Proiectul, organizat de Reactor de creaţie şi experiment din Cluj-Napoca în vara lui 2016 la Cluj, a presupus întâlniri regulate ale rezidenţilor cu mentorul lor - dramaturgul Alina Nelega, precum şi lecturi şi discuţii cu alţi profesionişti din lumea teatrului. Au rezultat cinci noi piese de teatru, dintre care patru au avut spectacole-lectură în septembrie-octombrie, iar al cincilea va avea o punere în scenă cu premiera în luna octombrie 2016.
Proteine fluorescente este o propunere scenică, un eseu performativ pe tema oraşului, a tânărului care trăieşte în oraş, a întâlnirii dintre structurile citadine şi uman în România. În acelaşi timp, textul reprezintă încercarea autoarei de a practica dramaturgia ca mod de gândire sau de a gândi lumea prin scris - ambele într-un registru performativ. Ce e dincolo de critica sistemului în care trăim şi care ne defineşte ca persoane? Cum pot să înţeleg lumea din jurul meu nu ca subiect, ci ca parte dintr-un sistem a cărei logică nu o decid eu? Cum putem să povestim azi poveşti în teatru fără personaje, fără conflict, fără dialog?
Într-o scurtă discuţie cu echipa Reactor, Alexandra a povestit despre diferitele interpretări ale termenului de dramaturg, despre scriitorii adevăraţi şi despre dragostea de actori.
Mai multe detalii despre Drama 5 puteţi citi pe pagina reactor-cluj.com sau pe facebook.com/Drama5.rezidente şi facebook.com/ReactorCluj.
Alexandra Pâzgu (foto: Robert Puţeanu)
Alexa Băcanu: Cu ce gânduri ai venit în Cluj la Drama 5?
Alexandra Pâzgu: Am venit cu bucurie şi cu nerăbdare de a lucra.
Am venit cu frica în sân şi cu eternele mele neîncrederi, cu drag de Cluj şi de prietenii mei şi de locurile faine din Cluj, unde mă simt întotdeauna acasă.
Am plecat cu satisfacţia de a cunoaşte un mediu, o structură, nişte oameni prietenoşi, deschişi la minte şi la suflet - asta m-a încurajat foarte tare.
A.B.: Povesteşte puţin despre textul tău, Proteine Fluorescente - cum a apărut ideea, cum a fost procesul de lucru etc.
A.P.: Ideea a apărut în momentul în care am început să scriu aplicaţia pentru Drama 5. După o perioadă de aproape 4 ani, în care am lucrat la cercetarea doctorală, call-ul de la Drama 5 a fost un impuls puternic pentru a mă gândi la ce aş scrie, dacă aş mai scrie texte performative pentru scenă. Aparatul teoretic din spatele textului este puternic influenţat de lecturile şi interesele mele din cadrul cercetării doctorale; deşi ar putea părea un text cu o logică aleatorie, eu cred într-o dramaturgie a senzaţiilor, construită intuitiv şi care porneşte de la experienţe şi la rândul ei ţinteşte înspre crearea de experienţe.
Dorinţa de a scrie despre oraşe o am mai de mult, şi a fost sedimentată de stilul meu de viaţă din ultimii zece ani, în care am fost mai mult "pe drumuri". Mi-am dorit un moment de reflecţie asupra modului în care specificităţile locurilor în care trăim ne influenţează modul de a gândi şi de a trăi. Procesul de lucru a fost... deodată... am scris şi m-am zbuciumat în primele 2 săptămâni de rezidenţă - după aceea au urmat lecturi şi o distanţare necesară pentru a putea apoi reveni cu umbre şi finisaje . Mi-ar fi plăcut să existe o etapă de lucru la scenă, cu actori şi regizor, în care acest text să se dezvolte şi în funcţie de energiile scenice, nu doar pe o filieră textual-conceptuală.
A.B.: Cum vezi dramaturgia românească în comparaţie cu cea din Austria, de exemplu, unde trăieşti? (Sau din alte ţări)
A.P.: În primul rând, precizez o diferenţă importantă terminologică: în România termenul de dramaturgie este folosit în sensul de creaţie de texte teatrale; în schimb, tradiţia germană este puternic influenţată de figura lui Lessing, şi de rolul dramaturgului ca promotor al reprezentării identităţii naţionale şi culturale. Acest rol include selectarea şi îngrijirea unei literaturi dramatice şi a unui repertoriu specific teatrului în care este angajat. Rolul dramaturgului clasic german s-a perpetuat prin roluri administrative în instituţia de teatru, vezi dramaturg de producţie, asistent artistic de proiect sau de curator. Nu în ultimul rând, venind dinspre practica dansului conceptual şi a creaţiei teatrale colective, avem noţiunea de dramaturg ca şi scriitor de proiect sau consultant conceptual al regizorului/coregrafului. Şi acum ca să răspund întrebării tale, cu referire la cele trei interpretări ale termenului de dramaturg/dramaturgie în România şi în alte ţări:
Dramaturgul ca autor de texte teatrale. În România nu există o infrastructură care să sprijine creaţia de texte noi şi să asigure o continuitate a procesului artistic; nici rolul editării pieselor nu e atât de important în România. Am senzaţia că în România, editarea textelor ţine de contexte administrative accidentale sau de anumite iniţiative episodice. De exemplu, în Austria sau în Germania, pentru mulţi autori apartenenţa la o editură este ca o carte de vizită şi spune mult despre opţiunile tale artistice. Publicarea unei piese are implicaţii financiare şi contribuie la dezvoltarea unui autor; agenţii editoriali sunt peste tot, caută şi propun texte.
Funcţia dramaturgului în sens instituţional. Cred că aceasta este similară în România şi în alte ţări, cu specificarea că fiecare instituţie are nevoile ei şi că dramaturgul va fi întotdeauna legătura dintre procesul de creaţie şi strategiile de reprezentare ale produsului creat în arena publică. Din această perspectivă este evident faptul că în România, din păcate, în multe teatre lipseşte o viziune managerială care să cuprindă şi să înţeleagă importanţa şi rolul pe care l-ar putea avea un dramaturg. Dramaturgul angajat în instituţia de teatru ar putea influenţa crearea de publicuri noi, implicarea comunităţii în mod activ în proiectele teatrului sau crearea unor platforme de susţinere a noilor forme teatrale (şi astea ar fi doar primele exemple care îmi vin acum în minte). Totuşi, să nu ne imaginăm că în afara ţării totul e perfect. Cert este că, în Austria există o paletă foarte vastă de opţiuni şi de specific în ceea ce priveşte oferta teatrală. La fel si pentru modul în care teatrele îşi selectează producţiile şi cum îşi îngrijesc publicul (aka politici culturale vs. directori de teatre la noi).
Dramaturgul în sens de creator conceptual şi de text. În teatrul colectiv, cred că există în mare parte sub forma regizorului-dramaturg, dar observ iniţiative - printre care şi cea din Cluj - unde s-a înţeles nevoia de experiment, de creaţie colectivă şi care sunt beneficiile unei colaborări cu un scriitor de proces.
A.B.: Ai avut vreodată vreo revelaţie legată de scris? Dacă da, ce a fost?
A.P.: Poate faptul că scrisul e o activitate care ar trebui să interogheze reprezentările pe care le avem despre lume, nu să le afirme/confirme sau şi mai rău, să se folosească de ele. Şi că scriitorii adevăraţi nu arată a scriitori adevăraţi.:)
A.B.: Ce/cine crezi că ţi-a influenţat cel mai mult felul în care scrii şi în care te gândeşti la scris?
A.P.: La nivel personal, familia pentru suportul necondiţionat pe care mi l-a oferit. Şi sistemul de învăţământ românesc - care m-a făcut să mă simt întotdeauna o outsideriţă.
Îmi plac foarte mult Evgeny Grishkovets şi Ivan Viripaev. În perioada asta o redescopăr pe PJ Harvey.
A.B.: De ce dramaturgie şi nu proză sau poezie?
A.P.: Dramaturgie. Poezie. Proză în viitor când o să am bani să mă întind pe 200 de pagini .
Nu ştiu dacă a fost o alegere, sau o întâmplare - îmi doream să scriu - am intrat la teatrologie fără a ştii prea multe despre facultate sau despre teatru. Am descoperit teatrul prin festivaluri când aveam 20 de ani. Am început să scriu texte scenice în cadrul masteratului de scriere dramatică şi de atunci mă tot chinui ... sincer nici acum nu prea îmi place teatrul... dar iubesc actorii!:))
A.B.: Care ţi se pare cel mai greu lucru atunci când scrii pentru teatru?
A.P.: Să nu mă gândesc că scriu pentru teatru.
A.B.: Ştiu că eşti un autor care simte nevoia mai mult decât alţii să fie aproape de scenă. Care ar fi stilul de lucru ideal pentru tine?
A.P.: Ideal, cred că nici un text de teatru nu e finisat decât după o perioadă de lucru la scenă cu întreaga echipă artistică. Un autor vienez, Gustav Ernst, a spus la un moment dat într-un interviu că textele lui sunt neterminate şi că ţine de restul echipei să le termine. Cumva mă intrigă posibilitatea asta. Nu ştiu, mai demult aş fi spus că nu mi se pare just să scrii teatru fără actori. Între timp încep să cred că totul e posibil. Mi-ar plăcea să fac parte dintr-un colectiv de creaţie. Ideal, aş avea unul sau doi colaboratori constanţi - mi-ar plăcea un atelier/bibliotecă/birou şi un parteneriat conceptual.
A.B.: Ce planuri ai pentru viitor? Acum mai scrii ceva?
A.P.: La începutul lunii noiembrie 2016 voi participa la congresul pe tema 'Teatrul ca Critică', organizat de "Gesellschaft für Theaterwissenschaft" în Frankfurt. După care voi lucra din postura de colaborator la târgul de carte din Viena, iar apoi urmează o întâlnire cu echipa de la Wwwritersroom*. În luna septembrie am început un proiect de scriere colectivă; suntem 5 autori străini, care trăim şi scriem în spaţiul german. Vom scrie împreună un text pe tema "I lost my job and...", în cadrul unui proiect organizat de Wiener Wortstaetten din Viena. Sunt bucuroasă, dar am şi emoţii. Va fi primul proiect mai consistent cu text în limba germană.
Există planuri destul de concrete şi pentru un alt proiect în România, în luniile următoare - dar poate e cam devreme să intru acum în detalii.
Planuri pentru viitorul apropiat: să predau şi să susţin lucrarea de doctorat.
Planuri pentru viitorul îndepărtat. Am. Sper să nu o iau razna şi să continui să scriu. Şi sper să pot trăi din asta.
http://www.theater-wissenschaft.de/kongresse/kongress-2016/
* http://www.wortstaetten.at/projects/wiener-wortstaetten-writers-room/