Textul Anei Turos, Trei piese scurte despre copii şi adulţi, este subiectul primului spectacol-lectură, regizat de Delia Gavliţchi, care va avea loc în 19 septembrie 2016, de la ora 20:00, la spaţiul Reactor. Piesa e construită ca un triptic al interacţiunii dintre artiştii care joacă în grădiniţe, şcoli şi restaurante roluri de ursitoare sau Moşi Crăciuni, şi cei care-i angajează: educatoare şi părinţi, precum şi copiii care sunt, de fapt, publicul ţintă al acestor spectacole. Cu ajutorul experienţei "la prima mână" a autoarei, textul reuşeşte să redea atât umorul situaţiilor din spatele scenei, cât şi relaţiile problematice dintre copii şi adulţii din jurul lor.
Într-o discuţie cu echipa Reactor, Ana a povestit despre cum a ajuns dramaturg rezident la Cluj, despre piesele "cu borcane" pe care nu ar vrea niciodată să le scrie şi despre diferenţele sau asemănările dintre meseria de actriţă şi cea de autor dramatic.
Mai multe detalii despre Drama 5 puteţi citi pe pagina reactor-cluj.com sau pe facebook.com/Drama5.rezidente şi facebook.com/ReactorCluj
Alexa Băcanu: De ce vrei să scrii, şi de ce teatru? Cum ai început să faci asta?
Ana Turos: Când eram mică scriam mai mult, dar treptat am pierdut asta. Am dat la actorie şi am scris puţinele mele texte de teatru pentru câteva proiecte în care am fost implicată ca actriţă. Scena pe care am trimis-o la selecţia pentru Dramă 5 a fost scrisă mai demult, pentru un proiect pe care l-am propus cu Gabriel Sandu (şi el rezident Drama 5) la 9G, concursul de proiecte al Teatrului Naţional din Bucureşti. Aşa că "teatrul" pe care l-am scris eu constă în două monoloage şi o piesă. Acum îmi dau seama că cele trei lucrări au în comun faptul că sunt foarte personale: un monolog era despre ultima mea zi petrecută cu o persoană dragă, celălalt era legat de stră-străbunica mea şi piesa are ca punct de pornire experienţa mea, mult mai vastă decât mi-aş dori, în domeniul animaţiei pentru copii. Scriu despre lucruri care m-au marcat într-un fel sau altul, în speranţa că ele ar putea stârni şi în alţii ceva la fel de personal. Sună cam a clişeu, dar asta e.
A.B.: Te tentează să îţi scrii rolurile pe care ai vrea să le joci dar nu le găseşti în altă parte sau nu îţi sunt oferite? Cum ar fi aceste personaje?
A.T.: Am scris două texte pentru mine, dar pentru că asta mi s-a cerut la momentul respectiv. Însă când am scris textul la Reactor nu m-am întrebat ce rol din piesă mi-ar plăcea să joc, ci m-am gândit mai degrabă ca fiecare actor să aibă o partitură ofertantă. Sunt trei piese scurte în care fiecare are destul de dus şi sunt roluri diferite. Ca actriţă, asta mi-ar plăcea cel mai mult: să nu fiu încadrată într-o tipologie. Pentru mine aş scrie dacă ar fi vorba de un one-woman show sau o chestie la limita dintre performance şi teatru, în care să fiu eu cu mine. Dacă mă scufund, să fie vina şi problema mea; dacă funcţionează, cu atât mai bine. În cazul unei piese în mai multe personaje, mi s-ar părea greu să fiu şi înăuntru şi afară. Poate ar merge dacă aş lucra cu un regizor cu care să mă înţeleg foarte bine. Asta cred acum, poate o să se schimbe.
A.B.: Ce ai vrea să transmită piesele tale (o senzaţie, un gând, o idee)?
A.T.: Faptul că oamenii sunt paradoxali. Vreau ca personajele mele să aibă o contradicţie, pentru că aşa sunt oamenii vii.
A.B.: Despre ce crezi că nu vei vrea să scrii niciodată?
