Cuvânt înainte la Civilizaţia Analfabetismului

Citiţi un fragment din această carte.


Am aflat că pe biroul lui Mihai Drăgănescu, fostul meu profesor de la Politehnică (o vreme şi preşedinte al Academiei Române), cartea mea, în ediţia originală în limba engleză, a avut un loc privilegiat. Păstrez şi acum mesajul său după lectură: "Am s-o propun pentru Premiul Academiei."

Nu mi-am dorit niciodată premii. Aş fi fost mai bucuros dacă mi-ar fi scris despre posibilitatea publicării unei traduceri. Viaţa unei cărţi depinde nu de premiile cucerite de autor, ci de interesul cititorilor. Un motiv pentru aş fi dorit traducerea e practic: libertatea nu e un produs al tehnologiei, dar poate beneficia de posibilităţile ei. Doresc să împărtăşesc cititorului român câteva din experienţele mele. Nimic mai mult decât o expresie spontană a recunoştinţei: am devenit ceea ce sunt fiindcă am avut, în România, profesori şi colegi care mi-au înlesnit un start bun în viaţa de emigrant.

După 18 ani de la apariţie, în sfârşit, limba maternă îmi va găzdui gândurile. Ele s-au născut, vreme de 14 ani, pe alte meleaguri. Au fost exprimate în cuvintele unei limbi străine între timp devenită, împreună cu altele (inclusiv de programare), mediul gândirii mele. Tradusă în câteva dintre graiurile mai active în cultura globalizată, şi mai ales prezentată în limbaj multimedia, cartea s-a bucurat de succes doar când s-a aliniat cu realitatea pe care o descrie: am făcut-o accesibilă, gratuit, pe Internet şi numărul cititorilor a crescut exponenţial. Cine doreşte o poate găsi pe situl meu (www.nadin.ws) sau între cărţile proiectului Gutenberg (inclusiv în format de "carte digitală").

Editura Spandugino mi-a îngăduit, cu aceeaşi generozitate cu care s-a angajat în aventura traducerii tomului meu, câteva pagini de introducere. Mesajul meu de ultimă oră. Sunt bucuros de şansa de a vedea cartea vorbind în limba mea maternă. Pentru cei care citesc doar cele mai recente apariţii, sperând să fie astfel la zi, o carte datată 1997, scrisă de fapt începând din 1983, nu va fi o opţiune comodă. Îndrăznesc să sper că după lectură vor descoperi nu numai actualitatea ei, ci şi perspectiva viitorului. Dacă evenimentele ultimilor 20-30 de ani v-au surprins, ceea ce urmează va depăşi până şi cadrul imaginaţiei. Asta e promisiunea pe care pot s-o fac fără nicio ezitare. Un poet român al altor vremuri scria: Noi, zi de zi, trăim câte-o minune! Mă apucă râsul repetând formula, dar e o descriere potrivită a dinamicii prezentului.

Mă refer în carte la câţiva vizionari care m-au inspirat: Leibniz, Peirce, Maturana, Zadeh... Dar contribuţia mea nu e documentară, ci sistematică. M-am născut într-o perioadă istorică fără precedent: o civilizaţie, aceea în care am fost plămădit, şi-a epuizat potenţialul. O nouă civilizaţie este pe cale să-i ia locul. Asemenea schimbări sunt considerate o revoluţie. De fapt, însă, avem de-a face cu altceva: o bifurcare a sistemului dinamic pe care îl constituie omenirea. Un nou început! Imaginaţi-vă un Big-Bang al condiţiei umane.

Nu am avut intenţia de a produce profeţii. Profeţii sunt deseori subiect de anecdote (dacă nu cumva au fost trimişi in exil). Am analizat caracteristicile structurale ale societăţii din perspectiva activităţii umane şi în relaţie cu legea implacabilă a creşterii eficienţei. Dacă veţi compara omul acestui moment istoric cu omul trecutului, veţi observa uşor că suntem mai eficienţi decât oricând în istoria speciei. Faptul că trăim în cea mai prosperă epocă a umanităţii se poate explica prin creşterea eficienţei. În realitate, pentru hrănirea întregii lumi ar fi nevoie doar de activitatea a cca. 5% din populaţie. Restul poate vegeta (şi foarte mulţi, din păcate, vegetează!). În paralel cu satisfacerea cerinţelor individuale şi sociale a explodat domeniul dorinţelor sau mai precis al pretenţiilor: vreau (mi se cuvine!) casă, televizor, maşină, vacanţă în paradisurile turistice, tot ceea ce poate servi confortului, etc. În lumea de astăzi, care cunoaşte şi multă mizerie, cele mai extravagante capricii pot fi satisfăcute. Şi chiar sunt, uneori în totală ignorare a preţului, pe care specia îl va plăti la un moment dat. În ultima instanţă nimic nu e gratuit. Plata amânată vine cu dobânda ei.

