sentimental ai spus? patetic? poate...
eram mult mai copil, mai plin cu toate
în două zile vei căuta cuvinte. cum toate-s dărîmate prin casă. le alegi cu mîinile tremurînd, nici nu ştii dacă e furie sau muchii tăioase de iubire uitată prin colţuri. de-ar avea cumva importanţă cînd ţi-e groază de somn ca de-o întîlnire bruscă şi iar încep telefoanele explicaţiile mărunţişurile întinse precum largile vele ale unei corăbii în derivă.
din cele ce se pun în brad cu seara,
un glob de sticlă sau un urs de ceară
prietenul meu poetul îmi povestea despre planurile lui colosale. geaba te uiţi aşa la mine îmi reproşa zîmbetul. eu eram oricum ceva mai departe decît însăileala lui de consilieri şi mafii culturale. numai aşa poţi intra în lumea bună a literaturii gîndeşte-te, eu cu capul aiurea după cerşeala de bunătate. oare? sau nici eu nu pricepeam ce caut cu ciotul amputat cauterizat braţul cel din formol pus la capul patului să nu cumva să uit de ce fusese.
hîrtie creponată, acadea
cerată de roşeaţă ca o stea.
n-a fost nimic. doar o săptămînă de vaier întreţesut cu băutura cotidiană a mahalalei, la nicu după meci, clămpănitul distonocalmic despre fotbal. vocea ta cuprinzîndu-mă-n interminabile negaţii, oare de ce mă mai suni, întrebatu-m-am în hărmălaia de lucruri ce mi se prăbuşeau în creştetul visului.
mai dai un ban sclipesc de-ţi-este voia
am dinţii lungi şi hălci de paranoia