Vecinele

- "Vecino! Vecino!"

Îşi spuse că visează, aşa că se întoarse pe partea cealaltă încercând să mai doarmă un pic.
- "Vecino! Vecino!"

Se ridică din pat înjurând printre dinţi. Îşi căută papucii încă adormită şi se întrebă în trecere cine şi de ce o fi căutând-o. Nu prea îşi iubea vecinii şi nici ei pe ea. Era o femeie micuţă, slabă şi îmbătrânită înainte de vreme. Cândva fusese drăguţă şi cochetă, dar nu mai rămăsese nici o urmă din femeia aceea. Dinţii neîngrijiţi, părul rar şi nespălat de multă vreme contribuiau din plin la imaginea neglijentă. Casa şi hainele îi miroseau şi ele a fum şi a stătut. Se mutase în casa aceea de câţiva ani, dar nu se apropiase de vecini. O plictiseau cu bârfa lor continuă, cu interesul pentru emisiuni stupide şi discuţiile lungi şi inutile.
- "Da!" Spuse sec, deschizând uşa.
- "Vecino, bună dimineaţa", îi spuse mieros Ileana, vecina cu care stătea gard în gard.

Mormăi ceva neinteligibil, dar vecina trecu repede mai departe:
- "Vecino, poţi să vii un pic până la noi? Luşa nu a mai ieşit din camera ei de o săptămână şi ne gândeam să mergi să vezi dacă are ceva."

Se uită lung la femeia din faţa ei şi tăcu câteva minute bune. Ştia că cele două surori nu se înţeleg prea bine, dar parcă pe undeva era prea mult să nu-şi bată la uşă una alteia. Vru să refuze şi să închidă uşa, dar parcă simţindu-i reticenţa, Ileana o prinse de mână şi îi spuse cu o voce mică "Te rog". Oftă din nou.
- "Bine. Vin, dar lasă-mă să iau ceva pe mine că e frig."

Intră în casă şi căută prin mormanul de haine aruncat neglijent pe un fotoliu ceva mai gros de îmbrăcat. Găsi un pulover scămoşat, dar care părea curat încă şi ieşi pe uşă.
- "Hai!" Îi spuse scurt femeii care nu se mişcase de lângă uşă. Faţa plângăcioasă îi strică şi mai mult dispoziţia. Ar fi fumat o ţigară, dar îşi aduse aminte că se lăsase... nu-i mai ajungeau banii şi pentru ţigări.

Ajunseră la casa vecinei, mare, cu multe camere şi împărţită după o logică necunoscută între fraţi. Ileana se opri şi îi făcu semn să meargă singură mai departe. Ajunsă la uşa Luşei bătu de câteva ori, dar fără nici un rezultat. Încercă clanţa. Uşa nu era încuiată aşa că intră. Femeia era prăbuşită pe pat, pe burtă şi nu mişca. Se apropie şi simţi mirosul de urină. Îi căută pulsul. Nimic. Era moartă. Înjură din nou printre dinţi şi ieşi.
- "E moartă", le spuse scurt fraţilor care apăruseră parcă din neant.

Se uitară unii la alţii şi apoi o întrebară în cor: "Şi noi acum ce ne facem?"
- "Nu ştiu. Sunaţi la poliţie, la medicul ei. Unul dintre voi ar trebui să meargă la cimitir să vadă de înmormântare."
- "Nu vrei să suni tu?", o întrebă Ileana, în timp ce se îndrepta spre uşă.

Mormăi din nou ceva printre dinţi şi ceru telefonul. Rezolvă în câteva minute, ba chiar îşi aduse aminte să o sune şi pe fiica femeii care locuia în altă parte. Îi dădu vestea şi încercă să plece din nou.
- "Şi la cimitir ce ar trebui să facem?", auzi în urma ei. Se făcu că nu aude şi ieşi pe uşă. Dar cei trei nu renunţau aşa uşor.
- "Ce facem la cimitir? Cu cine vorbim? Dar de sicriu cine se ocupă? Dar de restul? Ajută-ne!"

Oftă din nou. Ce zi infectă. Tare ar mai fi fumat o ţigară.
- Mă duc eu la cimitir, se auzi spunând. Nici ea nu ştia ce o apucase. Dar daţi-mi o ţigară.

Îi dădură un pachet.

Plecă spre casă fără să le mai spună ceva. Îşi îngropase amândoi părinţii aşa încât ştia prea bine, mult prea bine, ce trebuie făcut la cimitir. Termină repede acolo şi se întoarse acasă. Se duse la vecini să le spună ce rezolvase.

Femeia moartă era aşa cum o lăsase. Medicul legist constatase decesul şi plecase deja. Nu o ridicase nimeni. Nu o spălaseră şi nici schimbată nu era. Se enervă brusc. Se auzi urlând după cei vii în casa tăcută şi parcă îngheţată în timp. Apărură stingheri, nu se ştie de unde, oprindu-se în faţa ei şi mişcându-se stingheri de pe un picior pe altul, fără rost. Oameni maturi pe naiba, îşi spuse în gând. Îi organiză rapid. Puse femeile să încălzească nişte apă şi să caute un rând curat de haine. Pe bărbaţi îi puse apoi să o întoarcă şi să aducă sicriul de afară. Se puseră în mişcare cu toţii.

Ieşi să fumeze o ţigară întrebându-se unde e lumea de altă dată, cu respectul şi regulile pentru morţi. Îşi spuse că trebuie să se îngrijească singură de propria înmormântare. Absurditatea gândului o făcu să zâmbească. Aruncă mucul fumat până dincolo de filtru şi se întoarse în casă.

Totul părea a fi în regulă. Venise şi fiica moartei. Se uită la ea şi îşi spuse că seamănă cu maică-sa. Pupăză. Machiată strident, cu haine colorate şi unghii lungi ca nişte gheare. Vânătaia de sub ochi părea a spune că semăna cu maica-sa şi în alegerea bărbaţilor. Bătăuş şi nesimţit.
- Florentino, îl auzi pe unul dintre fraţi spunând, maică-ta juca cu noi ruletă. Puneam fiecare câte două milioane în fiecare lună. Acu' ce facem?! Că ea a luat luna trecută banii. Noi ce facem? Eu zic să pui tu banii pentru ea. Ce zici?

Se întoarse şi se uită la fiica femeii. Era împietrită. Nu înţelegea nimic din ce i se întâmplă. Se uita pierdută la ce-i mai rămăsese din familie. Nervii de mai devreme vibrară din nou.
- Sunteţi nişte nenorociţi! Strigă la ei şi ieşi trântind uşa. Îşi mai aprinse o ţigară în drum spre casă. Mâna îi tremura de nervi. Puse lacătul pe poartă şi se băgă în pat. Îşi luă o carte din teancul de lângă pat şi se pierdu în vieţile altora, care păreau mult mai umani şi normali decât cei din jurul ei.