Printre figurile luminoase ale copilăriei mele se numără şi Madame Vlădescu, pe scurt Madame.
Pe la patru ani bunicii mei m-au dus la ea să învăţ franceza. Avea o grădiniţă particulară într-un apartament modest, situat la etajul al doilea al unui bloculeţ la două străzi distanţă de noi.
În prima zi ştiu că am luat cu toţii loc în sufragerie, pe bănci, în jurul a două mese lungi, şi am primit aţă şi mărgele colorate - cred că eram cam zece-doisprezece copii din cartier. Înşiram mărgelele, şi repetam după ea: un, deux, trois... Aşa am învăţat franceza, pe nebăgate de seamă.
Madame trebuie să fi avut cam cincizeci de ani pe atunci. Era o doamnă blondă, foarte frumoasă, foarte elegantă, şi mereu zâmbitoare, deşi serioasă. Ce m-a fascinat de prima dată la ea era coafura cu codiţe împletite şi rulate în formă de melci, care-i acopereau urechile, cum n-am mai văzut decât în gravurile maeştrilor din Evul Mediu.
Nu era numai frumoasă, ci avea şi un talent pedagogic extraordinar, toţi eram pur şi simplu magnetizaţi de ea. N-am văzut nici un copil să întârzie vreodată la ore la ea, ba dimpotrivă, toţi încercam să venim mai devreme, ca să apucăm să răsfoim noile numere din Roudoudou et Riquiqui sau Vaillant le journal de Pif (mai târziu Pif gadget), revistele de benzi desenate pe care le primea săptămânal de la Biblioteca Franceză.
Franţuzoaică, se căsătorise înainte de război cu un român, ofiţer de cavalerie. Când s-a schimbat regimul, rămăsese aici, alături de soţ. Ocazional îl mai vedeam şi pe el, era un domn elegant şi foarte politicos, care apărea printre noi doar rareori, mai ales pe la serbări. Cred că în timpul lecţiilor stătea la bucătărie. Comuniştii îl dăduseră afară din armată, nu ştiu dacă nu fusese şi la închisoare. Cumva, se citea suferinţa şi inadaptarea pe chipul lui. Şi mai rar l-am văzut pe fiul lor, care cred că pe atunci era elev la Şcoala de marină de la Constanţa. Mi s-a părut că nu seamănă cu niciunul dintre cei doi.
O dată pe săptămână (pe atunci săptămâna de lucru avea şase zile) luam micul dejun la Madame, care ne învăţa cum să ne comportăm în societate - coatele pe lângă corp, vă rog, mulţumesc, şi toate celelalte. La prânz plecam acasă.
Spre deosebire de germană, care nu prea se lipise de mine cât am mers în parc cu Teta, progresele la franceză s-au făcut simţite mai repede decât m-aş fi aşteptat. Şi acum citesc mai repede în franceză decât în română (e posibil ca asta să se datoreze însă doar limbii în sine, franceza e o limbă care, deşi extrem de complexă şi de sugestivă, se vorbeşte foarte cursiv, la fel ca italiana sau spaniola).
Şi după ce m-am dus la şcoală am continuat să iau lecţii de franceză cu Madame, de vreo două ori pe săptămână, după-amiaza. Cam pe atunci, prin clasele primare, a început să ne cheme din când în când, după-amiaza, la Biblioteca Franceză, să vedem filme franceze care nu rulau în oraş. Îmi amintesc că acolo am văzut primul meu Tintin, un senzaţional lung metraj de desene animate cu faimosul reporter inventat de Hergé. Dacă-mi amintesc bine, a fost Objectif Lune. Singur n-aş fi avut niciodată curaj să intru la Biblioteca Franceză, ştiam că este permanent urmărită de Securitate, şi că dacă vrei să te fereşti de bucluc, e mai bine să stai departe de ea, ca de toate bibliotecile străine de altfel, în frunte cu cea americană (unde n-am avut curaj să intru decât când am ajuns student, şi atunci o singură dată, când am vrut neapărat să văd o expoziţie Levi's). Dar cu Madame, nu-mi era frică.
Am primit de-a lungul anilor mai multe premii de sfârşit de an de la ea. Ultimul n-a mai fost un album de benzi desenate (Astérix), ca de obicei, ci Les coulisses de l'exploit, un album foto cu biografii ale unor oameni excepţionali, între care Eddy Merckx, sir Francis Chichester, sau sir Edmund Hillary şi Sherpa Tensing, toţi idolii mei. O ţin cu drag în bibliotecă, şi o mai răsfoiesc din când în când - a fost semnalul despărţirii.
Pe la treisprezece-paisprezece ani am ajuns prea mare ca să mai iau lecţii cu Madame. Cum bunica mea a ţinut neapărat să continui franceza, Madame i-a recomandat un profesor de literatură, domnul Bilciurescu, cu care am luat săptămânal lecţii până la sfârşitul liceului. Era şi el foarte bun, dar nu m-a făcut nici o clipă să uit magia acestei franţuzoaice de modă veche care mi-a luminat copilăria.
Ţin şi acum cu mare drag, pe comodă, o fotografie făcută pe la şapte ani - eu cu breton şi cu un balon în mână, pe balcon, la Madame.
Şi de câte ori trec pe lângă micul ei bloc de doar două etaje, mă opresc să privesc balconul, şi să mă gândesc câteva clipe, cu nostalgie, la Madame Vlădescu.
(Bucureşti, iunie 2016)
9 comentarii
- MadameRoxana, 07.08.2018, 20:43
Eu am fost, cred, mai mare, am inceput lectiile de franceza la 6 ani, in 1962 sau 63. Sotul ei era la Canal - impreuna cu prietenul lor, ulterior profesorul meu de engleza, Hans Mueller, un inginer german de la noi, care studiase la Eton, inainte de razboi, Dl.Vladescu si dl.Mueller au fost eliberati abia in 1967, in ultimul contingent de prizonieri politici. Mi-ar placea mult sa comparam aceste amintiri, cu voia autorului.
-
- RE: MadameVlad-Nicolae LEU, 07.10.2020, 01:32
Am raspuns deja, Madame Vladescu a fost o lumina in viata mea. Sper ca acest website inca mai traieste... In caz ca nu... rog contactati-ma pe adresa [email protected]. Chiar conteaza... Multumesc.
- RE: MadameMircea, 05.05.2023, 16:12
Eu sunt născut în 1967 făcusem 2 ani cu Madame înainte să merg la școală (în 1973).
Am învățat să scriu și să citesc de la ea (în franceză) iar când am ajuns la școală mă-ntrebam de ce trebuie să fac bețișoare. Eu aveam legitimație mă duceam la biblioteca franceză unde am făcut cunoștință cu Asterix ([email protected]).
- MadameVlad-Nicolae LEU (Vladutz, in anii Madame), 07.10.2020, 01:20
Madame Vladescu a fost una dintre primele lumini pe care mi le amintesc in viata mea, dupa lumina si dragostea din partea parintilor mei. Datorita ei vorbeam si citeam in fr. inainte de a o face in propria mea limba materna. Sunt nascut in '56 si cred ca am inceput sa merg la cursurile lui Madame cam pe la 5-6 ani... In dreapta mea il aveam pe colegul Victor, cu care vorbeam in continuu despre Vaillant si personajul de benzi desenate Nasdine Hodja... (1966-67...). Mi-ar facea enorma placere sa ma reintalnesc cu unii dintre fostii mei colegi elevi ai lui Madame Vladescu. In caz ca cineva doreste sa ma pacaleasca, am si o intrebare 'secreta': Care era numele motanului Doamnei Vladescu, cel care se pare ca a cazut de la ultimul etaj si a supravietuit ? Cand ai avut o copilarie fericita, este extrem de greu sa te desparti de ea la batranete, mai ales in conditiile lumii de azi...
- Multumesc... si astept...Vlad-Nicolae Leu, 10.10.2020, 20:11
Dragul meu Alex-Radu Savulescu,
E f posibil sa ne fi intalnit in acei ani ('60-'70), dar, in acelasi timp, e posibil sa fi fost in clase paralele... Intai de toate, iti multumesc pt ca esti sigurul care pare a-si fi adus aminte de Madame Vladescu (cel putin pe internet...) si de influenta ei benefica asupra vietii noastre. Multumesc si celor care gestioneaza site-ul vostru... Adica... s-ar putea ca ei sa merite mai mult din multumirile mele decat tu...
Sincer, ma mir ca nu reactioneaza nimeni si ca nu raspunde nimeni la apelul meu. Chiar atat de putin sa fi contat pt ei cultura si aportul intelectual pe care l-au primit de la Madame V?...
- MadameIoana sion, 18.05.2021, 13:59
Am pastrat caietele cu alfabete si coquelicots si pozele cu Madame și Moșul Crăciun și Rețetele de sucre d’orge pe care ni-l servea... Madame a primit multe distincții de la Statul francez iar in anii 80 înainte sa se stingă- o distincție specială- Ma gândesc la Madame întotdeauna cu dragoste și recunoștință... nu am știut ca Monsieur a fost la Canal pina in 1967. O tragedie in viața lor pe care nu am bănuit-o
-
- RE: MadameIoana, 21.10.2021, 21:24
Am fost eleva la Madame incepand cu varsta de 4 sau 5 ani, toata franceza pe care o stiu mi a fost predata la Madame in acei primi ani de copilarie. Incepand cu clasa I am studiat obligatoriu 12 ani Rusa din care nu imi amintesc nimic, in schimb cu acea franceza invatata la Madame am ramas si pot citi, urmari filme franceze dar nu pot conversa prea bine. E totusi ceva mare sa ramai cu ceva din ceva invatat atat de timpuriu in viata. Cred ca e numai meritul lui Madame pe care am indragit o foarte mult. Imi pare rau ca nu am mai multe amintiri sau poze din timpul petrecut la ea. I am born in 1963.
Arhiva rubricii
Un demonTrobriandO după-amiază griAltfelSixty-FourToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
MiscellaneaInvoluntar, tandemPovești la ibricEditorialul de luni dimineaţăCafe del SolDiversiuni şi aluviuniMicile istoriiScrisorile GeteiInsolita de marţiÎntîlniri - De dragosteCuvinte pentru înecaţiRomânia, draga de ea!Jobenul cu iepuraşiŞoseta cântăreţului de bluesinter_ziseBiciclete în BeijingIstorii inventateCompletAbilDrumul spre OzUn pic - alte întîmplări adevăratePoveştile fetei nesăbuiteCum să...Bungee JumpingInCompletAbil fantasticCeaiul de joi dimineaţăFractalul EpicZen şi arta întreţinerii motocicleteiPovestiri minimalistePUNCT...S-a întâmplat într-o joiPraful de pe tobă8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to menBlues LettersCasa cu pereţi de vântBestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)Ora de libertateautoficţiuniViaţa domnului LăzărescuÎntâmplări despre niciodatăJurnal de maimuţeCântece simple49Visăreasa-n colţul bloculuiTotul pe albPentru cine bat străzileAutorulÎnaltă ordine de ideiSticla cu cernealăVieţile altoraColecția de oreSUPER poveştiderapajeJoaca cucuvinteleBalansPublicitate