Bazat pe această analiză am îndrăznit să descriu schimbări, majoritatea confirmate până în detalii. Influenţa reţelelor de conectare (nu numai Internet), televiziunea digitală, nanotehnologia, inteligenţa artificială, robotica, ingineria genetică sunt doar câteva exemple. Faptul că am participat, în măsura competenţei mele, la revoluţia ştiinţifică şi tehnologică m-a ajutat. Ştiu ceea ce descriu din experienţă.

Subiectul acestei cărţi este condiţia umană. Chiar şi în contextul civilizaţiei analfabetismului, cu numărul sporit al celor care nu citesc şi nu ştiu să scrie, îmi pot îngădui luxul unui citat: Homo sum, nihil humani a me alienum puto (sunt om, şi nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e străin). Citatul, dintr-o piesă a lui Terenţiu, ce i-a inspirat pe mulţi alţii, defineşte o perspectivă de compasiune. Cei care în aceste zile nu mai citesc, ci îşi consumă vremea în jocuri video sau digitale aparţin prezentului deopotrivă cu cei care lucrează în laboratoare căutând un tratament al cancerului. Programatorul care a pierdut plăcerea lecturii sau a spectacolului de teatru este parte a unei societăţi ce-şi defineşte valorile altfel decât în civilizaţiile trecutului.

Am descris, folosind limbajul ştiinţei contemporane (logica, semiotica, genetica, ştiinţa calculului, etc.), multe detalii tehnice devenite, între timp, invenţii de tot felul. O generaţie de antreprenori a reuşit să schimbe America şi lumea întreagă, nu numai cu telefoane celulare şi cu tranzacţii la bursă efectuate aproape instantaneu de programe. Omul e prea lent pentru noile procese în care destinul său e decis de inteligenţa artificială sau de uriaşe cantităţi de date (Big Data, cum se spune în lumea experţilor) din care s-au extras, în mod automat (deep learning) cunoştinţe despre fiecare dintre noi. S-a schimbat familia, şi nu mă bucur că am prognosticat inevitabila ei destrămare. S-a schimbat, cine ar fi crezut, sexualitatea. Se schimbă continuu ceea ce mâncăm - Doamne, Doamne, McDonald's la Paris, şi la Bucureşti - şi cum ne îmbrăcăm. S-a schimbat, enorm, sportul, un factor economic comparabil cu cinematografia şi televiziunea. Producţia ultimului joc digital a costat peste 500 de milioane de dolari. Este un joc global care va atrage peste 2 miliarde de oameni (nu numai pe cei tineri). Războaiele de ieri (cu numărul enorm de victime) au devenit războaiele extrem de eficiente ale prezentului - greu de distins între ficţiune şi realitate. Lumea nu a devenit mai paşnică. Am dedus din analiza noii dinamici a realităţii că presa va intra în criză - îmi amintesc de o discuţie, în 1998, cu unul din cei mai mari proprietari de ziare şi reviste din New York. Citise cartea, dar nu vroia să creadă că vremea cuvântului scris este în declin. Între timp, sute de ziare, unele celebre la timpul lor, au încetat să existe. În exuberanţa postrevoluţionară din Europa de Est au apărut multe publicaţii. Reacţia la abia destrămatul monopol al puterii asupra dreptului de exprimare explică dorinţa oamenilor de a gusta libertatea de opinie. Între timp, şi aici, analfabetismul s-a extins, viaţa multor publicaţii este sub semnul întrebării. Cartea sugerează ceea au devenit mediile sociale (social media), şi descrie o nouă fază a cercetării ştiinţifice. Ştiinţa în faza ei computaţională este complet diferită de ştiinţa clasică studiată la şcoală şi la universitate în tinereţea mea. Evident, nu toate prezicerile din aceasta carte s-au bucurat de apreciere (şi nu tot ceea ce am descris a devenit realitate).

