altele, Moş Crăciun citi fular în loc de flanelă, şi cum fetiţa scrisese de două ori pian, Moş Crăciun citi hipopotam. Moş Crăciun îşi scoase fularul de la gât şi trimise în grabă spiriduşul să caute prin magazie şi acesta aduse un hipopotam din pluş. Citi mai departe îngheţată în loc de fustă plisată şi ghem de Crăciun în loc de pom de Crăciun. Ce-o fi ghem de Crăciun? se întrebă el, apoi trimise spiriduşul să ia ghemul de lână roşie al pisicii. Cât despre îngheţată, Moşul nu se putu gândi decât la gheaţă. I se păru ciudat dar renii pufneau şi băteau din copite, astfel că desprinse un ţurţure de la streaşină. Puse totul în sac, apoi mai apropie o dată scrisoarea de felinar. Atunci văzu cuvântul adevărat lângă hipopotam sau mă rog, pianpian, cum doriţi... Aha! îşi zise el, asta voi rezolva la faţa locului! Moş Crăciun avea o baghetă fermecată cu care transforma sau mărea unele lucruri chiar în casa în care era nevoie de ele.

Imediat bătu ora douăsprezece. Moş Crăciun urcă în sanie iar tălpile ei se aprinseră ca jarul. Renii porniră, sania începu să lunece tot mai repede, apoi prinse o viteză atât de mare încât spiriduşul rămas în faţa casei cu cutia cu vaselină în mână, nu o mai zări decât ca pe un vârtej de coarne de reni, dâre luminoase şi zăpadă răscolită.

Mă întreb ce a zis fetiţa aceea când s-a trezit şi a găsit legat în faţa casei un pui de hipopotam adevărat cu fular la gât, un ghem de lână roşie şi un ţurţure... Iar Moş Crăciun era atât de bucuros! Că răsplătise cum se cuvine un copil cuminte, unul dintre cei mai cuminţi copii din lume. Bietul Moş Crăciun!