Azi, despre Catedrala din Coventry. Câte ceva mai ştiam dinainte, în special că vorbim, cam ca la Berlin, despre o biserică distrusă de bombardamentul inamic în al doilea război mondial, care nu a mai fost restaurată, ci s-a construit, în conjuncţie cu locul traumei, una nouă (arh. Sir Basil Spence). The Times de marţi, 25 octombrie 2016, în pagina 4 sus, ne dă, prin vocea autorului textului, Mark Bridge, informaţia cu privire la reconstruirea digitală, care va fi pusă la dispoziţia publicului online pe 16 noiembrie 2016. Este vorba despre o tehnică de patrimoniu virtual (Virtual Heritage), menită să ofere o instanţă integrală, chiar dacă doar potenţială, a unui obiect dispărut sau ruinat dincolo de orice posibilă reconstruire, sau indecidabil cu privire la felul în care va fi apărut şi durat în timp. Avantajele tehnicii sunt evidente: putem avea o reprezentare vizuală a unui monument dispărut şi care, fizic, nu mai poate fi reconstruit. Mai mult, în cazul oraşelor sau a edificiilor foarte vechi, nu ştim cât din materialul păstrat este la prima utilizare sau reciclat din instanţe anterioare ale urbei sau ale edificiului aflat chiar pe acel loc sau în proximitate. Să ne imaginăm, de pildă, un cutremur devastator, nici nu e greu cu exemplele din Italia şi ştiind că ne aşteaptă unul, care ar reduce biserica din Densuş la pietrele componente: în cazul reconstruirii, ce am alege să refacem, cu acelaşi material de construire? Cum adică? Păi, simplu: biserica e făcută din petrele unui templu roman dedicat lui Jupiter Capitolinul, la Ulpia Traiana Sarmisegetuza; refacem, deci, biserica sau templul originar? Răspunsul este că acum putem să răspundem: da! Se pot reface amândouă: cel mai probabil, biserica - real şi templul - virtual. O hologramă, sau un cod citibil cu mobilele contemporane deja poate antura lăcaşul de cult creştin spre a da seamă despre cum arăta precedenta dispunere spaţială a aceloraşi pietre.
Aşa şi aici: vom avea ambele catedrale: cea dintâi, demolată de bombardamentele Luftwaffe, reînvie digital lângă, sau în conjuncţie cu aceea mai nouă, care i-a luat locul ca memorial. Merita făcută, am propus acest lucru, o reconstrucţie digitală a tunelurilor romane de la Roşia Montană, ca parte a efortului de păstrare şi restaurare eventuală de acolo, printre altele şi pentru motivul simplu că sunt greu, dacă nu imposibil de vizitat fizic. Eu am făcut-o în 2011, dar am fost de vreo două ori în pericolul de a cădea două-trei orizonturi în hău...Plus perdaful de după. Mai bine să rămână ascunse în uitarea şi deliberata ignoranţă care le-a protejat două milenii, decât să servească la educarea generaţiilor viitoare.
