L-am văzut trist rău, abătut, cu norii atârnându-i greu pe umeri
ce ai? l-am întrebat
n-am cu cine să mă bucur, mi-a zis,
citesc Charles Bukowski şi nu găsesc un singur om să îi înţeleagă versurile
eu îl ador, spune-mi mie, am dat să îl îmbunez
nu pot să îţi spun, eşti femeie, şi rolul tău în viaţa mea e altul
L-am văzut cu ochii aprinşi cu soarele săltându-i pe umeri
e o sonată a lui Chopin care îmi face inima să cânte
şi toţi cei din jur mă iau de zevzec
tu eşti femeie
nu poţi înţelege mândria unui bărbat
L-am văzut tulburat, cu ploaia curgându-i şiroaie pe umeri
în acest moment o supernovă explodează
şi o planetă vie dispare cu toţi elefanţii şi toate misterele ei
celorlalţi pur şi simplu nu le pasă, mi-a spus, înciudat
l-am mângâiat, mie-mi pasă
ba, chiar, îmi vine să plâng pentru fiecare frunzuliţă şi pentru fiecare biet gândac
n-ai cum să înţelegi durerea unui bărbat, mi-a tăiat-o
L-am văzut târându-şi picioarele ca un om înfrânt
cu tot seninul cerului prăbuşit pe umeri
copleşit de teoria relativităţii
de cuiele care se desprind din ziduri
şi de vântul care şuieră noaptea prin pungile de carton
tu nu ai cum să ştii cum e, eşti femeie
mă simt atât de singur
atât de singur
Poliţistul de sector mi-a zis:
asta e cultura noastră n-ai ce face
De necaz, am recitat din Charles Bukowski
şi am ascultat Chopin
şi am ţinut un moment de reculegere pentru toţi puii de elefant
morţi în explozia supernovei
ba chiar am bătut cuie în zidul primăriei
cu un bărbat din cultura mea
care vede în mine orice, mai puţin o femeie