A.T.: N-aş vrea să scriu piese sau orice cu borcane: borcane cu muncitori năpăstuiţi, cu exploatatori burghezo-moşiereşti, cu femei discriminate, cu sărmanii tineri fără viitor. Spectacole-conferinţe în care mă prind din primul minut despre ce e vorba, doar că spectacolul respectiv durează o oră jumate în care mi se explică ideea pe care am înţeles-o din start. E foarte bine că a început să se scrie teatru social şi mi se pare fundamental ca teatrul să nu fie o chestie prăfuită, ci ancorată în lumea asta, dar e la fel de important să nu le ţinem spectatorilor ore de dirigenţie, pentru că toată lumea chiuleşte de la orele astea.
A.B.: Eşti un autor dramatic începător. Cum ţi se pare până acum poziţia asta?
A.T.: Aşa cum nu cred că poţi să te simţi actor pentru că ai jucat într-un spectacol, eu nu mă consider dramaturg pentru că am scris o piesă. Dacă o să mai scriu ceva, va fi grozav.
A.B.: Ca actor trebuie să lucrezi foarte mult cu alţii, să te bazezi pe ei, ca scriitor eşti mult mai singur şi ai mai mult control asupra produsului final. Simţi nevoia de mai multă singurătate ca actor sau de mai multă interacţiune ca scriitor?
A.T.: În ambele domenii depinzi la fel de mult de oamenii din breaslă. Nimeni nu o să ştie ce Ofelie minunată fac eu în baie dacă nu o să iau şi un casting, şi nimeni nu o să se emoţioneze sau distreze datorită textelor mele dacă ele rămân în calculatorul meu şi dacă nu le montează nimeni. Dar ca să îţi răspund puţin mai aplicat la întrebare, faptul că am mai mult control asupra produsului final e un aspect care îmi place foarte mult la scris, pentru că am fost de multe ori pusă în situaţii destul de ingrate ca actriţă, din dorinţa de a-mi face meseria. Nu am jucat numai în spectacole în care am crezut, dar m-am străduit să-mi fac treaba cât mai bine.
A.B.: Cu ce autor dramatic ai vrea să stai la poveşti?
A.T.: Cu David Mamet, pentru că e de părere că din nimic nu înveţi mai mult decât din experienţă (deşi sigur au zis-o mai mulţi). Şi pentru că simplifică mult tot haloimăsul ăsta de pregătiri, gânduri şi păreri în care artiştilor le cam place să se bălăcească şi spune lucrurilor pe nume. Spectatorii sunt interesaţi de ce se întâmplă mai departe în piesă? Bine. Îi cred pe oamenii ăia? Iarăşi bine. Au dat bani şi vor mai da? Şi mai bine. Şi mi-ar plăcea să mă mai întâlnesc cu Strindberg, pentru că nu sunt doar aşa de terre-à-terre şi îmi place zona întunecată pe care o sondează. În general îmi plac nordicii.
A.B.: Ce speri să obţii din Drama 5? (în general şi în particular, referitor la textul tău)
A.T.: Am cam obţinut ce speram; în rest, vom trăi şi vom vedea. Am întâlnit oameni inteligenţi, talentaţi, pasionaţi şi sper să lucrez cu ei în viitorul nu aşa îndepărtat. În ceea ce priveşte textul meu, mă bucur că se face o lectură, aştept să fie trimis, şi, cine ştie, poate îi place unui regizor. Oricum, faptul că am participat la această rezidenţă a fost o întâmplare fericită; am trimis mailul de înscriere relativ la plezneală.
A.B.: Te inspiră Clujul într-un fel diferit de Bucureşti?
A.T.: Îmi place mult Clujul, dar la fel de mult îmi place şi Bucureştiul. Normal, Clujul e mai liniştit şi mai mic şi cred că asta îl face mai potrivit pentru o rezidenţă. Îmi plac atmosfera, centrul, cafenelele, faptul că există spaţii culturale şi cam toţi din zona asta se cunosc între ei şi schimbă idei, dar după o lună mi s-a făcut cam dor de Bucureşti.
Drama 5 este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi realizat cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Cluj-Napoca. Proiectul susţine candidatura oraşului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.