Bulgaria = zăpadă + schi + strategie
Din fericire, nu e nevoie de optimism. În Bulgaria ninge mult, mai mult decât la noi, iar bulgarii ştiu ce să facă cu atâta zăpadă. Spre deosebire de români (căci n-ai cum să nu faci comparaţie...), bulgarii au înţeles că la o bicicletă contează lanţul, nu culoarea jiţului. Da, ambele biciclete sunt Pegas-uri, ca vai de capul lor, dar măcar una dintre ele merge. Încep să cred tot mai mult că, în timp ce românii au muncit pentru ca lucrurile să arate ca-n Vest (şi asta doar pe bucăţi, gen Poiana Braşov şi Voineasa), bulgarii au muncit pentru ca lucrurile să meargă ca-n Vest (da, tot pe bucăţi), cel puţin în turismul de iarnă.
Aşa că chiar dacă strâmbi din nas mergând pe o autostradă bulgărească plină de "plombe" şi chiar dacă te deprimă hotelurile lor comuniste din anii '60, între care puţine sunt noi, totuşi schiezi pe pârtii bune, lungi, late şi deştept amenajate; telescaunul şi telegondola au luat locul teleschiului şi sunt rapide; preţurile nu dor nici măcar în plin sezon iar turiştii care vin într-un an de zile dublează populaţia ţării. Turismul asigură, în această ţară subestimată mai ales de români, cam 13% din PIB, evidenţiind rostul investiţiilor în cei 210 km de pârtie care există, acum, în Bulgaria.
În fine, nu vreau să fac elogiul Bulgariei doar pentru că mi-a asigurat un press-trip fain, în care am băut mult rachiu bulgăresc... Dar, ca schior care doarme cu schiurile în pat, m-am simţit mult mai bine la ei, decât la noi. Pure and simple.
Borovets. Staţiune, pârtii, munte
Borovets, Munţii Rila, la 70 km sud de Sofia. E cea mai veche din Bulgaria, creată în 1896, dezvoltată în anii '60 - '70 şi modernizată recent, de unde şi amestecul de arhaic cu gigantescul pătrăţos al hotelurilor comuniste şi cu extravaganţa noilor vile. Totul e privat acum, în Borovets, iar avantaj au, fireşte, hotelurile de lângă pârtii (adică Rila, Alpin, Yastrebetz, Popangelov, Euphoria - cel mai bine cotat în zonă). Dar nu Borovets ca spaţiu de cazare e neapărat interesant (deşi luxul noilor hoteluri te lasă mut şi ţi-e nu ştiu cum să te atingi de ceva din cameră şi din baie), ci Borovets ca schi şi snowboarding. Vorbim despre 58 km de pârtii, dintre care 26% sunt pentru începători, 35% pentru intermediari şi 39% pentru avansaţi. 12 km are cea mai lungă pârtie iar diferenţa de nivel de la staţiunie (cota 1.300) la punctul cel mai înalt al domeniului (care e, de fapt, aproape de cel mai înalt vârf din Balcani, adică Musala, 2.925 m) este de 1.250 m. Generos, aş zice, pentru o staţiune despre care nouă din zece români probabil n-au auzit şi vor spune că-i în Rusia...
Ca multe alte staţiuni vechi, unde localnicii au înţeles că se poate trăi bine de pe urma muntelui, Borovets a fost gândită exclusiv pentru schi. Există trei mari zone interconectate - Sitnyakovo, cu nocturnă între 17.00 şi 21.00; Yastrebetz, cea mai vastă; Markudjik, cea mai înaltă - care acoperă muntele pe cea mai ofertantă porţiune a sa şi care duc în diferite puncte ale staţiunii, până la uşa hotelului.
Dar ce m-a uimit nu e conceptul ski in-out, bine pus în practică în Borovets, ci buna plasare a pârtiilor la toate cotele. De pildă, dacă porneşti de la 2.369 m pe Haramia şi continui pe celebra Popangelov (celebră fiindcă poartă numele unui mare schior din anii '80, Petar Popangelov, alias Pepe), experienţa e plăcută chiar şi în condiţii de ceaţă deasă. Vei vedea pe unde cobori, pentru că jnepenii din platoul alpin şi pădurile din zonele joase încadrează vizibil panta şi îţi spun pe unde să mergi. În plus, puţine pârtii îţi dau de furcă dacă eşti începător; până şi pârtiile roşii (Yastrebetz, Sitnyakovo, Martinovi) sunt previzibile, bine adaptate schiului de agrement. Tot din punctul de vedere al schiorului care vrea strict relaxare, mi-a plăcut şi combinaţia odihnitoare de pârtie albastră, pârtie roşie şi racord între pârtii, ce impune un ritm de coborâre constant dar plăcut.
