La Nyatopola Guest House sunt primită cu ceai şi biscuiţi şi mănânc un chowimen la prânz (spaghete nepaleze) foarte condimentate, numai pentru gust cică. Restul zilei umblu prin centrul vechi al Bhaktapur-ului, înscris în lista patrimoniului UNESCO. Vechi centru pe ruta dintre Tibet şi India, oraşul s-a constituit între secolele XII-XVIII şi cuprinde nu mai puţin de trei pieţe împânzite de temple: Durbar Square este piaţa principală cu palatul regal, au căzut câteva temple la cutremurul din 2015, iar imaginea pieţei pare destul de afectată. Intru şi în curţile interioare ale Palatului Regal, dar un jandarm nu-mi dă voie să intru în templul hindus aferent palatului.
Taumadhi Tole este o piaţetă mai modestă, dar dominată de Nyatapola Temple, o pagodă cu cinci niveluri de acoperiş, cel mai înalt templu din zona Kathmandu, şi din Nepal de altfel, impecabil conservat după cutremur. Tachupal Tole este piaţa cea mai veche a oraşului şi este situată într-o extremitate a centrului istoric. Seara caut în zadar să mănânc ceva necondimentat şi sfârşesc la o terasă din Piaţa Durbar cu o nouă porţie de momo de pui, condimentaţi cică puţin.
Următoarea zi în Bhaktapur iau micul dejun pe terasa însorită a pensiunii (omletă, pâine prăjită, milk-coffee şi cer şi iaurtul local, curt) împreună cu o nemţoaică, Melina, care a terminat ingineria, vrea să facă farmaceutică, este de trei săptămâni în Nepal şi apoi se duce în Malaysia.
Lângă pensiune este Piaţa Olarilor, unde văd mai mult orez pus la uscat decât ceramică. Într-un colţ al pieţei sunt câteva ateliere de olărit, dar un nepalez modelează un vas fix în stradă. Restul zilei umblu pe străzile din Bhaktapur, ghidându-mă după harta minusculă din ghid, praf mult, femei usucă şi vântură orezul peste tot, alte femei care torc îmi cer bani pentru că le fac poză şi mă enervez de câte ori mi se cere să arăt biletul de vizitare al oraşului. Spre seară găsesc un restaurant cu meniu continental în Taumadhi Tole, unde pieptul de pui cu cartofi este binevenit.
Changu Narayan: Dimineaţă merg în bifurcaţia din Bhaktapur spre Changu Narayan, iau un microbuz care mă taxează cam mult, dar nu am chef de ceartă, iar la intrare în sat trebuie să plătesc altă taxă de vizitare aceluiaşi proiect german. Urc la ansamblul de temple, înscris în lista patrimoniului UNESCO, şi descopăr o curte plină de statui, altare şi templul principal în stil pagodă, toate minuţios sculptate cu zeităţi cu multe capete şi braţe încrucişate.
Pe străzile satului aud copii cântând în curtea unei şcoli, mă duc mai aproape şi sunt invitată în primul rând al oaspeţilor de onoare la serbarea şcolară. La întoarcere în Bhaktapur, băiatul din microbuz care strânge banii încearcă să nu îmi dea rest, dar mă răţoiesc până îmi dă şi ultimul mărunt la un preţ care oricum este umflat pentru turişti.
Bashgari - Kuttal: Dimineaţa stau cu Manika, proprietara de la Nyatapola Guesthouse, care este mirată când îi spun că tocmai am pus capăt via internet unei relaţii disfuncţionale. În Nepalul încă tradiţional nu prea alegi cu cine te căsătoreşti şi de despărţit nu prea se pune problema. La plecare, bărbatul Manikăi mă duce pe motoretă la drumul principal unde mă suie în primul microbuz, teoretic până în Dhulikhel. Microbuzul opreşte definitiv în Banepa, unde aştept alt microbuz spre Dhulikhel. Cobor în Bashgari şi caut şi sun în disperare la Tamang Homestay, unde am rezervare. Proprietarul are un fel de parastas pentru bunicul care murise cu două săptămâni înainte, iar eu aştept pe afară. Când vine, îmi dă ceai cu biscuiţi de consolare la magazinul din colţ şi zice că pot să merg cu el la slujba bunicului, în satul Kuttal din apropiere.
La o gospodărie din Kuttal se face de mâncare în ceaune mari, sunt aşezată într-un colţ şi mi se dă dhal bhat. Afară se licitează lucrurile bunicului: fetele strigă obiectul de dat, lumea din sat face oferte, se dau banii, apoi fiecare îşi ia în primire obiectul. Într-o încăpere, farfurioare cu banane, orez şi bani stau pregătite pentru călugării care organizaseră slujba în cinstea bunicului. Toţi băieţii bunicului sunt raşi în cap şi au un smoc de păr la spate conform tradiţiei hinduse.
Unul din băieţii bunicului, dr. Dil, se oferă să-mi arate satul. Kuttal este sat de etnie Tamang, vreo 400 de locuitori şi 40 de gospodării. Dil a învăţat la şcoala din sat, apoi în Dhulikhel, şi a urmat medicina şase ani în China (îmi arată pozele de la terminarea facultăţii). Mă duce la el acasă, sunt şase în familie, şi budişti şi hinduşi, sora lui este dentist şi altă soră face farmacia; cresc doi orfani, pe care îi ajută cu şcoala şi mâncare, iar mama lui a murit acum şase luni lovită de un motor. Locuiesc într-un container metalic după ce li s-a dărâmat casa la cutremurul din 2015. Mă serveşte cu Coca-Cola, singurul produs din frigider, şi insistă să iau şi o banană; când vărs din greşeală paharul cu cola, îl reumple instant şi zice că nu-i problemă, mai este destulă.
Pentru cinci zile este Festivalul Luminilor - Tihar (sau Deepawali), al doilea ca amploare din calendarul hindus după Dashain. Sunt venerate şi animalele pe lângă zei şi oameni, ca respect al omului faţă de animalele sale: prima zi (ziua ciorii şi corbului - semnifică tristeţe şi jale), se dă de mâncare pentru păsări; a doua zi (ziua câinelui - semnifică relaţia specială dintre om şi câine), se dă de mâncare, se fac tikka şi ghirlande de flori la câini; a treia zi (ziua vacii - semnifică prosperitate şi bunăstare), se dă de mâncare şi se pun ghirlande de flori la vaci, seara se face curat în casă, se pun lumânări şi ghirlande de flori şi se roagă la zeul Laxmi, zeul banilor; după aceea, fetele merg prin sat, cântă şi dansează bhailo şi li se dau bani, orez şi fructe; a patra zi (ziua boului) băieţii vin pe la case, cântă şi dansează deusi şi li se dau bani, orez şi fructe - este prima zi din an după calendarul nepalez; a cincea zi (ziua fratelui), surorile le mulţumesc fraţilor pentru protecţia lor, le fac tikka pe frunte, le gătesc bucate alese şi le oferă ghirlande de flori, se roagă pentru ei, dar şi ei la rândul lor le fac surorilor tikka pe frunte şi le dau bani.
Panauti - Bashgari: Dimineaţă insist să mi se dea micul dejun inclus în rezervare la Tamang Homesaty (ceai, ochiuri, multă pâine şi o banană de consolare). Plec spre Banepa, unde schimb microbuzul pentru Panauti. În Panauti, în lungul râului Roshi se găseşte un ansamblu de temple, cu zeităţi sculptate pe fiecare bucăţică de lemn şi fresce pictate pe clădiri. În centrul oraşului, templul Indreshwar Mahadev are şi un muzeu adiacent atractiv, cu o amenajare contemporană.
