Ea pare însă să se simtă agresată. N-a trecut mult şi mi-a reproşat textual că o consider "o pradă uşoară". M-a ameninţat că se va plânge şefului că o "hărţuiesc sexual".
Sunt şocat. De fapt, mă simt mai degrabă insultat.
De acord, tatăl ei a avertizat-o că "la o fată mare rage şi un măgar", dar ce legătură are asta cu mine?
Te dai la mine, îmi spune ea. Se apără însă de ceva care nu o ameninţă. Sau poate că da? În definitiv poate că a avut experienţe care au traumatizat-o, aşa încât cine sunt eu s-o judec dacă ea vrea să ridice o barieră între mine şi ea? Va trebui să mă prefac că nu mă interesează, în primul rând din teama de a nu fi greşit înţeles.
Dar şi sentimentele ei pentru mine îmi sunt neclare, am întrebat-o ce vroia să spună când fredona "Alex, Alex, noi toţi te iubim" (cu un ton care m-a surprins), dar a refuzat să-mi răspundă.
Oricum, reticenţa ei faţă de mine mă face să mă simt puţin caraghios, şi să mă gândesc că în definitiv trăim cu adevărat în lumi diferite...
Nu-mi rămâne decât să redevin colegul ei de serviciu ("şeful" ei, aşa cum mă prezenta în mod caraghios când am vizitat-o acasă, la mama ei), voi sta la distanţă de ea (atât fizic cât şi psihic), aşa cum pare să-şi dorească.
E singura decizie posibilă pentru mine. Întotdeauna m-am ghidat după principiul că nu trebuie să impun nimănui nimic, să-i las pe toţi să facă doar ce doresc, ce simt ei că vor.
Dar m-a zdrucinat serios. Oricât aş vrea, nu cred că voi mai fi în stare să fiu total deschis cu ea.
*
Încă n-am rezolvat dilema din copilărie: dacă aş fi pus în situaţia de a alege între a fi victimă sau călău, ce aş face? Tind să cred că n-aş suporta să fiu călău. Sunt prin urmare osândit la statutul de victimă?
*
Faptul că discut cu Ada arată însă că nu mai vreau să sufăr în tăcere, superior. Nu-mi mai este frică să arăt că sunt nefericit, nici nu-mi mai e milă de mine. Încerc să-mi depăşesc condiţia, şi să aspir din nou la fericire.
*
Ada m-a incitat (poate involuntar), şi în acelaşi timp m-a respins. A rămas opacă la "deschiderile" mele, şi a încercat să se eschiveze de câte ori încercam să vorbesc serios cu ea. Nu ştiu nici acum dacă am făcut bine sau rău că n-am invitat-o să mă însoţească când am fost în Deltă la nunta prietenului meu, sau în călătoria din Germania...Cred că îi place prea mult să decidă şi are un oarecare reflex de autoapărare. Poate chiar unele (mici) complexe.
O dată sau de două ori, când era complet relaxată, mi s-a părut admirabilă, sau cel puţin eu m-am simţit minunat în compania ei, aşa cum nu m-am mai simţit de mult în compania unei femei.
*
Presimt începutul sfârşitului. Nu-mi mai răspunde la nici un mesaj cu caracter personal. Viermele a pătruns în fruct...
*
Înţelepciunea nu se socoteşte după numărul anilor. La masa organizată de ziua ei (împlineşte douăzeci şi doi de ani), Mădă, foarte tânăra mea colegă, îmi spune ceva care mă pune pe gânduri, ceva la care mă gândisem şi eu, dar într-un fel mai confuz decât a spus-o ea: nu are nici un rost să faci pereche sau să stai cu cineva care nu te apreciază. Cred că se gândeşte la Emil, de care pare că s-a îndrăgostit, chiar dacă el e mult mai mare ca ea şi a mai fost căsătorit. Eu m-am gândit imediat la căsătoria mea şi la cum m-am luptat să o menţin pe linia de plutire până ce copiii au crescut, deşi era clar pentru toţi că nu poate dura.M-am imaginat ipotetic cerând-o în căsătorie pe Ada, făcând copii, încercând să facem împreună ceva ca să ne câştigăm existenţa - agroturism?
Aceeaşi Mădă mă surprinde a doua oară la masă: am avut impresia că între tine şi Ada e ceva special. Da, i-am răspuns eu, cred că m-am apropiat de ea ca de o colegă de liceu - o reacţie de adolescent întârziat - o fată cu care pot vorbi deschis, căreia îi pot face confidenţe. Dar voi, bărbaţii, vreţi întotdeauna mai mult, spune ea. E posibil, i-am răspuns, încă nu m-am lămurit despre natura relaţiei mele cu Ada, deşi recunosc că, fără să fie o frumuseţe clasică, are ceea ce în mod comun se cheamă sex-appeal.
*
Ada: Tatamare avea dreptate când spunea că între bărbaţi şi femei nu există prietenii adevărate... Restul e literatură.
*
Sentimentul de frustrare devine uneori aproape imposibil de suportat. Nu-mi vine să cred că Ada-mi răspunde că are "alte planuri" când, la ieşirea de la teatru, o întreb dacă vrea să mai vedem şi altă piesă.
*
Ada reprezintă o enigmă în viaţa mea. Unele sentimente faţă de ea seamănă cu cele avute faţă de Sandra. Înseamnă că am iubit-o şi pe Ada? Sau că n-am iubit-o pe Sandra? Atracţia sexuală cred că a contat destul de mult, dar nu decisiv. Era ceva în ele amândouă (atât de diferite pe cât sunt una de alta) care mă atrăgea. Cred că dorinţa lor de a trăi clipa (carpe diem), precum şi predilecţia spre nonconformism, poezie etc. Prea multe lucruri par însă să mă separe de Ada.Nici "problema Sandra" nu e rezolvată. Şi ea a rămas o enigmă pentru mine, şi acum că Sandra nu mai e, probabil că nici nu se va mai rezolva.
*
Am revăzut-o alaltăieri pe Ada. Mi-a făcut plăcere să o revăd. Nu ştiu ce a simţit ea. Sentimentele mele încep însă să se calmeze. Poate ajung într-un stadiu în care să pot analiza mai corect ce anume s-a întâmplat în această relaţie (dacă o pot numi aşa).Propria ei colegă, Laura, n-a recunoscut-o în fotografiile din maşină. În cele din Tg. Mureş spune că arată trist. "Cea în culori, aproape o pictură". Cea alb-negru, "cu totul altă imagine"...
*
Ada a rămas ca un mister. Probabil că i-am exagerat eu calităţile, încet-încet se pierde în tumultul vieţii, ca un fapt ce ar fi putut fi, dar n-a fost. Interesant, mi-o imaginam culcându-se cu diferiţi bărbaţi, dar nu cu mine. Rămâne de explicat de ce.
*
Sunt cu colegul nostru spaniol, Victor, la un expoziţie. Ni se alătură şi Ada. Îşi deschide geanta, caută ceva în ea. Nu găseşte. Răstoarnă geanta pe masă. Din ea cad tot felul de lucruri, între care şi un pachet de prezervative. Ada roşeşte, acoperă repede cu palma prezervativele, înainte să le arunce înapoi în geantă. Victor o urmăreşte cu privirea.
*
Colegii de echipă ne invită pe toţi la o masă. Eu mă duc. Ada ne anunţă în ultimul moment că nu poate veni, a intervenit ceva urgent. Când ies de la restaurant, o văd traversând grăbită strada. Se ţine drăgăstos de mână cu un tânăr. Cred că şi ei tocmai au ieşit dintr-un alt restaurant din apropiere.
*
Ai făcut vreodată sex la beţie, fără să ştii cu cine, mă întreabă? Nu. Eu da, mai demult, cu un coleg de serviciu, eram mai mulţi, la o petrecere, nu mi-am dat seama cu cine m-am cuplat decât dimineaţă, când m-am trezit.
(va urma)
(Bucureşti, noiembrie 2016)