Dar, până la urmă, contează cum interpretezi relieful. Ca iubitor de tehnică şi viteză, eu unul m-am bucurat de Borovets pentru felul cum m-a provocat prin lungimea, înclinaţia şi spectaculozitatea pârtiilor roşii de pe Yastrebetz. Au profil olimpic, sunt excelente pentru coborâre şi slalom şi nu e de mirare că Borovets a găzduit până acum zece campionate europene de schi şi două mondiale. Într-adevăr, nu vorbim de 225 km de pârtii ca în Les Deux Alpes şi nici de telegondole galactice ca-n Sölden. Dar ai la îndemână 58 km de pârtii, adică zero şanse să te plictiseşti într-o zi de schi. Poate că după trei-patru zile de schiat începi să le reiei şi să le cunoşti, dar nu cred că poate fi vorba de saturaţie. Un minus al Borovets-ului mi s-a părut, totuşi, neglijenţa serviciilor de întreţinere a pârtiilor; nici un ratrack n-am văzut pe pârtie după câteva ore de schi intens (atât ziua cât şi pe nocturnă), timp în care zăpada era tot mai haotică şi greu de stăpânit mai ales de începători. Începea să mi se facă dor, pe bună dreptate şi fără snobism, de Austria şi Franţa. Dar, deh, costă motorina, right?
Borovets, cu plus şi cu minus
Şi acum, cu plus şi cu minus, alte câteva motive pentru care să schiezi / să nu schiezi în Borovets:
+ cei 35 km de schi fond;
+ snowpark-ul BoroSport, lung de 520 m, cu trei culoare pentru toate nivelurile de rideri;
+ telegondole şi telescaune rapide;
+ spaţiile imense de freeride, mai ales că staţiunea se află într-un parc naţional iar sălbăticia reliefului e la loc de cinste;
+ Kids' Park "Borokids", la baza pârtiilor, un loc în care copiii fac primii lor paşi de schi şi descoperă echipamentul prin metode care grăbesc procesul de învăţare;
+ cele 75 de tunuri de zăpadă care asigură zăpadă din decembrie până în aprilie, indiferent dacă ninge sau nu;
+ reputaţia staţiunii, premiată ca fiind a doua cea mai bună din lume pentru sezonul 2012 - 2013 de către clienţii agenţiei britanice Crystal Holidays;
+ şcoala de schi BoroSport, apreciată ca fiind una dintre cele mai bune din Europa, cu instructori vorbitori de engleză, germană, română, franceză, italiană;
+ gradul ridicat de securitate pe pârtie (1-2 accidente pe zi);
+ climatul mediteraneean, cu ierni blânde, fără viscol, dar încărcate de zăpadă;
+ mâncarea excelentă în absolut oricare restaurant; eu unul n-am văzut niciunde aperitive care să te sature de la primele îmbucături şi după care să mai şi urmeze felul I, felul II şi ditamai desertul, plus băuturi - toate, cam la 50-60% din preţul pe care în România îl dai pe o astfel de masă copioasă;
+ obiectivele turistice din împrejurimi: mănăstirea Rila (de secol X, una din cele mai mari, mai vechi şi mai pitoreşti mănăstiri din Bulgaria), Vârful Musala, oraşul medieval Samokov;
+ atitudinea prietenoasă a personalului de la centrele de închirieri, de la ghişee, de la recepţii;
- atitudinea neprietenoasă a aceluiaşi personal de la centrele de închirieri, de la ghişee, de la recepţii, de unde reiese că abordarea corectă nu este în Bulgaria o regulă de marketing, ci o opţiune în funcţie de educaţia fiecăruia;
- aspectul deranjant de neîngrijit al staţiunii, adică noroi, gunoi şi amenajări făcute pe jumătate;
- neglijenţa întreţinerii pârtiilor;
- absenţa unor après-ski-uri în adevăratul sens al cuvântului, sus pe pârtii;
- riscul ridicat de a fi victima unui furt;
- muzică proastă (da, manele) care răsună de te miri unde: localuri, maşini, de pe pârtie, făcându-ţi din concediul în Bulgaria o adevărată întoarcere la originile carpatine.
Îi mulţumesc instructorului Krasimir Vangelov, de la BoroSport Ski School, care m-a însoţit pe pârtii şi care m-a făcut să-mi placă Borovets pentru toate plusurile şi minusurile sale.
În curând, despre Bansko
Articolul a fost publicat iniţial pe www.skipassmagazine.ro
Credite foto: www.borovets-bg.com
***
Sunt instructorul Florian-Rareş Tileagă şi vă aştept, în Munţii Şureanu, la lecţii de schi şi închirieri de echipamente.