Chipurile se scurg unele într-altele
alunecă se amestecă se întunecă
apar dispar
devin o pastă ameţitoare care se roteşte
uneori zbuciumat
alteori liniştit,
din pâclă se desprinde gura ta
vânturile de la miazănoapte mătură străzile,
ridică la cer resturile zilei, frunzele, ţipetele păsărilor,
în tot vacarmul te aud şoptind
prin ploaia de semne, de palme, de dinţi,
prin vuietul timpului,
te văd înaintând cu mersul tău obraznic
frigul se lasă peste creştetul scenei în care mă zbat în legea ta,
peste visul pământurilor mele,
toate cele nespuse îmi îngheaţă pe buze
ca nişte ţurţuri grei
durerea înghite cruzimile, vinile, fericirea
cu aceeaşi foame de lup
şi inima mea ca o apă în care s-au înecat toate răsăriturile
se revarsă peste oraşul jefuit de orice sens
***
Să treacă autobuzele anotimpurile cometele prin măruntaiele timpului
şi noi să rămânem tot aici
în camera aceasta
în sâmbăta aceasta
în lumina acestei dimineţi
în sărutul acesta
perfect
despre care nu ştim încă nici unul
că e ultimul