În Panauti umblu pe străzile împodobite pentru Festivalul Luminilor; nepalezii se pregătesc de sărbătoare, îşi spală copiii în stradă sau se îmbăiază în râu. Încerc să ajung la mănăstirea de la Namobuddha, găsesc autobuzul bun, aştept jumătate de oră până se umple şi când să plece, nu porneşte motorul; renunţ ca să am timp să mă întorc la Dhulikhel. În autobuzul de întoarcere, o nepaleză de lângă mine, Leeza, îmi tot pune întrebări, îmi plăteşte autobuzul şi mă duce să mâncăm noodles cu ou la o pensiune în Dhulikhel, unde plăteşte tot ea; insistă să stau la ea acasă, părinţii ei fiind plecaţi în India. Mergem la Tamang Homestay, vorbeşte să-mi anuleze restul rezervării, plătesc prima noapte stată acolo şi mă mut în cartierul 28killo din Bashgari.
Stăm prin vecini până vine bunica Leezei de la servici să deschidă casa, Leeza îmi dă camera ei, întunecoasă şi cam murdară; duş am numai la vecini, cu apă cam rece, iar o toaletă infectă doar afară. Leeza în schimb este încântată, voia mult să stau la ea în perioada festivalului, când au cică obligaţia să îndeplinească dorinţele oaspeţilor, şi mereu mă întreabă ce vreau de mâncare.
Seara, Leeza şi Epanzelina (sora ei) mă îmbracă în sari, îmi pun mărgele la picior, la gât şi împletite în păr, fard, cercei, şi ieşim în sat la colindat pentru festival. Este seara în care fetele cântă şi dansează bhailo lângă rangola din faţa fiecărei case. Rangola este o floare stilizată din praf colorat de vopsea, în care se aprind lumânări, şi simbolizează o zonă sacră care binevesteşte venirea zeilor în casele oamenilor. Veselie mare, zbânţuială şi fetele primesc fructe, orez şi bani.
Dhulikel: Dis-de-dimineaţă sunt trezită de trei ori cu bătăi în uşă ca să-şi ia fiecare câte ceva, iar la 7.30 a.m. mi se aduce micul dejun. Încerc să mă adaptez la conceptul lor de oaspete, iar pe la 10 a.m. primesc deja prânzul, sabai (terci din fidea cu cocos, reţeta adusă tocmai din India).
Mă duc numai până în Dhulikhel, în căutarea panoramei himalayene, pe care nu o fotografiasem de când eram în Nepal. Sus pe terasă la Himalaya Mountain View stau vreo două ore şi mă uit la cei mai înalţi munţi din lume, pe care mi-am dorit atât de mult să îi văd - Himalaya.
Mai umblu prin Dhulikhel, orăşel Newar, unde nepalezii sărbătoresc Festivalul Luminilor în piaţa centrală, iar templele sunt împodobite cu beteală. Mă întorc acasă la Leeza, unde spăl şi usuc rufe până apune soarele. Leeza stă cu mine toată seara, îmi pune tot felul de întrebări, îi arăt unde este România, apoi corectează lucrări pentru elevii ei de gimnaziu (ea fiind la liceu).
Următoarea zi Leeza bate iarăşi în uşă dis-de-dimineaţă, apoi pleacă, îmi fac bagajul şi o aştept să îmi iau la revedere. Este ultima zi de festival şi băieţii cântă deja pe la case. Ies în drumul principal, opreşte imediat un autobuz şi ajung în Radna Park în Kathmandu, unde mă învârt până găsesc microbuz de Patan. Revin la Durbar Gueshouse, unde îl aştept pe Om, zâmbitor ca întotdeauna, care îmi dă o cameră de lux şi biletul pentru a doua zi spre jungla din Chitwan.
Înscrie-te şi urmăreşte blogul de călătorii al Iulianei Marchian la Authentic Travels. O variantă mai stufoasă a acestui jurnal poate fi găsită la Kathmandu Valley - town and villages (partea II)