Festivalul artelor

Noţiunea de festival are - cel puţin etimologic - multe în comun cu ideea de sărbătoare. Fest, festa, feast, fiesta - sunt cuvinte care au în vremurile noastre sensul de sărbătoare populară oriunde în Europa. Iar prima ediţie a Festivalului artelor, care ne însoţeşte în acest început de toamnă la Bucureşti, şi-a propus să fie în primul rând o serbare a artelor.

Dacă organizatorii vor reuşi ceea ce şi-au propus nu vom putea spune decât după finalul manifestării ce a început în seara de 5 septembrie şi se va încheia duminică, 12 septembrie. Programul (muzical) este atrăgător, preţurile relativ accesibile (chiar acces gratuit la concertul Sarah Brightman din Piaţa Constituţiei şi la recitalurile şi concertele din Piaţa artelor), iar mediatizarea a fost destul de intensă. Până astăzi s-au petrecut deja două concerte simfonice importante - cel de deschidere pe care îl vom comenta mai pe larg astăzi şi concertul Orchestrei Filarmonicii “George Enescu”, dirijor Cristian Mandeal, solist Radu Lupu, cu un program Brahms. Ziua dansului, 7 septembrie, ne va fi adus bucuria reîntâlnirii în Lacul lebedelor cu cuplul de solişti ai Operei regale din Londra - Alina Cojocaru şi Jan Kobborg -, dar şi pe cea a unei incitante producţii coregrafice venite integral de peste hotare - “Despues de Carmen/ Boda Flamenca” cu Compania de Dans "Antonio Marquez" din Madrid. De miercuri a început seria concertelor ce prezintă texte poetice în versiune vorbită şi cântată, recitaluri ce se vor încheia vineri seară, de la ora 17, la Ateneul Român cu evoluţia cântăreţei de origine română Sylvia Greenberg acompaniată de David Aronson, alături de care vor recita Maia Morgenstern şi Adrian Pintea. A mai fost şi un concert “popular” prin excelenţă, cel cu Sarah Brightman din Piaţa Constituţiei şi iată că evantaiul artelor (spectacolului) începe să se completeze. Teatrul îndrăznesc să spun că a avut parte de o reprezentativitate mai părtinitoare (se pot vedea două spectacole ale Teatrului Naţional şi atât), iar arta plastică este reprezentată şi mai firav. Poate că ediţiile viitoare (pentru că se promite reluarea odată la doi ani a acestei manifestări) vor căuta obţinerea unui echilibru, pentru ca titulatura de Festival al artelor să aibă o acoperire concretă. Până atunci însă, muzica are de câştigat.

La acest sfârşit de săptămână vă mai recomandăm tot la Ateneu recitalul unor mari muzicieni români, violonista Silvia Marcovici şi pianistul Valentin Gheorghiu, într-un program Schubert, Brahms, Beethoven (sâmbătă, ora 17), spectacolul cu Aida de Verdi la Sala Palatului (sâmbătă, ora 19) şi nu în ultimul rând închiderea festivalului cu Orchestra Naţională Radio dirijată de Mstislav Rostropovici şi avându-l ca solist pe violonistul Vadim Repin cu ceea ce se anunţă a fi o superbă seară Ceaikovski (duminică, ora 19).

Revenind la concertul de deschidere, din punctul de vedere al relaţiei dirijor-orchestră, în prima seară a festivalului publicul a avut şansa de a asista la un adevărat regal. Pe de o parte maestrul Zubin Mehta, pe de alta Orchestra de Stat a Bavariei, Corul de femei Radio (pregătit de Dan Mihai Goia) şi Corul de Copii Radio (pregătit de Voicu Popescu) şi mezzo-soprana Marjana Lipovsek. “Îmi amintesc prima repetiţie cu maestrul Zubin Mehta” - rememora nostalgic concert-maestrul orchestrei, Markus Wolf - „... după primele măsuri ale uverturii la Tannhauser a oprit şi a spus: „Vă mulţumesc. Este exact sunetul pe care doream să îl aud.“ Cultul pentru sunet reprezintă, din fericire, o preocupare continuă atât a maestrului, cât şi a noastră. Un sunet pe care l-am moştenit de la generaţii de dirijori celebri.“ Această dragoste la prima vedere pare a fi - chiar dacă la intensităţi şi cu motivaţii diferite - o particularitate a relaţiei maestrului Zubin Mehta cel puţin cu toate orchestrele cu care a concertat la noi. Încă de la repetiţie am reîntâlnit aceeaşi atitudine plină de eleganţă şi eficienţă, un instinct sigur şi seducător în acelaşi timp, propriu celui ce trăieşte actul artistic cu o rară combinaţie de raţiune şi pasiune.

Cât despre concert, este paradoxal foarte uşor şi foarte greu - dar incitant - să scrii. Sigur că nu e uşor să constaţi că publicul nostru minunat, de needucat, aplaudă între părţi şi nu-şi închide telefonul, chiar dacă la final oferă minute în şir de aplauze în speranţa unui bis care nu a mai venit. Dar un discurs atât de coerent desenat sonor, o invitaţie atât de elegantă la o multitudine de stări, de la candoarea copilăriei şi spiritualitatea spumoasă, până la întunecatele abisuri ale disperării ne face să rămânem recunoscători faptului că artişti precum Zubin Mehta şi Orchestra de Stat a Bavariei există. Culminaţiile, motivarea lor şi a fiecărui punct de suspensie, susţinerea în toate nuanţele, limpezimea în planul semnificaţilor a laboriosului eşafodaj muzical sunt rodul unui proces intelectual extrem de complex, pus sub semnul inspiraţiei, talentului şi al unui raţionament artistic unic.

Am plecat dintr-o Sală a Palatului aproape plină cu bucuria de a fi asistat la un concert în care o lucrare de mare complexitate precum Simfonia a III-a de Mahler a devenit cu naturaleţe - graţie interpretării - o carte deschisă tuturor, deopotrivă cunoscători sau nu ai muzicii mahleriene.