Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Mica Buclă


Daniel Cristea-Enache

16.08.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Nu ştiu exact care sunt sentimentele ciclistului fruntaş, pedalând solitar în Turul Franţei sau în altă competiţie de gen, în timp ce, în plutonul compact dinapoia lui, se ţes intrigi şi se croiesc strategii detronatoare. Dacă în spate efortul se împarte, în faţă el trebuie că se dublează, sporit fiind de însuşi statutul de spărgător de aer al primului sportiv. Recompensa? Priveliştea ce i se deschide înainte, fără spinările concurenţilor, doar cu cele ale munţilor. Merită să lupţi pentru aşa ceva.

Când pleci la drum evitând valul turistic, bucuria e comparabilă, pentru că se asociază cu seninătatea. Ai senzaţia că lumea s-a poziţionat pe banda opusă, iar tu, şofer scăpat din chingile Sistemului, admiri peisajul şi tragi în piept aerul libertăţii. Eşti în largul tău. Şi rulezi, cu viteză constantă, printr-o ţară splendidă care se întâmplă să fie România. Am făcut de curând o Mică Buclă românească, şi cei 1.800 de kilometri parcurşi din Sud în Nord şi retur (cu jaloanele: Bucureşti-Sibiu-Alba Iulia-Cluj-Baia Mare-Câmpulung Moldovenesc-Izvorul Mureşului-Bucureşti) s-au condensat într-o experienţă frumoasă şi instructivă.

Sibiul condus de primarul neamţ s-a prezentat bine, cu şantiere în centrul istoric, Andrei Terian de la "Euphorion" şi o vizită în Păltinişul lui Noica. Alba Iulia, la fel, cu adevărat albă şi luminoasă, cu un "ce" naţional care impune respect. În schimb, Lancrămul, cu mormântul lui Blaga profanat de o sală de sport în plină construcţie, mi-a lăsat un rictus de neşters. La fel Clujul, pe secţiunea străbătută, cu steguleţe tricolore, dar murdare, pe fiecare stâlp, cu reclame ţipătoare întinse peste bulevard şi cu o statuie a lui Avram Iancu de un caraghioslâc fără margini. Prin contrast, Baia Mare mi-a părut o oază de verdeaţă şi bun simţ. Aici am zăbovit mai mult, dat fiind că era punctul cel mai important al traseului. Ediţia a zecea a cursurilor de limbă, cultură şi civilizaţie românească, organizate impecabil de Institutul Cultural Român, două conferinţe ţinute la liceul "Şincai", cursanţi simpatici şi buni vorbitori de română, Gheorghe Pârja de la "Graiul Maramureşului", admirator in aeternum al lui Nichita Stănescu. Am trecut apoi munţii în dulcea Bucovină, făcând un pelerinaj pe la mănăstiri: Voroneţ, cu aere de atracţie turistică, Putna, oficială, proaspăt aranjată, oricum impresionantă, Suceviţa şi Moldoviţa, minunate în simplitatea şi curăţenia lor religioasă. După care, punând degetul pe hartă ca Petru cel Mare, am nimerit peste Izvorul Mureşului, un fel de sat-staţiune care m-a lăsat bouche bée. Dacă toate satele noastre ar arăta aşa, am fi o Elveţie.

Dar nici Românie nu e rău. Mărturisesc, cu sfială, că sunt îndrăgostit de ţara mea. Mai puţin, aproape deloc, de unii dintre locuitorii ei.

(Articol preluat din Ziarul de duminică, august 2004)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer