Singurătatea alergătorului de cursă lungă

Alan Sillitoe (1928-2010) s-a născut în Nottingham, într-o familie de muncitori. A renunţat la şcoală la vârsta de paisprezece ani şi a muncit o vreme în fabrică, ocupându-şi timpul liber cu lecturi. În 1945 a ajuns controlor de trafic aerian în cadrul Forţelor de Aviaţie britanice, însă s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi a fost pensionat la vârsta de 21 de ani, petrecând ani întregi în spitale. Reprezentant al Generaţiei Tinerilor Furioşi, deşi îi displăcea să fie desemnat astfel, a scris nume­roase romane şi povestiri, abordând mai ales o tematică socială, printre care Saturday Night and Sunday Morning (1958), despre atmosfera decepţionantă şi lipsa de opor­tunităţii a clasei muncitoare în anii de după război, The General (1960), A Start in Life (1970), Ragman's Daughter (1972), The Widower's Son (1976) şi a publicat de asemenea mai multe volume de poezii şi de eseistică. În 1995, biografia sa, Life Whitout Armour, s-a bucurat de mare succes la publicare. În anii '90 i s-a acordat o diplomă onorifică din partea Universităţii Nottingham, iar în 1997 a fost ales membru al Societăţii Regale de Literatură britanice.

Nuvela Singurătatea alergătorului de cursă lungă (The Loneliness of the Long Distance Runner), deţină­toare a premiului Hawthornden pentru literatură, a fost publicată în 1959 şi ecranizată în 1962, după un scenariu scris de autor, în regia lui Tony Richardson. Filmul i-a adus actorului Tom Courtenay (cunoscut publi­cului pentru rolurile de mai târziu din filme precum Doctor Jivago sau Noaptea generalilor) un premiu Bafta pentru debut în 1963. Protagonistul, un tânăr rebel, ajunge să fie închis, pentru o spargere, într-un centru de corecţie unde i se oferă şansa să ia parte la un concurs de cros pe distanţe lungi. Dimineţile friguroase, chinuitoare şi orele lungi de alergare îl fac să se gân­dească la lumea din jur, cu ipocrizia ei, lipsa de mora­litate şi ţelurile superficiale. Alături de această nuvelă, volumul conţine alte câteva povestiri, printre care: Unchiul Ernest, Domnul Raynor, învăţătorul, Fotografia cu barca de pescuit, Arca lui Noe, Sâmbătă după-amiaza, Declinul şi prăbuşirea lui Frankie Buller.


Guvernatorul cu burtă mare şi ochi bulbucaţi i-a spus unui parlamentar cu burtă mare şi ochi bulbucaţi care stătea lângă târfa de nevastă-sa burtoasă şi cu ochi bulbucaţi că eu eram singura lui speranţă de a obţine Cupa Centrelor de Corecţie Panglica Albastră pentru Crosul de Cursă Lungă (pe toată Anglia), ceea ce şi eram, şi asta m-a făcut să râd în sinea mea, dar nu le-am zis nimic nemernicilor ălora burtoşi şi cu ochi bulbucaţi care să le dea speranţe reale, deşi ştiam că pentru guvernator tăcerea mea însemna că deja are cupa aşezată pe un raft din biroul lui, printre celelalte câteva trofee mucegăite.
- Ar putea să se apuce de alergat la profesionişti după ce iese de aici.

Şi abia când a spus el asta, iar eu l-am auzit cu urechile mele blegi, mi-am dat seama că era posibil să faci aşa ceva, să alergi pentru bani, să ţopăi pentru plata la bucată, un şiling respiraţia, şi să ajungi încet-încet la o guinee gâfâitul şi să te pensionezi la bătrâneţe la treizeci şi doi de ani din cauza plămânilor franjuraţi, a unei inimi de fotbalist şi a picioarelor ca nişte lujeri de fasole varicoşi. Dar aş avea o soţie şi maşină şi mi-aş vedea moaca mea de cursă lungă rânjind în ziare, aş avea o secretară trăsnet care să răspundă la teancurile de scrisori trimise de fufe care ar sări pe mine când ar vedea cine sunt, în timp ce eu m-aş strecura cu greu spre Woolworth's să-mi iau un pachet de lame de ras şi să beau o ceaşcă de ceai. Era ceva la care merita să mă gândesc, absolut, şi bineînţeles că guvernatorul ştia că m-a prins atunci când a zis-o, întorcându-se spre mine de parcă ar fi trebuit, totuşi, să mă consulte în asemenea privinţe:
- Cum ţi se pare povestea asta, Smith, băiete?

