Derrida în trei traducători (fragmente dintr-o prefaţă)

Marges - de la philosophie (Margini ale filosofiei, Marje ale filosofiei, Margini-Marje ale filosofiei, Margini-Marje. Despre filosofie, Margini-Marje - de-ale filosofiei: Despre filosofie - margini şi marje etc.) este o piatră de temelie pentru construcţia deconstrucţiei. Şi despre Est ca margine-marjă de libertate de manevră, ca teritoriu-graniţă în sine.
 
Deconstrucţia a fost: nu mai constituie prezentul strict al filosofiei, dar acesta trebuie să ţină cont de ea. După deconstrucţie nu se mai poate - sau n-ar mai trebui să se poată - scrie la fel (de naiv, de "natural", de scientist metafizic) ca înainte de deconstrucţie, sau ca şi cum aceasta n-ar fi fost, fără ea: deconstrucţia derridiană se confundă cu filosofia, este filosofia.
 
Mai mult: deconstrucţia filosofiei este însăşi tradiţia filosofică, o constituie. Asta a semnat-semnalat, diacritic, (non-)intervenţia "suprasegmentală", "zen", "încrustarea", amprenta anonimă a lui Jacques Derrida în istoria filosofiei: că filosofia e deconstrucţie şi în deconstrucţie, conştiinţă meliorist-progresistă a deconstructibilităţii şi, deci, a imperativului deconstructiv, semnalînd deconstrucţia imanentă a tuturor construcţiilor şi constructelor umane, a umanului construit şi tocmai de aceea infinit "de-re-constructibil".
 
O traducere din Jacques Derrida nu poate fi, prin urmare, decît experimentală, deschisă, plurală, deconstrucţie-în-deconstrucţie, continuare "contamina(n)tă" a însuşi actului filosofic deconstructiv: lucrare perpetuă.
 
Pornită din impulsul lui Alex Cistelecan, traducerea în trei (Alex, Ciprian Jeler şi eu), în mai mulţi, plurală a Marginilor (la editura Tact) dă curs descriptivului performativ derridian al multiplului, al multiplicării, al "diferării", manifestînd pluralitatea intrinsecă a scrierii şi a traducerii (a scrierii ca act filosofic de traducere): întotdeauna, scriind, sîntem mai mulţi, scriem pentru că sîntem mai mulţi şi ca să fim mai mulţi (să "diseminăm" babelic). Ceea ce multiplică, de asemenea, "prezentificîndu-i" şi "simultaneizîndu-i" istoria, însuşi actul filosofic ca gîndire-împreună. Iar, "în sine", traducerea ce altceva decît pluralizare (secularizare: revoluţie în act) a "Unicului" va fi fiind? Cu cîţi mai mulţi, cu atît mai multe şanse (de adevăr, de comun-itate a adevărului). Scriere-filosofie-traducere: un unic act "diferat", istorizat.
 
Ca mod de lucru, am tradus fiecare pe cont propriu, subsemnatului revenindu-i datoria (şi oferindu-i-se ocazia) de a supraveghea, de a "superviza" ansamblul. Am încercat s-o fac într-un  mod în acelaşi timp vigilent şi necoercitiv. O metodă, sau mai bine spus o procedură specifică, a trebuit, astfel, să fie pusă la punct, fără excese însă. Încercînd să respect multiplicitatea traducătorilor, ba mai mult, să profit de ea, transformînd în avantaj ceea ce ar putea să pară un neajuns, adică încercînd să pun cît mai în continuitate multiplicitatea inerentă a textului filosofic derridian cu multiplicitatea de fapt, "empirică", a traducătorilor (continuatorilor) lui, fiecare traducător a fost lăsat să se lupte aproape de unul singur cu dificultăţile textului lui Jacques Derrida, plin de ceea ce Barbara Cassin a impus sub titulatura de intraductibile filosofice, întotdeauna relative, puncte de întîlnire, de cunoaştere şi de confuntare: de identificare prin altul. Tocmai de aceea, în privinţa aceloraşi dificultăţi, am lăsat în text urma travaliului fiecărui traducător în parte, desfăşurat de cele mai multe ori în note de subsol. Astfel "asediate", deci circumscrise, aceste dificultăţi de traducere au, poate, mai multe şanse de a deveni, de a fi remarcate şi impuse ca teme de meditaţie şi de cercetare filosofică: prin elaborarea pe care o constituie traducerea-cercetare. Prin însăşi relativa repetare a soluţiilor "traductive", cîmpul posibilităţilor de rezolvare nu face, astfel, decît să se "aşeze", să se structureze, eliminînd "statistic" vagul şi superfluul şi ajutînd, prin urmare, relevarea tematică.
 
Principalul gînditor în jurul căruia gravitează "marginal", cu deplina gravitate a datoriei de deconstrucţie de a produce "marje" de mişcare şi libertate, Marginile lui Jacques Derrida este Hegel, iar principala dificultate vizată, însăşi "inima" dialecticii speculative hegeliene, "motorul" acesteia: conceptul de aufhebung. Acesta este "tradus" (descris-performat) filosofic de către Derrida la rîndul său într-un mod intraductibil, adică de fiecare dată poli-traductibil, prin verbul francez puternic polisemic relever, ceea ce constituie ca atare un exemplu, o lecţie de "traducere" filosofică: a face dreptate unei dificultăţi, unei bogăţii lingvistic-conceptuale redînd-o, "traducînd-o", transpunînd-o, "relevînd-o" printr-o dificultate-bogăţie echivalentă şi echivalent de idiomatică, adică de încărcată, de "indecidabilă" (concept-cheie al filosofiei "relevante" derridiene), de in(finit)decidabilă. Deconstrucţia relevă filosofia, istoria filosofiei, filosofia ca istorie (a filosofiei), deci ca traduceri. Filosofia - între limbi: aici, germană-franceză-română.
 
Tocmai de aceea, ca "supervizor" al prezentei ediţii româneşti a Marjelor (şi altele sînt, de drept, posibile, şi ar trebui chiar realizate în fapt), am lăsat ca fiecare traducător să se explice în parte cu această dificultate, cu această imposibilitate de a traduce unic, unitar, ne-contextual, ne-situat (nu există decît traduceri situate, iar o bună traducere ajută la o bună situare de sine prin raportare dinamică la ceilalţi ca altul).
 
[...]