Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poezie  Sageata  Poezia săptămânii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Poveşti paralele


Ioana Crăciunescu

16.12.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Maria Magdalena cu o găleată în mână, cu cârpe şi perii într-alta,
intră în scenă (aprinde un spot, apoi rivalta).
 
Cum bine ştiţi, ea curăţă grozav podelele
(ochii de şoim sufocat în perdele, părul ei mieros pe jos
răspândit...
toate dau o sclipire aparte lemnului lustruit).
 
Se loveşte de ceva solzos ca o coadă de peşte
(cade o pâclă, apoi cu zgomot de tablă o sirenă proptită de un
ocean de carton) ...
 
... afară ninge monoton eu îmi caut de ieri
buletinul şi un buton pe care îl aveam de la Buna
(era lucios şi îl purta în chimir bunicul ce tânăr a plecat volintir) ...
 
Maria Magdalena încremenită îl vede Acolo
atârnat de o ştangă, crucificat, aproape perfect imitat
(nu-ţi vine să crezi că e vopsea ordinară pata de sânge
din palmă, dâra ce se prelinge din piept...) se uită la El
şi începe să suspine privind umerii lui goi.
... Cu sfiiciune abia îl atinge
şi-n spatele articulaţiilor de metal simte un fel de oase,
de carne, de sânge ...
 
Îi pipăie fiecare încheietură pe rând, îl îmbrăţişează, îl smulge,
îl dă jos de pe ştangă ...
 
... eu tocmai îmi aduc aminte de parcul cel vechi
prin care-alerga să ucidă păuni un poet cu o rangă ...
 
Amnezie, podelele se umflă de apă, unde o fi
blânda, bolânda Marie ... cine spală de-un secol
scena asta atât de prost luminată? Cine lustruieşte
aura de hârtie îmbibată cu ceară?
 
... afară e vară, eu înot pe un peron năclăit de bilete
spre mare ...
 
... aşa cum stă răstignit cu capu-ntr-o parte
un recuziter bătrân îl împinge în spate
de câte ori spectacolul se încheie ... înjurând în gând
femeia care spală podele şi îşi şterge tălpile
cu părul ei vulturos de femeie de fiecare dată
când ieşea din serviciu... "şi ăstuia trebuie să îi bat
nişte piroane noi că astea s-au tocit ... şi-s prea mici!"
 
... podelele-s zgrunţuroase de sare, de lacrimi uscate...
o fetiţă mioapă şi lălâie se cocoaţă pe schele
să ajungă să-i mângâie faţa lui cartonată ... şi simte
sub tălpile mici, în întunericul moale, o lacrimă enormă,
adevărată!
Cortina, podelele curg, curge şi cerul ...
 
... Dragul meu, nu plânge şi tu ... În fiecare noapte
adoarme cu-n câine în braţe hingherul!

(în perioada 1 octombrie 2016 - 31 decembrie 2016, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer