Ion Mincu Reloaded

În 2012, în inocenţa noastră, a lui Ciprian Mihali şi a mea, am aplicat pentru o finanţare din timbrul de arhitectură, cu tema care urmează. Banii nu ni s-au dat: de altfel, nu am putut accesa timbrul de arhitectură pentru a publica vreun studiu. Cum nici vreun premiu de anuală sau bienală n-am primit vreodată în titlu personal, ci doar două nominalizări, pesemne că e o problemă cu aplicaţiile pe care le fac, precum şi cu cărţile pe care le scriu. Căci nu poate să fie vina atâtor şi atâtor jurii succesive...

Şi totuşi, tema merită interes, motiv pentru care o şi supun atenţiei publice:

Trei probleme

1. Omul şi opera: Cvasi-absenţa unor interpretări contemporane ale operei lui Ion Mincu, ale Şcolii Naţionale şi a arhitecturii neoromâneşti utilizând metode de investigaţie şi interpretare contemporane. Lipsesc contextualizările în epocă şi în geografie (comparaţia cu arhitectura romantismului naţional din ţări / regiuni învecinate, precum Imperiul Austro-Ungar, Rusia, chiar în alte provincii eliberate ale Imperiului Otoman precum Serbia şi Bulgaria, dar şi cu Barcelona lui Gaudi). Corolar: Lipseşte o istorie completă a participărilor româneşti cu pavilioane naţionale la expoziţiile mondiale. Lipsesc aducerile la zi ale, puţine oricum, studiilor despre Mincu. Lipseşte o întreagă lectură critică, proaspătă, menită să ofere contemporanilor noştri, arhitecţi sau nu, o lectură contemporană a ceea ce mai poate fi, a ceea ce este din nou, Ion Mincu astăzi.

2. Moştenirea operei şi manipularea acesteia: Lipseşte o receptare din perspectiva critică a întregii direcţii identitare pe care arhitectura română a dezvoltat-o de la Mincu la arhitectura cu specific naţional (N. Porumbescu, Constantin Joja şi urmaşii acestora) şi la nucleele de identitate regională dezvoltate post-1989, la Timişoara de pildă. Întrucât inclusiv perioadele de derapaj ideologic de dreapta şi de stânga au beneficiat de colaborarea unor arhitecţi extrem de influenţi (uneori aceiaşi, precum Constantin Joja), dar ambele au celebrat în Ion Mincu un înaintaş al propriei direcţii, este, probabil, timpul ca, la centenar, să încercăm să refacem - acceptând distanţele inevitabile - contextul originar al operei şi personalităţii creatoare a acestuia.

3. Discursul identităţii şi deconstrucţia lui. Lipseşte, într-un plan mai general, o deconstruire a întregii teme a identităţii şi a raportului său cu alteritatea / diferenţa, a preeminenţei sale conceptuale şi axiologice şi a judecăţilor de valoare pe care le impune în plan teoretic şi practic. Această deconstrucţie are de luat în considerare şi modul în care discursul de sorginte logico-filosofică este preluat în plan politico-ideologic pentru a-l transforma în instrument de putere, de constrângere şi de excludere. Care sînt strategiile discursive, culturale, politice prin care se vehiculează şi se instrumentează în ordinea acţiunii sociale o anumită interpretare, exclusivă şi sărăcăcioasă, a identităţii ca identitate cu sine a unei comunităţi naţionale, etnice, religioase?

Arhitectura în discursul identitar

De asemenea, e nevoie şi de o reflecţie stăruitoare asupra modului în care arhitectura, cel mai adeseori ca instrument al politicului şi al feluritelor ideologii, se angajează în asemenea procese de agregare, diferenţiere sau chiar excludere. Mai mult ca oricând astăzi, la două decenii de despărţire de naţionalismul primitiv al perioadei din urmă a comunismului, dar şi după intermezzo-ul regionalist-critic, se impune o asemenea repunere în discuţie a rolului arhitectului şi al arhitecturii într-un angrenaj extrem de complicat - în plină şi violentă depliere şi acum.

Lucrarea de cercetare propusă are câteva puncte de articulaţie:

a) Identitate artistică personală / individuală: trecerea de la arhitectura vremii sale (şi în special de la tradiţia beaux-artistă în care s-a format la Paris) la experiment şi inovaţie cu ingredientele arhitecturii vernaculare munteneşti, precum şi fondarea unei Şcoli Naţionale, cu urmaşi care să continue opera Maestrului fondator. Aici, vor fi discutate opere şi proiecte ale lui Ion Mincu mai puţin cunoscute şi / sau interpretate, precum proiectul său pentru primăria Comunei Bucurescilor (ospel municipal), dar şi relaţia sa cu arhitectura vernaculară locală, cu influenţele maure şi / sau turceşti şi cu alte (re)surse naţional-romantice ale epocii.