Un şir de ochi bulbucaţi burtoşi au sclipit spre mine şi un rând de guri de peşti aurii s-au deschis şi şi-au îndreptat dinţii lor de aur spre mine, aşa că eu le-am dat răspunsul pe care îl voiau, pentru că îmi ţineam atuul pentru mai târziu.
- Îmi convine foarte mult, domnule, am spus eu.
- Bun băiat. Bravo. Frumoasă atitudine. Splendid.
- Ei bine, a spus guvernatorul, câştigă azi cupa asta pentru noi şi eu o să fac tot ce pot pentru tine. O să te antrenez să poţi face praf pe oricine din Lumea Liberă.

Iar eu aveam în cap o imagine cu mine alergând şi bătându-i pe toţi, lăsându-i pe toţi în urmă şi atingând o viteză minunată în timp ce tropăiam printre bolovani şi pâlcuri de stuf, când deodată: BUM! BUM! - gloanţe care se deplasează mai repede decât orice om care aleargă, venite din puşca unui sticlete plantat într-o pădure, mă prind din zbor şi mi se înfig în burtă, în ciuda alergatului meu perfect, iar eu cad la pământ.

Burtoşii aşteptau ca eu să mai spun ceva.
- Mulţumesc, domnule, am spus.

Mi-a spus să plec, aşa că am coborât în fugă treptele pavilionului şi am ieşit în câmp, pentru că marele cros stătea să înceapă şi cei doi concurenţi de la Gunthorpe îşi ocupaseră mai devreme poziţia pe linia de start şi erau gata să plece, ca nişte canguri albi. Terenul de sport îţi lua ochii: corturi albe de ceai peste tot, steaguri în vânt şi scaune pentru membrii familiilor - goale pentru că nici o mămică şi nici un tătic nu ştiuseră ce înseamnă ziua inaugurală - şi băieţi încă alergând în calificări pentru o sută de metri, iar lorzii şi doamnele plimbându-se de la un pavilion la altul, şi Orchestra de la Borstal în uniforme albastre; iar sus, în tribune, hainele maro de la Hucknall, precum şi sacourile noastre cenuşii, apoi grupul de la Gunthorpe, cu mânecile cămăşilor suflecate. Cerul albastru era plin de lumina soarelui şi nu am fi putut să prindem o zi mai bună, iar tot acest mare spectacol parcă era din Ivanhoe, pe care îl văzusem în sala de cinema cu câteva zile în urmă.
- Haide, Smith, mi-a strigat Roach, profesorul de sport, nu vrem să întârzii la marea cursă, nu? Deşi îndrăznesc să spun că şi dacă ai întârzia i-ai putea ajunge din urmă.

Ceilalţi au început să huiduie şi să protesteze auzindu-l, dar eu nu i-am băgat în seamă şi m-am aşezat între cei de la Gunthorpe şi unul din băieţii model de la Aylesham, m-am lăsat în genunchi şi am smuls câteva fire de iarbă pe care să le sug pe drum. Deci asta era marea cursă pentru ei, cei care priveau de la tribuna oficială de sub un steag britanic fluturând, o cursă pentru guvernator, pe care o aşteptase îndelung, iar eu speram că el şi toţi ceilalţi burtoşi din gaşca lui se înghesuiau să parieze din greu pe mine, o suta la unu pe victorie, toţi banii pe care îi aveau în buzunare, toate salariile pe care aveau să le câştige în următorii cinci ani, cu cât pariau mai mult, cu atât eram mai bucuros. Pentru că iată o certitudine absolută care avea să moară în numele laudelor pe care şi le însuşiseră, avea să se prăvălească în hohote de râs, sufocându-i sau nu. Mi-am simţit genunchii lăsându-se pe pământul rece şi cu colţul ochiului l-am văzut pe Roach cum ridică mâna. Băiatul de la Gunthorpe a zvâcnit înainte să se dea semnalul; cineva a aclamat prea devreme; Medway s-a aplecat în faţă; apoi s-a auzit pistolul şi eu am plecat.