Ninsoare la Ierusalim / Mama mea / Iulie

Ninsoare la Ierusalim
 
Privighetoarea Regelui Solomon se aude
Printre ramurile roşu neguros.
Îi simt glasul dulce la mine pe limbă.
 
Prin zăpada moale a Ierusalimului
Am mers la şcoală
Şi am văzut albul zăpezii
Prefăcându-se în albastru.
 
Era o femeie
Ursuză,
Care-asculta cu ochi obosiţi
Glasul privighetorii,
Faţa ei un trandafir, trandafir căzut
În apă.
 
Iar eu treceam prin zăpada
Care s-a făcut noroi
Spre şcoala
Din Colonia Germană.
 
 
Mama mea
 
Mama călca printre turmele de zile grele
În papucii ei de lemn,
(Carol! Carol!
I se decolora vocea în alb pe stradă)
 
Am găsit perle în sertarul toaletei licărind
Ceva rămas de la mama.
Zilele mele au fost retezate în linişte
De tăcerea vieţii ei perfecte ca o perlă.
 
Aruncat la pământ de furia zilelor mele
Eu mă sprijin de amintirea ei.
Ca ploaia moale se-aşterne în mine întuneric.
 
La mine în somn cineva împătureşte
Steaguri negre şi le pune deoparte.
 
 
Iulie
Lumina verii neiertător radiază
Sub umbrela cerului.
Exact când faţa ei clară transparentă
Se estompează în depresiunea luminoasă.
 
Viaţa omenească e scurtă şi-ndoită ca o virgulă.
Decăderea începe din prima clipă. .
Amintirea ei a încetat să necăjească,
Împotriva dorinţei lui prosteşti, parcă.
 
Memoria a murit definitiv. Noi, patetic,
ce câştigăm întotdeauna sunt amintirile.
 
De-aceea omul prevăzător consideră
Că amintirile nu sunt de dorit.
El supus se înclină deodată
Cu lumina verii în declin.

(în perioada 1 aprilie - 30 septembrie 2016, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)