O atenţie specială va fi acordată polemicii Mincu / Tzigara Samurcaş cu privire la restaurarea şi completarea bisericii Stavropoleos şi a contextului acesteia.

b) O analiză comparativă a pavilioanelor de la expoziţiile şi târgurile universale / internaţionale de la finele secolului al XIX-lea şi până la jumătatea secolului al XX-lea, cu accent pe rolul de reprezentare a dezideratelor identitare ale arhitecturii de pavilion naţional. Lipsite de constrângerile funcţionale ale feluritelor edificii care se construiesc în paralel în ţările participante, pavilioanele naţionale expun modul în care ţările (regimurile) respective doresc să fie văzute de către celelalte naţiuni (regimuri). Apogeul unuia asemenea regim al reprezentării în reprezintă expoziţia de la Paris (1936), respectiv târgul mondial de la New York (1939). Pavilioanele regale ale României de la aceste două evenimente dau seamă despre exact aceste procese de angajare identitară prin arhitectură, în care identitatea presupune participarea la moşteniri comune (ŞI noi suntem latini / romani, sau ŞI noi suntem bizantini), dar şi despărţirea, prin unicitate şi fuziuni originale, de contexte diluante (DOAR noi suntem şi latini şi post-bizantini).

c) O analiză comparativ-critică a textelor şi operelor reprezentative [(mai ales a edificiilor administrative şi al edificiilor de cult ortodox, şi (greco)catolic)] ale arhitecţilor implicaţi în configurarea unui discurs identitar mai mult sau mai puţin original (orice va fi însemnat asta în diferitele contexte temporale), în special în raport cu problemele legate de: i) scara precedentelor vernaculare; ii) identitatea etnică a constructorilor diferitelor precedente; iii) rolul modernismului în raport cu efortul de etnicizare, localizare a discursului ideologic, dar şi arhitectural.

Studiul va avea, în primul rând, un caracter interdisciplinar, în sensul co-prezenţei elementelor de filozofie a identităţii; istoria arhitecturii şi a proceselor de contextualizare a acesteia; istorie politică; şi istoria arhitecturii bisericilor din România, după independenţă, după unirea din 1918 şi, mai ales, după autocefalie (1925) - din perspectiva discursului identitar, aşa cum el a fost formulat de la început de Ion Mincu.

Tema identităţii se conturează, astfel, la metanivel, ca discurs trans-disciplinar, care informează şi cartografiază geometria variabilă a diferitelor niveluri de complexitate ale proiectului.

Metodologie

Cercetarea va avea mai multe paliere conceptuale şi metodologice:

1. Unul empiric, de colectare de date, prin studiul bibliografiei existente, la zi; prin cercetare de arhivă şi analiza documentelor de epocă; prin investigaţia proiectelor şi edificiilor lui Mincu şi ale descendenţilor.

2. Unul hermeneutic, al interpretării (critice) a acestor documente pe orizonturi diferite de sens (politic / ideologic, estetic, dar şi în raportul din epocă şi posteritate).

3. Unul de analiză comparativă: i) în raport cu principiile şi textele fondatoare ale operelor proiectate şi edificate ale lui Mincu şi ale Şcolii Naţionale; ii) în raport cu aşteptările puterii iii) în raport cu congenerii din proximitatea geografică şi temporală; iv) în parcursul istoric al receptării critice a acestor texte de escortă, proiecte şi edificii - până în contemporaneitate.

4. O deconstrucţie a identităţii individuale (artistul), de grup (Şcoala Naţională şi neoromânescul în general), colective (locală, regională intra-naţională şi naţională) în context regional (trans-naţional) şi european.

Documentele rezultate din acest proces:

Un raport de cercetare, conform cu cerinţele beneficiarului.
Cel puţin un volum colectiv, semnat de membrii echipei, cuprinzând forma completă a raportului de cercetare.
Pornirea unui număr de minimum două teze de doctorat pe temele cercetării.
O bază de date fotografică contemporană, una de proiecte şi imagini de epocă ale lui Mincu şi, probabil, a corifeilor, descendenţilor (reali şi închipuiţi)
Material de cercetare şi iconografic pentru o expoziţie pe tema Arhitectura de la Mincu citire: construcţie şi deconstrucţie identitară.
O conferinţă (inter)naţională OAR / UAUIM, pe tema Identitate / Alteritate / Arhitectură.