Îmi amintesc că în 1995, la Dresda, am prezentat câteva teze legate de civilizaţia analfabetismului. Cartea încă nu apăruse, dar era aproape gata să intre la tipar. Am fost atacat de distinşi colegi speriaţi de perspectiva pe care o deschideam. Faptul că locul lor în ştiinţă era pus la îndoială nu i-a amuzat. Probabilitatea ca tot ceea ce produseseră, tomuri peste tomuri, articole în reviste importante, să se dovedească inutil, i-a facut să devină agresivi. Au realizat că schimbările pe care le-am descris erau de natură fundamentală. Mi-au cerut să nu public cartea. Universitatea, bazată pe modelul medieval, va fi înlocuită, afirmam eu, de centre interactive de studii. În locul prelegerii de autoritate (cine ştie mai mult decât profesorul?!), dialogul, amintind de şcoala socratică (în care autoritatea fusese de asemenea chestionată). În plus: learning by doing - învăţarea prin practică - cu proiecte de interes reciproc, în care studenţii şi profesorul (mai mult un catalizator, decât o sursă de cunoaştere) cooperează. Proiecte reale, cu destinatari reali. Solomon Marcus, unul din marii intelectuali ai timpului nostru, le-a explicat eminenţilor colegi care mă atacau că, după părerea sa, concepţia lui Nadin este una a oportunităţii. Mulţi ani mai târziu, acelaşi Solomon Marcus a contribuit la realizarea acestei ediţii în limba română. Îi mulţumesc nu numai pentru acceptarea unora dintre ideile mele, dar mai ales pentru momentele în care nu am fost de acord.

Îmi dau seama că unele detalii din carte trebuie rectificate. Am scris că "în decursul unei singure zile sunt generate mai multe informaţii decât în ultimii 300 de ani la un loc". Astăzi producem într-un minut mai multe informaţii decât în întreaga istorie a omului pe pământ. Aş putea cita şi alte exemple. Sunt şi previziuni care nu au fost, până în momentul de faţă, confirmate. Vor fi. O spun cu calmul (unii îl vor lua, poate, drept aroganţă) celui care ştie că "matematica" argumentelor dezbătute în carte este solidă. Într-adevăr, am descris felul în care structurile centralizate (şi birocraţia dezvoltată în jurul lor) vor ceda locul structurilor distribuite, şi birocraţia va fi redusă. În realitate, Europa unită - un splendid proiect care îşi trăieşte criza creşterii - este un exemplu pe care îl dau aproape umilit de proliferarea iraţională a centralismului adoptat. Dar nici Statele Unite (cât de unite?) ale Americii nu arată mai bine. Cartea mea cea mai recentă ia în considerare ipoteza unei implozii a Americii după modelul Uniunii Sovietice.

Rămân convins că în conflictul dintre trecut - ierarhie, centralism, reglare şi reglementare, propensiune juridică (înmulţirea legilor este doar un simptom) - şi forţele prezentului, victoria va aparţine descentralizării, eliberării de ierarhii, unui nou individualism, care poate exista doar sub semnul libertăţii de autodeterminare. Cuvinte mari, ştiu, dar ceea ce descriu aici rezultă necesarmente din dinamica unei civilizaţii obsedată de mai mult, mai bine, mai ieftin.

Nici sistemul universitar nu s-a schimbat în măsura în care ar fi trebuit. De curând, facultatea unde predau a primit o clădire nouă - 80 de milioane de dolari cheltuiţi pentru a conserva trecutul, în loc de a facilita descoperirea viitorului. (Plus milioane de la cei dispuşi să-şi cumpere veşnicia - ataşându-şi numele de clădiri de care în viitorul apropiat nimeni nu va mai avea nevoie). Dar sunt, în acelaşi timp, în conducerea unei universităţi noi, University of the People, care oferă studii gratuite prin intermediul internetului, tuturor celor lipsiţi de mijloacele pentru a putea studia. E conceptul din această carte, preluat de antreprenori talentaţi şi de colegi care predau gratuit cursuri de înaltă calitate.

Dacă analiza noilor tehnologii a fost în mare măsura confirmată, perspectiva viitorului, mai exact modelul societăţii post-industriale, a rămas un proiect în desfăşurare. Determinismul rămâne dominant: toţi caută bagheta magică în stare să rezolve totul: durerile de cap, cancerul, adicţiile, conflictele, etc. - de parcă durerile de cap, cancerul, adicţiile, conflictele ar fi butoane aşteptând doar să fie atinse. Nondeterminismul e considerat cu suspiciune, deşi tot ceea ce trăieşte este nedeterminat.

L'homme Machine, idee genială la timpul ei - 1748 - potrivit căreia totul e o maşinărie, a devenit o dominantă în medicină şi în biologie. Computerele, maşini care prelucrează date, controlează societatea şi dau iluzia că orice poate fi programat. Cei înclinaţi să o creadă nu au înţeles că tot ceea ce are viaţă se autoprogramează continuu. Ceea ce nu are viaţă, fireşte, poate fi programat: orice maşină, orice unealtă, orice obiect. Am afirmat că faza primitivă a ştiinţei computaţionale va fi încheiată când computerele vor dispărea de pe birourile şi mesele noastre. Procesul e în plină realizare. Dar faza mai interesantă este aceea a abandonării obsesiei pentru maşina digitală. Ştiinţa computaţională va deveni o utilitate, asemănătoare electricităţii sau distribuirii apei de către municipalităţi (sau firme private). Apa de la robinet serveşte pentru ceai sau cafea, supă, o baie caldă, un duş, pentru spălatul rufelor, etc., electricitatea la iluminat, încălzire, aer condiţionat, "alimentează" unelte, încarcă acumulatoarele automobilelor electrice ş.a.m.d. Ştiinţa computaţională, în concepţia mea, exprimată în această carte, este o sursă de energie cognitivă - o putem utiliza în sisteme de navigare, în monitorizarea (observarea) sănătăţii, în dialog, în noi forme de expresie artistică.

Scriu aceste rânduri ale unui mesaj de ultimă oră în contextul în care am început să mă interesez de aethereum - da, conceptul clasic al eterului la care Newton apelase ca să explice acţiunea la distanţă (de la gravitaţie la interacţiunea cosmică). Începe faza în care ştiinţa computaţională încetează să fie centralizată. Vom putea folosi atâta ştiinţă computaţională cât avem nevoie, şi când avem nevoie. Fără cabluri peste tot, fără să mai cărăm tot felul de aparate, fără să fim obligaţi să semnăm tot soiul de contracte. Vom fi, vrând-nevrând, on-line tot timpul. Energia cognitivă generată în computaţie facilitează forme noi de interacţiune. Cum întregul nostru univers va fi dotat cu "inteligenţă" - scule care înţeleg ce vrem, adaptabile nevoilor individuale, mobilă ce îşi poate schimba forma, pereţi reacţionând la schimbările de temperatură şi umiditate, dar şi la condiţia noastră psihologică, etc. - vom "vorbi" cu ceea ce ne înconjoară fără să pară cuiva că ne-am pierdut minţile. De câte ori v-aţi uitat la cineva care părea că vorbeşte cu sine însuşi pe stradă? În loc să vă purtaţi telefonul celular şi să aveţi în ureche un receptor va fi posibil să vă conectaţi de oriunde, şi să fiţi conectat când doriţi sau când e necesar. Agenţii inteligenţi care populează lumea descrisă aici generează programe care corespund contextului. Un start-up ca Viv (nume ales ca să fie apropiat de viaţă) foloseşte nu numai inteligenţa artificială, ci şi cunoştinţe de anticipare. Recunoaşte starea emotivă.

N-am intenţionat să scriu pentru cititorii români o continuare a cărţii. Realitatea scrie mult mai bine, şi mai repede, decât mine. Prietenii ştiu că în prezent stă în centrul vieţii mele cercetarea sistemelor de anticipare. Am vrut doar să încurajez cititorii, care deseori se plâng de complicaţiile aduse în viaţă de ştiinţă şi tehnologie, îndemnându-i să devină activi în definirea cerinţelor lor. Un chirurg care ar trebui să devină expert în computer pentru a opera pe creier are toate motivele să se plângă. Tehnologia este cea care trebuie să se adapteze cerinţelor noastre şi nu invers. E datoria mea să le spun cititorilor că rolul lor în această dezvoltare va deveni din ce în ce mai important. Îi rog pe cititorii din România să simpatizeze atât cu autorul cărţii, cât şi cu cei care au ajutat ca acest vis al său să devină realitate.

Traducerea, semnată de Luana Stoica nu a fost deloc uşoară. I-am scris că îi rămân îndatorat pentru efort. Redactorul editurii, mai precis Radu Săndulescu, a contribuit mult, şi cu mult tact, la claritatea textului. Cristina Stoian, coordonatoare a ediţiei, a avut partea ei de efort. Îi datorez doamnei Lavinia Spandonide, Editorul acestui volum, respect pentru temeritatea cu care a acceptat să facă posibilă o ediţie în limba română. A publica cărţi în aceste zile este un act de credinţă! Cu această traducere, pentru limpezimea căreia am rugat-o pe nemaipomenita Ileana Popovici - pătimaşă a limbii române să-şi exerseze sensibilitatea şi competenţa - ştiu că sub raport intelectual, m-am întors acasă. Sunt sigur că, într-un fel sau altul, "Bine aţi venit!" va fi răsplata cea mai înaltă pe care mi-o pot imagina.

(Dallas, 2015)


Mi-aş fi dorit să vă pot pune în mână prima pagină a cărţii digitale interconectate sugerate pe copertă. Această pagină nouă se înrudeşte cu cele din care provine. Modul în care se profilează relaţia dintre aceste pagini merită mai multă atenţie decât un simplu gând fugar sau o remarcă speculativă. Să ne imaginăm că această nouă carte digitală deja există. Ea nu va fi doar o fereastră spre mintea autorului, aşa cum sunt cărţile pe care le ştim, ci şi una spre mintea cititorilor.

Cartea digitală conectată la reţea trebuie înţeleasă ca o proiecţie dinamică a interacţiunilor umane. Ea transcende demarcaţia dintre scriitor şi cititor. Încercaţi să vă amintiţi imaginea strălucitoare a oraşelor zărite noaptea dintr-un avion. Ele par să vină şi să plece. Pe harta cognitivă, în continuă schimbare, a umanităţii, cărţile digitale sunt aidoma acestor aşezări, fiind însă nişte aşezări ale minţii. Întruchipând centre de interes reciproc, servesc drept canale multimedia pentru interacţiuni facilitate de interfeţele realităţii virtuale. Ele reprezintă călătoria, nu vehiculul.

Nicio altă epocă de până acum nu a purtat în ea mai mult viitor - şi mai puţin trecut. Civilizaţia în care păşim nu este un tărâm al făgăduinţei. Este un domeniu al provocărilor, cu obstacole ce trebuie depăşite şi frustrări pe care trebuie să le trăieşti. Nu o confundaţi cu ultimul răcnet în domeniul zorzoanelor tehno şi al trăncănelilor acronime. Şi nici cu obsesia satisfacţiei instantanee, de care părem să devenim tot mai dependenţi.

Pionieri, inventatori, antreprenori, chiar şi politicieni ai aşa-numitului Al Treilea Val merg nerăbdători înainte. Optimismul lor, real sau fals, cum o fi, este greu de stăpânit. Tinerii preiau conducerea, pe măsură ce se eliberează din încorsetarea unei educaţii care a contribuit cum nu se poate mai puţin la verva lor inovatoare. Alţii ezită. Poate că moştenirea alfabetizării nu este perfectă, dar protejează schimbările adesea îngrijorătoare resimţite de toţi - entuziaşti, pesimişti, critici. În palatul cărţilor tipărite, ni se promiteau nu numai adevărul şi frumuseţea eterne, ci şi prosperitatea. Ei bine, prosperitatea este aici, chiar dacă nu este în mod egal distribuită, dar adevărul şi frumuseţea sunt tot mai greu de sesizat. Dreptatea şi mai puţin.

Naţiunile, avându-şi propriile interese în dominaţia alfabetizării, l-au transformat într-un slogan politic. Gardienii legilor scrise, politicieni şi media - consacrată ca putere efectivă bazată pe propria sa justificare - apără, la rândul lor, alfabetizarea. Sunt devotaţi dominaţiei exercitate de scris şi citit asupra mijloacelor alternative de expresie şi comunicare umană, chiar şi atunci când recurg la alternative în propriul lor avantaj. Conflictul dintre forţele corespunzătoare unei structuri alfabetizate a activităţii umane şi structurile ulterioare emergente este evident. Unul dintre rezultatele acestui conflict este că vizualul domină deja scrisul, deşi victoria imaginilor asupra cuvântului nu reprezintă întotdeauna un plus.

Privaţi de permanenţă, mulţi au nostalgia unui trecut care nu există decât în imaginaţia lor. Pierderea continuităţii este resimţită. Restructurările ar putea reduce cheltuielile operaţionale de natură alfabetizată asociate activităţii economice. Ar putea creşte eficienţa. Dar sentimentul de securitate al individului n-ar creşte.

