Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Mesaje din Strasbourg (III)


Alex Dobrescu

10.08.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Dragelor şi dragilor,

Iată şi ultimul mesaj din Franţa, care va fi scurt ca şi timpul care mi-a mai rămas de stat în Strasbourg.

Fiindcă în câteva zile voi fi înapoi în ţară, astăzi vă voi scrie pe scurt despre cum mi-a adus străinătatea aminte de România.

În Baden-Baden, cocoţată pe un deal, în mijlocul unui parc, se află capela funerară a familiei Sturdza (domnul Moldovei în perioada Regulamentelor Organice): el, cu soţia şi fiul, care de fapt a murit înaintea părinţilor, la 17 ani, într-un duel la Paris. Capela serveşte şi de biserică ortodoxă, se pare că slujbele se ţin chiar în română. Strada învecinată îi poartă de asemenea numele, pe care nemţii îl pronunţă aproximativ ″Şturţa″.

În Koln, cea mai veche fabrică de parfum din lume (fundată în 1708), Farina, a avut client pe Regele Carol I şi familia sa. Ca atare, în magazin găseşti pliante (şi) în limba română. În acelaşi oraş, când i-am plătit şederea, recepţionerul neamţ de la hostel a zis ″Mulţumesc″. Explicaţia? Anul trecut a vizitat România: Sighişoara, Arad, Oradea... I-a plăcut.

În Lyon, la intrarea în cartierul vechi, în trotuar e încastrat un mozaic reproducând harta zonei. Pe margine, în diferite limbi, un mesaj. Printre ele: ″Bine aţi venit în vechiul Lyon″. ″Bine″ e cam şters, abia se vede.

În Amsterdam, un trio lăutăresc încântă un grup de nemţi în faţa unui restaurant. Culoarea lor nu lasă multe dubii, dar şi astea se spulberă când încep să cânte ″Fotoliul din odaie şi-o carte ce-am lăsat-o pe noptieră...″

Şi acum, înapoi la Strasbourg. Şefa diviziei în care am lucrat la Curte e nemţoaică, dar în adolescenţă a stat 2 ani cu părinţii în România. Încă mai ţine minte cuvinte româneşti şi am depănat amintiri de pe vremea lui Ceauşescu. Probabil e unul din cei 10 cetăţeni vestici care înţeleg foarte bine realităţile trecute ale statelor comuniste şi implicaţiile lor actuale.

În faţa Catedralei găseşti zilnic un cetăţean care oferă excursii ghidate într-o maşină de teren galbenă şi decapotabilă. Modelul: Spartana. Marca: Aro.

Lângă Citadelă (o fostă fortăreaţă) se află bustul unui militar. Te apropii şi constaţi că e generalul Berthelot. De pe soclu afli că a fost şef al misiunii militare franceze în România (ceea ce oarecum ştiam) şi guvernator militar al Strasbourgului (ceea ce habar nu aveam). Bustul a fost dezvelit recent şi este o donaţie a oraşului Iaşi. Da, acel Iaşi.

În zona portuară se află un fost împingător amenajat ca muzeu al navigaţiei pe Rin şi numit ″Naviscope Alsace″. Nu el e însă personajul principal. De pe puntea lui observ vasul vecin şi mai ales colacul de salvare, pe care stă scris sus ″Pasteur″ şi jos ″Brăila″. Convins că pe globul ăsta e o singură Brăilă şi aia e a noastră, reuşesc să mă fac înţeles de custodele muzeului, care îmi aduce un mic panou explicativ despre vasul cu pricina. Construit în 1914 în Austria pentru România sub numele ″Turnu Severin″, după război a fost trecut în proprietatea statului francez ca despăgubiri de război. A rămas însă să navigheze pe Dunăre, sub pavilion francez şi având ca port de domiciliu Brăila, pentru Societatea Franceză de Navigaţie Dunăreană. Această societate a continuat să existe şi după al doilea război mondial, când se pare că a fost singura întreprindere capitalistă cu activitate în România socialistă. Vasul s-a retras abia spre sfârşitul secolului, iar după Revoluţie o asociaţie de pasionaţi l-a cumpărat de pe unde zăcea pradă ruginii şi l-a adus în Strasbourg, pe Dunăre, canalul Rin-Dunăre şi apoi pe Rin. Vaporul a fost tractat, pentru că motorul său, deşi încă funcţional, nu se încadra în normele de poluare admise în UE...

Şi o impresie personală: marea majoritate a cântăreţilor stradali şi cerşetorilor din Europa, după culoare şi fizionomie, par a fi de-ai noştri. Cetăţeni de-ai noştri, că etnia e în general doar a lor.

Sper ca aceste evocări să-mi facă mai uşoară plecarea spre casă, iar vouă să vă aducă aminte că sosesc în curând. Astăzi se încheie stagiul meu aici: am strâns tot, am predat badge-ul, ies pe uşă şi gata.

Aveţi grijă de voi şi aştept cu nerăbdare să vă revăd de îndată ce ajung în ţară.


Al vostru,
Dan-Alexandru
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer