Fratele meu / Monumentul eroilor / Dintr-o dată

Fratele meu
 
Fratele meu de care am fost lipită
spate în spate,
de mine s-a smuls şi-a plecat
ca şi cum din două aripi: una de pământ, alta de cer -
una din ele s-ar fi retezat.
Precum copiii Ledei noi am fost:
Unul divin şi altul nedivin
şi mama noastră făcu să alunece-ntre noi
harul ca niciodată să nu ne despărţim.
Fratele meu, al cărui cuvânt face iarba să crească,
eu te am doar pe tine în cer, vorbeşte-mi
cu o bucată de lună în gură,
tu doar pe mine mă ai pe Pământ,
priveşte-mă cum stau cu acest miel în braţe.
 
 
Monumentul eroilor
 
E dezordine în aer, e devreme
şi de brâu mă strâng atâtea chei.
Dacă moare un om tânăr
şi în lume s-a schimbat un obicei.
Faţa îmi îmbătrâneşte de-ntâmplări,
apele se-adună în neregulă
şi confundă cunoscute mări.
Am să număr de la început încet,
de la zebre către primul animal iubit,
să se-aşeze oamenii în lucrurile
pe care ei singuri le-au descoperit.
 
 
Dintr-o dată
 
Dintr-o dată totul a devenit atât de real,
încât nu îi mai văd nici ochii, nici sprâncenele,
moartea face ordine în viaţă.
Peste pasărea cu dinţi izbucnesc penele.
Altădată te-aş fi aşteptat,
aş fi plâns într-o gheară de lumină.
Se aude doar cum calcă peste mine
Boala de origine divină.
Dintr-o dată totul a devenit atât de real,
încât nu există nici sunetul, nici gura mea,
numai o stradă, o cifră metalică
de care aerul chipul îşi sfâşia.

(în perioada 1 octombrie 2016 - 31 decembrie 2016, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)