Cei care se tem de schimbare sau nu sunt pregătiţi pentru ea sunt gata să o apuce pe Calea Prozacului^[1]. Menţinerea sintetică a echilibrului psihic este la fel de îndreptăţită precum călătoriile în spaţiu sau performanţele roboţilor utilizaţi în chirurgia cardiacă sau în neurochirurgie. Descoperirile şi invenţiile, contrazicând uneori simţul istoriei şi chiar pe acela al corectitudinii, devin nu numai titlurile zilei, ci şi parte a rutinei cotidiene. Publicarea personalizată on-line este o alternativă la mass-media. Cu toate acestea, navigarea pe Internet sau complacerea în orgia actuală a imaginilor pot deveni, relativ repede, plictisitoare.

Limbajul şi aspectul de ultimă oră ale publicaţiei Wired - revista Netiţenilor - şi acelea ale tot mai numeroaselor publicaţii de pe Net reprezintă o deviere radicală de la discursul bazat pe alfabetizare. S-ar putea ca aceasta să se datoreze faptului că "limbajul" lor provocator este mai adecvat subiectului unei civilizaţii noi decât proza elaborată a acestei cărţi. Oricum, nu ne aflăm în faţa unui alt produs al industriei artizanale a prezicerilor, aşa cum le cunoaştem de la reputaţii Naisbitt, Gilder şi Toffler. O cunoaştere schematică este periculoasă - astăzi mai mult decât oricând! Nu despre culmile sau obsesia pieţei de capital este vorba aici, ci despre o pasiune intelectuală, întruchipată de dinamica vremurilor noastre.

Ştiinţa şi tehnologia sunt teme ale acestei expediţii intelectuale. Subiectul este, însă, veşnic schimbătoarea fiinţă umană. A explica fără a bagateliza complexitatea acestui punct de răscruce mi se pare mai important decât a profita de succesul celor care excelează astăzi în crearea de fraze-cheie. Argumentele solide, care sugerează posibilităţi fundamental diferite de ceea ce destul de mulţi sunt dispuşi să accepte - sau chiar să susţină - îndeamnă la un optimism mai profund.

Trăim o epocă a conflictelor, manifestată în nenumărate dezechilibre. Este, în acelaşi timp, şi o epocă a oportunităţilor. Cei care nu sunt dispuşi să le recunoască ar putea încetini dinamica, dar nu vor putea opri procesul de schimbare. Afirmaţia se aplică Statelor Unite şi Canadei în aceeaşi măsură ca şi restului lumii - ţările avansate din Europa Occidentală, Australia şi Noua Zeelandă, sau ţările Africii, Asiei, Europei de Est şi Americii Latine.

Nu există naţiune sau individ care să aibă suficiente resurse pentru a-şi permite o poziţie de expectativă. Experienţa computerului este ilustrativă în acest sens: următorul cip va fi mai rapid, mai ieftin şi va incorpora mai multe posibilităţi de procesare. Cei care amână utilizarea calculatorului de astăzi nu ratează doar un ciclu de învăţare, ci tot ceea ce actualul cip face posibil. Nu putem recupera niciodată timpul pierdut. Acest lucru este valabil atât pentru distrugerea pădurii tropicale amazoniene cât şi, poate mai grav, pentru facilitarea mijloacelor de acces la cunoaştere şi la interacţiunea umană efectivă la nivelul lumii globale.

Presupun că cititorul înţelege că în spatele eufemismului din titlul acestei cărţi se ascund multe limbaje şi mijloace de expresie şi comunicare pe care ar fi trebuit să le folosesc eu însumi, nu doar să scriu despre ele. Dacă vă simţiţi pierdut pe parcursul călătoriei intelectuale, vina îmi aparţine. Dacă sunteţi de acord cu argumentul ei doar pentru că v-a obosit, sau doar datorită entuziasmului meu, pierderea va fi a mea. Dar, dacă puteţi polemiza cu mine şi dacă argumentul dumneavoastră este lipsit de prejudecăţi, putem continua călătoria împreună.

Încercaţi să ajungeţi la mine - aşa cum gândurile mele încearcă să ajungă la dumneavoastră. Din păcate, nu sunt încă în stare să vă înmânez acea carte digitală care ne-ar conecta direct. Trecând peste asta, iată adresa pe care o puteţi folosi:

Să păstrăm legătura!
Mihai Nadin
(Little Compton, SUA // Wuppertal, Germania // Dallas, USA)