Lucruri transparente

Penultimul roman (1972) al lui Nabokov este dedicat, o dată în plus, puterii evocatoare a memoriei. Lucrurile transparente la care se referă titlul sînt, de fapt, oglinzi ale trecutului, mai mult decît ferestre spre acesta, căci ceea ce caută eroul romanului, "Hugh, un tip nu prea rafinat din punct de vedere sentimental şi nici un Personaj foarte bun", este doar o iluzorie epifanie. Centrată în jurul a patru călătorii, toate avînd efecte dramatice, ale protagonistului din America sa natală în Elveţia, acţiunea romanului, cu amestecul de intrigă poliţistă şi un aparent interes pentru senzaţional cunoscute din alte cărţi ale lui Nabokov, este doar un pretext pentru o ţesătură densă de aluzii literare şi culturale, polemici deghizate şi acrobaţii lingvistice.

"Lucruri transparente este poate cea mai bună carte din cîte s-au scris pînă acum despre facerea şi desfacerea ficţiunii... Iar Nabokov este într-adevăr un connaisseur, un student insaţiabil al gustului pe care îl au şi al felului în care ajung să fie resimţite micile evenimente mentale, cineva care poate să vorbească cu tact şi autoritate unice despre deliciile ameţitoare şi jalnicele umilinţe pe care le presupune munca de a fi autor." (Times Literary Supplement)

"După ce şi-a petrecut mare parte din viaţă construind Taj Mahalul, Nabokov a decis, la vîrsta de şaptezeci şi trei de ani - pentru propriul lui amuzament şi, întîmplător, spre încîntarea noastră - să construiască şi o replică caricaturală a marelui monument. Miniatura nu are nici o fisură, dar cele mai splendide trăsături ale magnificului model au fost uşor parodiate. Vedeţi, parcă ar vrea să ne spună, că trecutul nu-i decît o joacă." (The New York Times)

"Cu cît mai important devine un subiect, cu atît încetează să mă intereseze. Unele dintre cele mai rodnice preocupări ale mele sînt peticele microscopice de culoare." (Vladimir Nabokov)

"Vladimir Nabokov scrie proză în singurul fel în care ar trebui scrisă - în extaz!" (John Updike)

"Prefer să accept un singur fel de putere: puterea artei asupra gunoaielor, triumful magiei asupra brutei." (Vladimir Nabokov)


În timp ce îşi savura pe îndelete romul pe terasa însorită de la Café du Glacier, ceva mai jos de Drakonita Hut, Hugh contempla fericit, ameţit de băutură şi de aerul de munte, întinderea de zăpadă (un tablou încântător după atâta apă şi iarbă călcată în picioare!); în timp ce admira strălucirea pârtiilor de la înălţime, ţesătura albăstruie a celor de la poalele muntelui, minusculele siluete multicolore evidenţiate parcă din întâmplare pe fundalul alb scânteietor de mâna unui maestru flamand, Hugh îşi spunea că această imagine s-ar potrivi de minune pe coperta volumului Christiane şi alte fetiţe, autobiografia unui mare schior (temeinic revizuită şi completată de câţiva angajaţi ai editurii) pe care el o redactase de curând, plin de îndoială în privinţa unor termeni precum "godilles"^[1] şi "wedeln"^[2] (cu drepte?). Era o plăcere să urmăreşti din priviri, peste buza celui de-al treilea pahar de băutură, omuleţii pictaţi lunecând la vale, pierzându-şi un schi într-o parte, un băţ în alta sau reuşind un viraj într-un evantai de pulbere argintie. Hugh Person, care trecuse acum la vişinată, se întreba dacă şi-ar putea găsi resurse să urmeze sfatul lui Armande ("un american aşa de drăguţ şi de voinic, sportiv şi adus de spate ca tine să nu ştie să schieze!") şi să facă ceea ce făcea tipul ăla sau ăla, să se lanseze drept în jos ghemuit elegant pe schiuri, sau dacă va fi condamnat să rămână veşnic un începător stângaci, care repetă căzătură după căzătură şi rămâne lat la pământ, fără speranţă, dar binedispus.

Cu ochii săi apoşi orbiţi de lumină nu reuşea să identifice printre schiori silueta lui Armande. O dată, totuşi, a fost convins c-a reperat-o, cu capul gol, în canadiana roşie, într-un zbor strălucitor plin de graţie ucigătoare, acolo, acolo, sărind peste un dâmb, avântându-se la vale, mai aproape, tot mai aproape, dispărând într-o viroagă... pentru ca apoi să se transforme brusc într-o persoană necunoscută, cu ochelari de schi.

În scurt timp ea îşi făcu apariţia dintr-un alt colţ al terasei, într-un costum lucios din nailon verde, cu schiurile în mână, dar încălţată cu bocancii ei formidabili. Hugh îşi petrecuse destul timp studiind magazinele elveţiene de echipament sportiv şi constatase că bocancii din piele fuseseră înlocuiţi cu unii din plastic şi că în locul şireturilor apăruseră legăturile rigide.
- Arăţi ca prima femeie care a păşit pe Lună, îi spuse el arătând spre bocanci şi, dacă aceştia nu i-ar fi stat foarte strâns pe picior, cu siguranţă ea şi-ar fi mişcat degetele în interior, cum fac femeile în general când le sunt admirate încălţările (degete care zâmbesc, preluând expresia gurii).
- Ştii ce, răspunse ea studiindu-şi bocancii Mondstein Sexy (un nume incredibil pentru un produs), o să-mi las schiurile aici, o să-mi pun altceva în picioare şi am să mă întorc cu tine la Witt à deux. M-am certat cu Jacques, iar a plecat cu scumpii lui prieteni. Slavă Domnului că s-a terminat!

Stând în faţa lui în minunatul teleferic, ea îi oferi o versiune politicoasă a ceea ce avea să-i relateze mai târziu cu amănunte dezgustător de colorate. Jacques îi ceruse să ia parte la întrunirile onanistice pe care el şi gemenii Blake le desfăşurau în cabana lor. Deja îl pusese o dată pe Jack să-i arate scula lui, dar ea bătuse furioasă din picior şi le ceruse să se poarte cuviincios. Acum Jacques îi dăduse un ultimatum - ori participă împreună cu ei la jocul lor mizerabil, ori nu mai e iubitul ei. Ea era dispusă să fie o persoană ultramodernă din punct de vedere social şi sexual, dar asta era deja ceva jignitor, vulgar şi vechi de când lumea.

Puteţi achiziţiona romanul Lucruri transparente de Vladimir Nabokov la adresa: http://www.targulcartii.ro/vladimir-nabokov/lucruri-transparente-polirom-2009-403355
Pentru alte cărţi apărute la editura Polirom accesaţi: http://www.targulcartii.ro/edituri/polirom