Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poezie  Sageata  Poezia săptămânii

Lumină şi culoare / Întâlnire cu moartea / Dinspre nefiinţă spre fiinţă


Rumi, traducere de Otto Starck

12.08.2016
Editura Herald
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Lumină şi culoare

Cum poţi vedea că roşul şi verdele se-mbină
de nu vezi înainte a soarelui lumină?
Dar absorbită-i mintea când vede o culoare,
ce ca un văl ascunde lumina, când apare.
Cum însă bezna nopţii culorile le tăinuie,
pricepi că vezi culoarea cât timp lumina dăinuie.
Nu vezi culoarea fără lumina din afară.
Culorii din lăuntru la fel i-e dat s-apară.
Lumina din afară-i din stele şi din soare.
Cea din lăuntru vine din Veşnica splendoare.
Lumina care-ndrumă a ochilor lumină
menit-a fost ca-n oameni din inimă să vină.
A inimii lumină-n Cel Sfânt are sorginte,
şi nu-i nicicum lumina din simţuri sau din minte.

Întâlnire cu moartea

Un om de spiţă-aleasă veni-ntr-o zi în fugă,
în faţa unui rege, să-i spună a sa rugă.
Avea obrazul palid şi buze vineţii,
Şi-l întrebă monarhul: "Ce s-a-ntâmplat? Ia zi!"
Răspunde-ndată omul; "Văzui pe-al Morţii înger.
Privitu-m-a cu ură, încât şi-acuma sânger."
Şi regele îi spuse: "Ce-ai vrea să fac atunci?"
Răspunse omu-acela: "Dă-i vântului porunci,
tu, păzitor al vieţii, ca-n Indii să mă poarte,
şi-ajuns acolo poate că voi scăpa de moarte."
Făcu monarhu-ntocmai, ca pe-acel om să-l scape,
Şi vântu-l duse-n Indii, trecându-l peste ape.
A doua zi, la ceasul de sfat şi cumpănire,
el pe Heruvul Morţii îl întrebă cu-uimire.
"De ce pe omu-acela privitu-l-ai cu ură,
de l-ai făcut să plece, speriat peste măsură?"
Heruvu-a spus: "Cu ură, când l-am privit eu, oare?
Pe-o uliţă-ntâlnindu-l, privii doar cu mirare,
Căci Domnul îmi dăduse poruncă şi temei:
"Chiar azi ai grijă-n Indii tu duhul să i-l iei!"
De cine fugi? De tine? Ar fi cu neputinţă.
De cine fugi? De Domnul? O, ce nesăbuinţă!"

Dinspre nefiinţă spre fiinţă

Potrivnic cu potrivnic se luptă, se omoară.
Porunca TA îi smulge din Nefiinţă iară.
O, dinspre Nefiinţă să treacă spre Fiinţă
atâtea caravane primesc îngăduinţă.
În somn, în orice noapte gândirile dispar
şi se cufundă-n Marea cea fără de hotar,
Iar cum dau zorii, - aceste făpturi dumnezeieşti
îşi scot din Mare capul, ca tot atâţia peşti.
În toamnă, mii de frunze şi crengi supuse sorţii
se-ndreapt-nfrânte către adâncul mării Morţii,
Iar corbi în straie negre, din tălpi şi până-n creştet,
ca-ndoliaţii-n crânguri, jelesc frunzişul veşted.
Şi iarăşi Nefiinţei îi dă Cel Sfânt porunci
să-napoieze cele-nghiţite pân-atunci:
"Înapoiază, Moarte, ce-ai înghiţit cu zel:
tulpine, ramuri, frunze şi ierburi fel de fel!"

(din volumul Poeme Persane, Editura Herald, 2016)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer