Anul trecut pe vremea asta îmi făceam două tipuri de liste: primul "reading challenge" şi un altul care mă punea să reflectez la sine. De ce? Fiindcă după ce am terminat facultatea, s-au deschis cerurile. Nu a plouat cu oferte de muncă sau cu planuri bine stabilite, ci cu zile de disperare. Nefiind bună la liste, m-am lăsat purtată de val încolo şi încoace. Am aşteptat în timp ce îmi sufocam sufletul şi mintea cu gânduri despre mine. Îmi doream sa fiu altcineva pentru a mă putea încadra într-un anumit tipar. Până când am zis NU. Mi-am pus licenţa de zbor în buzunarul de la spate şi am decolat spre altceva.
2. Să te asculţi pe tine
Cel care spune că lucrurile nu se întâmplă cu un scop, nu a meditat destul. Fireşte că se întâmplă cu mai multe scopuri. Unul din ele ar fi acela de a deschide ochii şi de a te vedea pe tine aşa cum eşti făcut. Asta am învăţat şi eu. Că uneori trebuie să te aşezi şi să urmăreşti ce ţi se întâmplă. Astfel înveţi cine eşti, ce îţi doreşti şi unde ar trebui să ajungi. Spre norocul meu, lecţia a fost destul de repede aprofundată. De aceea, m-am întors la pasiunile dintâi: Scrisul, Fotografia şi Cititul. Acest trio m-a scos la liman.
3. Listele ajută...
... mai mult decât aş fi crezut. Până anul trecut nu eram adepta conceptului "new year, new me" sau a zicalei "nu aduce anul ce aduce mult aşteptata listă cu dorinţe". Mă lăsam purtată de rafturile librăriilor şi foarte puţin de nevoile personale. Acum recunosc că este un mod mult mai uşor prin care îţi poţi atinge scopurile şi prin care te poţi autodepăşi. Poate nu le-am citit pe toate fiindcă au fost altele care s-au îmbulzit în rândurile din faţă, dar măcar am fost conştientă care sunt domeniile care mă interesează. O singură carte nu a fost bifată şi mă roade faptul că nu am citit-o înainte să moară autorul: Ioan Gyuri Pascu. Mi-am spălat păcatul scriind despre el:
"Mă tot întreb la infinit
De ce tot lucrul are şi un sfârşit..."
Răspunsul probabil îl vom găsi după ce vom face şi noi cunoştinţă cu infinitul. Până atunci rămânem limitaţi pe pământul nostru şi plângem norocul celor care au luat o pauză.
Ne găsim şi în postura de egoişti. Pentru că ne doare ceea ce ne va lipsi: inspiraţie, gândul că omenia se mai poartă, că mai sunt oameni care nu judecă, că bunătatea poartă un nume, că profunzimea unui suflet înseamnă balade compuse, că ludicul nu dispare ci se cizelează şi că arta de a exista se învaţă.
Să ţină el luna în mâna lui şi să lase restul în seama noastră. Să nu mai cânte despre melancolie. Aceasta ne rămâne nouă de acum.
Dincolo, după cum spunea, e acasă. Acasă nu eşti melancolic. Acasă te odihneşti.
De ce tot lucrul are şi un sfârşit..."
Răspunsul probabil îl vom găsi după ce vom face şi noi cunoştinţă cu infinitul. Până atunci rămânem limitaţi pe pământul nostru şi plângem norocul celor care au luat o pauză.
Ne găsim şi în postura de egoişti. Pentru că ne doare ceea ce ne va lipsi: inspiraţie, gândul că omenia se mai poartă, că mai sunt oameni care nu judecă, că bunătatea poartă un nume, că profunzimea unui suflet înseamnă balade compuse, că ludicul nu dispare ci se cizelează şi că arta de a exista se învaţă.
Să ţină el luna în mâna lui şi să lase restul în seama noastră. Să nu mai cânte despre melancolie. Aceasta ne rămâne nouă de acum.
Dincolo, după cum spunea, e acasă. Acasă nu eşti melancolic. Acasă te odihneşti.
4. Schimbările au nevoie de educare
Am învăţat că nevoia de schimbare atacă atunci când te aştepţi mai puţin. Ea se produce în timp şi în mod subtil până îţi intră sub piele. Apoi se răspândeşte ca un virus. Îţi răpeşte momentele dimineţii, liniştea serii şi somnul. Doar că există un singur leac: educarea. Pusă la zid, schimbarea se comportă precum un copil neastâmpărat căruia nu îi satisfaci poftele. Trebuie să îi dai firimituri, planuri coapte bine şi strategii. Nu o poţi duce cu zăhărelul, dar nici nu vrei asta. Vrei să stea în aceeaşi luptă, nu de partea cealaltă. Doar că trebuie să găsim armele necesare şi să pornim neînfricaţi.
5. "Da" proiectelor
Şi am spus da proiectelor, fie că au fost mai mărunte, aparent nesemnificate, fie că au însemnat o responsabilitate asumată. Astfel, am scris pentru "Zig Zag prin România", un proiect despre şi pentru România. După zeci de interviuri prelucrate, am reuşit să trag linie la sfârşitul anului şi să nu-mi pară rău că a trecut.
În final, poate că cea mai importantă lecţie la care mă gândesc zilnic este că munca rodeşte şi că ea depinde doar de noi.
Cu toată puterea înainte, 2017!
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2016 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2017. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2013, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)