Cãlãtorie / Ca pânza Penelopei /

Călătorie

Când îmi lipesc obrazul de biroul
La care de demult scria bunicul,
Îmi pare că-s la bordul unei nave
Care străbate apele memoriei.

Ca umbra unei muzici, glasul tatei
M-ajunge dintr-o seară de-altădată
Citind din tatăl său sub boarea lămpii,
Cu cartea pe birou, întredeschisă.

În urmă-i mâna mamei luminează
Fotografii, uitate manuscrise,
Întinse pe birou ca pe o plajă
Cu scoici în care cântă încă marea.

Ca vasele ce vin din port să plece,
Sicriu după sicriu, puţină vreme
Stau pe biroul - catafalc să fie
Pornite spre adâncul din morminte.

Rămâne lemnul greu, cu unde sumbre,
Pe care-aştern visând o broderie,
Pun masa pentru cei cu dor de ducă
Şi ne suim cu pâinea şi cu vinul
Pe plutele aducerii aminte.

Ca pânza Penelopei

Ca pânza Penelopei,
Când pleci, eu mă deşir,
Când vii, mă ţes la loc,
Iar când te depărtezi,
Re'ncepe destrămarea.

Modelul meu e norul,
Subţire ca un fir,
Din care creşte vălul
Alene risipit
De vântul vagabond
Ce-adună să sfâşie.

Acum când te întorci,
Eu prind să mă desfac
Şi după ce te duci,
Mă-nnod şi mă-mpletesc
Redevenind întreagă...

(în perioada 1 aprilie 2016 - 30 octombrie 2016, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)