- Nu-i prea mult de povestit, am plecat de mică de acasă.
- Fiindcă aşa ai vrut tu?
- Nu, eram prea mică ca să decid singură. Ştiu însă că atunci acolo s-au petrecut nişte lucruri ciudate, nu ştiu ce anume exact, ştiu doar că din cauza lor m-au trimis pe mine departe.
Faţa ei a devenit aproape palidă. A tăcut o vreme, după care a continuat.
- De fapt, se pare că tata nu putea face copii. Din cauza asta în casă erau tot mereu certuri. După o vreme, mama a rămas totuşi însărcinată. La început toţi s-au bucurat, apoi...
- Ce s-a întâmplat?
- Tata a început să nu se mai poarte normal.
- De ce?
- Pentru că bănuia ceva.
- Ce anume?
- Că mama mă făcuse cu altcineva.
- Cu cine?
- Cu bunicul.
- Extraordinar! De ce să fi făcut tocmai el asta?
- Nu ştiu. Poate că s-a gândit că-l face fericit pe tata, sau poate că a vrut să arate lumii că tata poate avea copii. Sau poate că nimic din toate astea nu e adevărat. Cert e că m-au trimis într-altă parte, la o altă familie, ei sunt acum părinţii mei, mă iubesc ca pe copilul lor, lor le spun acum mamă şi tată.
*
O astfel de discuţie nu putea rămâne fără urmări. A fost prima dată când el şi-a dat seama de anii care-i despart. Ar fi putut să-i fie tată, copiii lui erau doar cu puţin mai mici ca ea.Până ce nu venise vorba despre copii, vârsta nu păruse să conteze, totul părea o joacă.
Dar ea voia copii. Chiar a râs de el când o întrebase dacă a rămas însărcinată. Copii însă nu sunt chiar o joacă. De atunci el a devenit mai precaut, a avut mereu grijă când făceau sex.
Peste vară relaţia lor a continuat, dar tot mai sincopat, fără să mai fie la fel de dezinhibată ca la început. Pe nebăgate de seamă, ea a-nceput să nu-l mai viziteze decât din când în când, până ce s-a retras în cochilia ei, n-a mai vrut deloc să-l vadă.
*
Sigur că se gândise şi el la copii. Întreaga lui viaţă s-a gândit la copii. Atât doar că experienţa pe care o avea i-a spus să fie atent să nu repete greşelile trecutului. Unii părinţi sunt capabili să facă copii frumoşi şi sănătoşi - slavă Domnului! pentru că asta-i ceva extrem de important - dar nu pot să-i crească, pentru că unul trage hăis, iar altul cea. Nimic nu poate fi mai rău pentru copii decât părinţii care nu se înţeleg. Şi atunci acel lucru care ar trebui să fie un motiv de mare bucurie se transformă pe nebăgate de seamă într-o corvoadă, într-o continuă cauză de ceartă şi de supărare. Şi ce-i mai rău e că problemele părinţilor nu se opresc doar la ei, ci trec mai departe la copii.Pentru ea însă, lucrurile erau simple. Părea să aibă cu orice preţ nevoie de copii. Organismul ei era la vârsta la care îi cerea copii, ovarele ei cereau să fie fecundate, sânii ei aşteptau să alăpteze, braţele ei doreau să legene. El cunoştea faza asta, o mai trăise cu ani în urmă, când se căsătorise. Inconştienţa tinereţii - atunci probabil mai mult a lui - îl făcuse să ia în piept cu nepăsare toate greutăţile vieţii. El şi soţia lui fuseseră atunci aproape doi copii ce făcuseră alţi copii. Neînţelegerile despre creşterea lor, educarea lor, apăruseră abia pe urmă, când lucrurile au început să meargă scrâşnit, nimic nu se lega, fiecare avea propriile sale idei despre ce şi cum trebuie făcut.
Fireşte că divorţul n-a rezolvat decât prea puţin din complicaţiile create. Copiii au semănat mereu mai mult cu mama lor decât cu el. Iar în fiecare discuţie, la fiecare întâlnire cu ei reapăreau fantomele trecutului, care nu păreau să vrea să dispară cu niciun chip.
*
De-acum singurul loc unde se mai întâlneau era la tango. Într-o seară când ea a venit cu două din prietenele ei, s-a apropiat şi a salutat-o. Ea i-a răspuns rece, indiferent. Când unul dintre tinerii din grupul lor a invitat-o, au început să danseze strâns îmbrăţişaţi, tandă după tandă, fără să se mai despartă. El i-a privit o vreme, după care a plecat.Au fost luni în care amintirile l-au bântuit. Nu s-a mai dus să danseze, n-a mai văzut-o deloc, deşi se mai gândea la ea. Când, într-un târziu, s-a dus din nou la tango, a revăzut-o. Dansa cu acelaşi tânăr, de data aceasta însă într-alt fel ca ultima dată, mai la distanţă, mai atent, pentru că îi crescuse o mică burtică delicată, pe care şi-o proteja. Rămăsese însărcinată, aşa cum îşi dorise.
Când i-a venit sorocul să nască, el n-a putut să nu se gândească că acest copil ar fi putut fi chiar al lui.
(sfârşit)
(Bucureşti, noiembrie 2016)