Restul dimineţii o petrec în Durbar Square din Patan (echivalentul celei din vecinul Kathmandu), complex arhitectural şi urbanistic înscris în patrimoniul UNESCO. Piaţa este cel mai reprezentativ ansamblu de arhitectură Newari din Nepal şi s-a constituit în perioada Mala, între secolele XIV-XVIII. După cutremurul din 2015 au rămas numai platformele de piatră de la trei temple, două temple se restaurează şi numai unu-două temple mai sunt efectiv funcţionale. Piaţa tot este însă plină de viaţă şi nepalezii trăiesc mai departe.
Cât citesc în piaţă, apare Basaldun din senin şi mă asaltează cu întrebări: Unde stai? Ai mâncat? Unde te duci? Nu, că mă ajută el. Zice că nu e ghid, dar va cere bani dacă îi accept oricare din ofertele nelimitate. Reuşesc să scap.
Intru pe poarta aurită în Muzeul Patan aflat în Piaţa Durbar, iar alături este Palatul Regal, cu o intrare străjuită de doi lei masivi de piatră şi o succesiune de curţi interioare minuţios decorate, cu temple şi bazine de apă.
Când ies de la palat, Basaldun stă la taifas cu alţi nepalezi la umbră în piaţă. Nu, că să vin la el la masă la prânz. Intuiţia îmi spune să mă fofilez. În piaţă lume multă, nepalezi şi turişti deopotrivă, vânzători ambulanţi, iar într-un cap al pieţei un nepalez îşi expune vaca sfântă cu trei ochi şi două boturi, lumea i se închină, pozează şi dă bani.
După-masă umblu pe străzile Patan-ului după harta minusculă din ghid. Temple cu duiumul, clădiri prăbuşite, bazine mari de apă la fiecare vecinătate, stupe budiste, o expoziţie de fotografie are loc în majoritatea pieţelor. Golden Temple are curţi minuţios decorate, Bishwakarma Temple o faţadă de cupru, Budahal este o succesiune de curţi interioare inter-conectate prin ganguri înguste şi întunecoase, unde evident că mă pierd cu nişte italieni. Spre deosebire de Kathmandu, o pot vedea pe zeiţa vie - Kumari din Patan. Haka Bahal, casa în care locuieşte zeiţa, pare cam ponosită, iar Kumari nu are voie să atingă pământul şi stă cu picioarele pe o tăviţă. Mă descalţ, mă închin la ea, mă binecuvântează, îmi face o tikka roşie pe frunte, îi las bani şi îi fac o poză.
Seara mă văd cu Ashnu de pe couchsurfing, mă suie pe scooter şi mă duce într-un local nepalez, unde mâncăm ouă pe cocă, fasole prăjită şi legume condimentate. Apoi mergem la Base Camp, terasa literaţilor de lângă casa ei, îmi face cunoştinţă cu editorul de la Lalitmag, şi ne întoarcem pe scooter în Patan. Noaptea mi-e rău de la mâncarea testată cu Ashnu, iau o pastilă şi mă dreg.
Chobar şi Kirtipur: Vreau să închiriez bicicletă şi să văd satele din sudul văii Kathmandu. Las banii lichizi în pază la Om la pensiune şi cercetez centrele de biciclete din Patan: unul este închis, altul este scump şi îmi pot da numai mountain bike pentru drumurile prin sate; bicicletele ieftine se închiriază numai în oraş. Activez GPS-ul şi plec pe jos spre Chobar, cel mai apropiat sat. Mă opresc la o intersecţie în Sanepa, cam 'bombe' prin jurul meu, primesc oferte de taxi, 500 Rupii, mă uit pe GPS - numai 2,6 km, 300 Rp zic eu, 400 Rp vrea el, dau să plec, 300 Rp şi mă duce cu o maşină luxoasă la baza satului Chobar, de unde urc într-un sfert de oră serpentinele până în sat.
În satul Chobar, urc pe străduţe pitoreşti, cu case cam ponosite însă, şi ajung în centru unde este Adinath Lokeshwar Temple - templu Newar, şi hindus şi budist, o pagodă cu trei rânduri de acoperiş, iar în curte sunt obiecte metalice expuse pentru fericirea tinerilor căsătoriţi cică.
Din Chobar reactivez GPS-ul şi cobor spre Panga, trec pe lângă case chiar luxoase, dar cu coceni de porumb la ferestre, nepalezii lucrează la câmp, doi bărbaţi vând plăpumi din casă în casă, iar după ce depăşesc un mic templu îmi apare şi Kirtipur în zare.
Kirtipur este mai degrabă un orăşel, autobuze, multe magazine, praf, aglomeraţie. Urc nişte trepte spre centrul oraşului şi trec prin piaţete unde se usucă orez pe suprafeţe întinse, după ce nepalezele îl calcă cu picioarele şi îl vântură deopotrivă. În piaţa principală refuz un ghid şi intru în complexul de la Bagh Bhairab Temple, cu o terasă orientată spre Kathmandu; marţi şi sâmbătă dimineaţă se sacrifică aici animale, azi e luni.
Mă afund pe alte străduţe şi urc constant până întrezăresc pagoda cu trei niveluri a templului Uma Maheswar; doi elefanţi de piatră străjuiesc templul, iar câţiva nepalezi admiră valea Kathmandu de la umbra pagodei. Mănânc momo cu pui (foarte condimentaţi) vis-a-vis de templu, la Kirtipur View Point Restaurant.
Intru în vorbă cu un domn din Croaţia, care face obiecte din marmură în Thassos Town şi toate vacanţele le petrece în Nepal; stă la masă cu o nepaleză căreia îi adusese cadouri pentru toată familia. Băiatul de la restaurant îmi spune că din centura oraşului Kirtipur găsesc microbuz direct spre Patan. Mă sui iniţial într-un microbuz de Radna Park, dar mă dau jos când aflu că numai cele galbene merg în Patan. Drumul de întoarcere este plin de gropi, praf şi maşini, şi binecuvântez momentul în care nu am putut închiria bicicletă ca să merg prim bombele astea.
Dakshinkali şi Pharping: Marţi dimineaţă se sacrifică animale la templul din Dakshinkali, 25 de kilometri la sud de Patan. Orbecăi prin autogara Lagankhel din Patan, mă ia un băiat de mână şi mă plantează într-un loc unde cică vine microbuzul de Dakshinkali. Într-un final apare şi microbuzul, nepalezii se îmbrâncesc, am totuşi loc pe scaun, pe drum se umple microbuzul la refuz, abia mişc o mână, nu văd nimic pe geam, şi în Dakshinkali respir şi eu normal.
Dakshinkali este loc de pelerinaj, iar unii nepalezi vin de departe ca să sacrifice animale zeiţei Kali. Un bazar religios ţine din parcare până la templu, iar din loc în loc se pot cumpăra găini pentru a fi sacrificate la templu. Cobor spre templul din vale, unde hinduşii stau la coadă, cu găini cu tot. Nefiind hindusă, nu am voie să intru în curtea templului, dar îi dau roată şi identific locul de sacrificii, undeva în spate, într-o zonă cu gresie, faianţă şi sânge pe jos; văd o găină zburătăcind la un călău în braţe, dar locul efectiv de sacrificiu nu este vizibil. Lumea se îmbrânceşte, un poliţist ţine ordine, ofrande de flori, lumânări şi clopote sunt aşezate peste tot.
De la templul din Dakshinkali urc pe lângă nişte bodegi cu mâncare la Mata Temple, în vârful unui deal, dar nu mă mai descalţ ca să intru la templu şi mă mulţumesc cu panoramele. Cobor înapoi şi caut o potecă spre satul Pharping din apropiere ca să evit un alt autobuz. Studiez GPS-ul şi un domn îmi confirmă că poteca pe care vreau să urc duce repede sus în Pharping.
Într-un sfert de oră sunt în câmpurile galbene de muştar înflorit care înconjoară satul Pharping şi mă duc la templele budiste din centru. La mănăstirea Rigzin Phodrang mă vrăjeşte un nepalez să cumpăr (cu negociere evident) steguleţe de rugăciune, pe care le atârn sus la peştera lui Guru Rinpoche - pentru noroc cică. Urc nişte scări până la o mănăstire budistă, apoi cobor la Vajra Yogini Temple, un templu hindus cu decoraţii în lemn migăloase şi viu colorate. Revin în strada principală, lângă mănăstirea budistă Sakya Tharig, unde este o statuie mare şi aurită a lui Guru Rinpoche protejată într-un bloc de sticlă.
Autobuzul de întoarcere spre Patan se blochează într-un ambuteiaj, ne dăm jos, mergem pe jos în alai printre maşini până depăşim un autobuz stricat din mijlocul drumului, ne suim în alt autobuz în care murim de cald, dar care mă aduce înapoi direct în Patan.
(va urma)
Înscrie-te şi urmăreşte blogul de călătorii al Iulianei Marchian la Authentic Travels. O variantă mai stufoasă a acestui jurnal poate fi găsită la Kathmandu Valley - town and villages (partea I)