Dar ea pleacă

Dar ea pleacă, se duce.
Mă înşală, se duce.
Mă împinge afară în lume şi pleacă.
Îmi dă ca hrană propriul corp şi pleacă.
Mă leagănă şi pleacă.
Mă şterge la fund, mă piaptănă,
îmi mângâie tălpile şi pleacă.
Îi sorb mireasma când mă îmbrăţişează:
spune, 'N-o să plec niciodată!' Şi pleacă.
Mă înşeală cu zâmbete, cu şoapte 'Nu-ţi fie frică!'
Mie îmi este frică şi într-adevăr pleacă.
Se culcă seara cu mine în pat
dar pleacă pe ascuns, pleacă.
O fiinţă mare şi caldă, vie, un cuib,
mă sărută, îmi murmură şi pleacă.
Îmi pune bomboane în palmă şi spune
'Ia, mănâncă,' apoi se duce.
Eu plâng, urlu, mă vâr în ea cu totul;
O prind cu mâinile amândouă, lovesc; dar se duce.
Închide uşa, nu se uită în urmă,
A plecat - şi eu nu mai sunt nimic.
Făcută ghem ca un căţel, aştept să se întoarcă:
Ea vine apoi, mă mângâie şi se duce.
Eu am nevoie de ea - a trăi fără ea este moarte -
mă ridică şi mă încălzeşte, se duce.
Poala ei e o casă, braţele ei o colivie;
Acolo doresc să mă întorc, dar ea pleacă.
Lecţia este: eu nu sunt ea:
ea e o străină, o străină. Ea pleacă.

Iată lumea, unde cineva te aşteaptă!
Unde te-aşteaptă cel pe care tu îl vei părăsi.
Nu te uita în urmă. Închide uşa. Tu ştii
cât e de uşor să aştepţi, cât de greu să te duci.
Pe unii îi vei face să sufere, alţii te vor înşela,
unii or să te aştepte, alţii se vor teme de absenţa ta,
mereu vor fi unii care nu se mai întorc:
aceia care-ţi dau naştere şi pleacă.

(în perioada 1 aprilie 2016 - 30 octombrie 2016, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)