02.02.2016
Urmează să fac un zbor lung. Din Olanda până în Africa de Sud, la Johannesburg. Stau lângă geam. Lângă mine ia loc un tip ciudat, îmbrăcat în nişte jeanşi decoloraţi, cu un tricou alb destul de uzat. Urechea stângă îi este străpunsă de un mic cercel circular. Nici nu se aşază bine, că se şi descalţă. Înainte să apuc să protestez, îşi scoate şi ciorapii.

Hait, mi-am zis! Să vezi ce coşmar o să fie, să stau atâtea ore lângă un hippy...

Începe o conversaţie cu mine. Vorbim despre destinaţiile noastre. Eu călătoresc pentru o revistă românească, la o conferinţă de protecţia mediului. El este german şi se duce să-şi preia nava dintr-un mic oraş-port de pe coasta Africii de Est, undeva unde nu zboară avioane, şi unde nu se poate ajunge decât trecând prin Africa de Sud.

Despre ce fel de navă e vorba, un iaht pentru călătorii de plăcere? Nu, nici vorbă. Sunt inginer. Conduc câteva luni pe an o navă portcontainer, ceva uriaş, dar cu un echipaj de numai câţiva oameni. Totul este computerizat. Când intru în tură, stau câte douăsprezece ore într-o cabină de comandă numai cu ecrane şi butoane. Sunt atât de sătul de tehnologie, încât în timpul pe care-l petrec pe uscat stau într-o fermă fără curent electric. Adică fără lumină, fără frigider, telefon, televizor, maşină de spălat, şi toate celelalte? Da. Unde asta, în Germania? Nu, într-o zonă mlăştinoasă a Danemarcei. Singur? Acum da. Dar înainte? Stăteam împreună cu vărul meu, dar de curând el a murit. Era bătrân? Nu. Şi cum de a murit? A făcut pneumonie, şi a refuzat să ia medicamente. A spus că nu doreşte să trăiască mai mult decât i-a fost scris.

Bucureşti, 2011 (revăzut 2016)

0 comentarii

Publicitate

Sus