Proiectul, organizat de Reactor de creaţie şi experiment din Cluj-Napoca în vara lui 2016 la Cluj, a presupus întâlniri regulate ale rezidenţilor cu mentorul lor - dramaturgul Alina Nelega, precum şi lecturi şi discuţii cu alţi profesionişti din lumea teatrului. Au rezultat cinci noi piese de teatru, care vor ajunge toamna lui 2016 la public prin patru spectacole-lectură şi o punere în scenă cu premiera în luna octombrie 2016.
Piesa lui Gabriel, Tatăl meu, preotul, urmează să fie prezentată la Reactor printr-un spectacol-lectură, luni, 3 octombrie 2016, în regia Oliviei Grecea. Pornind de la o întâmplare reală, piesa explorează schimbarea dramatică a dinamicii într-o familie unde tatăl preot a strâns semnături pentru modificarea Constituţiei împotriva căsătoriei dintre două persoane de acelaşi sex, după ce fiul lui îi mărturiseşte că este homosexual. Piesa pune în discuţie fragilitatea noţiunilor de bine şi rău într-o lume aflată în plină schimbare de paradigmă, de la intoleranţă la acceptare, oferind o perspectivă asupra a ceea ce se poate întâmpla atunci când falia dintre lumea nouă şi cea veche trece prin mijlocul aceleiaşi familii.
Într-o scurtă discuţie cu echipa Reactor, Gabriel a povestit despre dramaturgia din România, personaje inutile şi schimbatul lumii.
Mai multe detalii despre Drama 5 puteţi citi pe pagina reactor-cluj.com sau pe facebook.com/Drama5.rezidente şi facebook.com/ReactorCluj.
Alexa Băcanu: De ce crezi că are nevoie dramaturgia din România?
Gabriel Sandu: Cred că dramaturgia din România are nevoie, înainte de toate, de dramaturgi. Apoi are nevoie de vizibilitate. Foarte mult din teatrul care se scrie la noi apare publicat sub o formă de obscuritate, în care nu înţelegi dacă nu cumva chiar ăsta a fost interesul tuturor de la început: să nu afle nimeni că se scrie şi aşa ceva la noi.
Apoi, cred că trebuie încurajate vocile noi. Ele trebuie să capete experienţă, să greşească, să dea rateuri şi să evolueze prin experienţă. Pe lângă faptul că aproape nimeni nu are încredere în dramaturgii români, sunt şi extrem de puţine programe de formare, cel de la Reactor fiind unul dintre ele, care trebuie susţinut în continuare.
A.B.: Care ai zice că sunt trăsăturile cele mai importante ale unui personaj ca să fie unul memorabil?
G.S.: Depinde pentru cine memorabil. Cred că toate personajele trebuie să aibă un rost şi un sens în momentul în care decizi că textul tău nu poate exista fără ele. Cred că dacă se poate şi fără ele la fel de bine, trebuie eliminate. În teatru timpul mi se pare prea scurt pentru ce nu e esenţial.
A.B.: Ce te enervează cel mai tare într-un text de teatru, atât ca actor, cât şi ca autor dramatic?
G.S.: Ca actor mă enervează textele care se auto-explică şi care au o preţiozitate mediocră. Ca autor dramatic mi-e frică să nu scriu chiar eu aşa.
A.B.: Ce legătură găseşti între scrisul jurnalistic şi cel dramaturgic? Se contaminează unul de la celălalt?
G.S.: Cred că jurnalismul contaminează dramaturgia în ceea ce priveşte alegerea subiectelor şi documentarea lor. Dramaturgia cred că poate nuanţa un material jurnalistic, la nivel de structură a poveştii pe care o spui.
A.B.: Mulţumit sau nemulţumit de textele tale mai vechi?
G.S.: Am o percepţie ciudată asupra textelor de mai demult. În general, mi se pare că tot ce am făcut în urmă e prost şi că dacă aş putea, acum aş face mult mai bine. Totuşi, cred că percepţia asta e viciată de aprecierea celor din jur. Sunt texte cu care mai mulţi oameni au rezonat mai mult decât cu altele şi atunci, în timp, au ajuns să mi se pară şi mie bune. În principiu, dacă nu se întâmplă nimic cu ele şi subiectul lor nu mă arde în prezent, mi-e mai bine să uit de ele. Altfel, mă incomodează cumva, ca nişte încercări pe care nu le-am terminat.
A.B.: Ţi-ai dori să joci într-o punere în scenă a propriului text?
G. S: Da. Nu orice text pe care-l scriu şi nu în orice punere în scenă. Dar mă gândesc la asta.
A.B.: Scrii pentru un anumit tip de public?
G.S.: Nu, nu cred că te poţi adresa chiar oricui, în principal pentru că s-ar putea ca ce scrii să nu intereseze pe toată lumea, dar nu-mi doresc să scriu scenarii cu destinatar specific.
A.B.: Ca actor, eşti mai obişnuit cu scena decât mulţi alţi autori dramatici. Cum influenţează experienţa ta modul în care scrii o piesă de teatru?
G.S.: Cred că influenţează la modul că atunci când scriu, de multe ori citesc cu voce tare replicile şi le modific pe cele care nu-mi sună suficient de adevărat.
A.B.: Ai în minte o montare ideală a textelor tale?
G.S.: Nu, chiar nu. Vreau să-mi păstrez inocenţa de a mă lăsa surprins.
A,B: Ce ar trebui să se întâmple ca să fii dezamăgit de o punere în scenă a unui text propriu?
G.S.: Singura chestie peste care n-aş putea să mi-o iert ar fi să-mi văd textele jucate de actori care nu ştiu să asculte sau să gândească pe scenă. Poţi să scrii cel mai bun text din lume, dacă e spus degeaba şi fără niciun sens, e fix ca şi când te-ai împinge cu capul într-un perete şi te-ai întreba de ce nu avansezi.
A.B.: Care e "the dream" pe termen lung?
G.S.: Să scriu, joc, produc. Să schimb măcar cu un miligram lumea şi dacă măcar pe puţini consumatori de artă îi fac să se simtă mai puţin singuri, eu mă declar fericit.
Drama 5 este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi realizat cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Cluj-Napoca.