Un profesor de literatură dă lovitura vieţii sale scriind "marele roman american" şi începe să ia premii peste premii. Succesul îl sperie şi îi e frică să mai scrie altă carte pentru că nu ştie dacă va fi la fel de bună. E invitat la un congres de literatură ca să se relaxeze şi să termine cartea la care lucrează de mai bine de şapte ani, dar acolo lucrurile iau întorsături nebănuite.
Aşa s-ar putea rezuma filmul eveniment pe care TVR îl difuzează luni seara de la ora 20.00, Wonder Boys, cu Michael Douglas în rolul principal.
Douglas e profesorul scriitor a cărui viaţă e vraişte. Soţia l-a părăsit, nevasta unui prieten îi poartă copilul în pântec, iar o elevă a închiriat o cameră în casa în care locuieşte cu speranţa că va ajunge în patul lui.
Aşa că, uitându-te la film, începi să te gândeşti că ceea ce pun scriitorii pe hârtie seamănă de multe ori cu ceea ce li se întâmplă în viaţă. De aici încolo nu mai e decât un pas ca să-ţi aminteşti de istoriile de dincolo de paginile cărţilor preferate. Iată un exemplu despre cum realitatea ajunge într-o carte, exemplu extras din jurnalul unui scriitor.
"2 mai 1964. Am fost astăzi la ţară s-o văd pe mama. E bătrână mama, dar se ţine bine. M-am aşezat lângă ea şi a început de îndată să-mi spună singurul lucru care merita să mi-l spună fără pregătiri şi fără fereală. «Mărine, mamă, l-am visat pe taică-tu. Moşule, l-am întrebat, tu eşti? Eu sunt!, a zis el cu un glas cum zice el. L-ai văzut pe Mărinică şi pe Sae că au venit la înmormântarea ta? I-am văzut, zice tot aşa, cum vorbeşte el. Şi cu Dumnezeu ce faci? Nu mi-a răspuns a tăcut». Acest dialog mi s-a părut atât de real încât m-a cuprins o durere şi o milă atât de violente şi mi-am muşcat buzele ca să nu izbucnesc în plâns. M-am prefăcut neatent ca să-mi mai spună o dată că n-am înţeles. «Taică-tu, maică, l-am visat şi mi-a răspuns»"
E parte din povestea reală a unui scriitor care asemeni profesorului din film a avut momente în care viaţa i-a fost vraişte. Era ipohondru dar se chinuia cu tratamente imposibile, iubea dar vroia să fie singur, era avar dar îşi împărţea mâncarea cu porumbeii, vroia să scrie dar nu putea întotdeauna să exprime ce simţea.
Scriitorul pe care vi-l descriu astăzi, altfel decât în manuale, este autorul marelui roman românesc. Am învăţat la şcoală că în romanul acesta şi-a stilizat propria-i viaţă, dar până recent n-am avut exemple concrete din frustrările, temerile şi suferinţele-i personale. Iată un alt fragment din acelaşi jurnal: "E aşa de uşor să râzi de un bătrân, când viaţa curge în vinele tale cu putere! Într-o zi sora-mea a spus într-o doară: Cocoşul ăla cu pene frumoase o să-l tăiem duminică, vine Mărin. Panică în sufletul bătrânei. Nu fincă venea Marin, ci pentru pintenarul cavaler al curţii. S-a apropiat de el şi i-a spus «Du-te şi tu mai încolo să nu te prindă duşmanul» Duşmanul bineînţeles că l-a cruţat."
Ar trebui să recunoaşteţi întâmplările acestea, sunt prezentate în cărţi pe care le-am studiat la scoală. N-aţi avut însă ocazia să le înţelegeţi din perspectiva personală a scriitorului, tot aşa cum nu aţi înţeles exact din textul de mai sus de ce tânărul vrea ca mama să-i mai repete conversaţia din vis cu tatăl mort. Explicaţia e foarte personală: tânărul n-a fost lângă tată când a murit; nu-şi vorbeau de multă vreme, iar părintele a plecat în ceruri fiind certat cu fiul său. Şi fiul vroia un semn de împăcare de dincolo de moarte fie şi în vis.
Când veţi realiza tristeţea personală a acestui autor, veţi avea o revelaţie legată de unul dintre cele mai spectaculoase personaje din literatura noastră: Moromete.
Înţelegeţi viaţa de dincolo de povestea romanţată/ecranizată citind o carte eveniment Jurnal intim, Marin Preda, editura Ziua. Sunt sigură că apoi veţi dori să revedeţi/ recitiţi Moromeţii, marele roman românesc.
Şi ca să vă treziţi instinctele, începeţi prin a intra în mintea altui scriitor; uitându-vă luni seară la Wonder boys.
(Articol preluat din Jurnalul Naţional)