Până ce nu l-am văzut în sala de aşteptare a aeroportului, n-am fost sigur că n-am înţeles greşit. Doar îl condusesem chiar eu la aeroport de dimineaţă şi mă asigurasem că a plecat cu bine. Când ne luasem la revedere îi spusesem "te iau la întoarcere", dar nu-mi închipuisem că asta va fi-n aceeaşi zi.
Zburase la München, de unde urma să se ducă la Bayreuth, pentru cinci zile de Festival Wagner. De ani de zile încerca să obţină bilete la festival, era una din dorinţele lui cele mai fierbinţi, a doua era să-şi cumpere un Volvo, poate mai avea şi altele, eu doar pe acestea două i le ştiam. Deocamdată reuşise să obţină biletele, de fapt sora mea i le procurase prin internet, a fost primul an când se vânduseră online. Până atunci, de câte ori încercase, Tata nu reuşise să găsească bilete, aşteptai ani de zile, poate chiar zeci de ani până când reuşeai să obţii un bilet pentru Bayreuth. Deşi Carla nu era chiar o mare amatoare de Wagner, Tata insistase să cumpere bilete şi pentru ea. Între timp, Carla căzuse la pat şi nu mai putea călători. Tata-i păstrase însă biletele, încercase s-o convingă să vină în scaunul rulant, şi m-a rugat să fac o rezervare pentru două persoane la o pensiune liniştită. În final, când s-a convins că n-are de gând să-l însoţească (nu ştiu dacă ar fi făcut-o nici sănătoasă fiind, în ultima vreme avea alergie la Wagner, de aceea cred că-l şi botezase pe Tata în scrierile ei "ţoapa wagneriană"), mi-a cerut să schimb rezervarea pentru un singur loc. În sufletul lui s-a dat atunci o luptă, să plece singur sau să rămână cu Carla. A decis să plece, în definitiv lipsea doar câteva zile, iar Carla nu rămânea chiar singură, avea o femeie care se ocupa de ea.
Dar n-a fost să fie. De la aeroport l-am dus înapoi acasă. N-am prea vorbit, era obosit şi îngândurat. A doua zi mi-a spus că femeia care-o îngrijea pe Carla şi-a rupt braţul, şi a fost dusă de urgenţă la spital. Dacă el nu s-ar fi întors, cine-ar mai fi avut grijă de Carla?
Aşadar Tata a presimţit că Carla este în pericol. S-a întors s-o îngrijească, chiar dacă asta a însemnat să renunţe la unul din visele vieţii lui - probabil că nu i se va mai oferi altă ocazie să ajungă la Festivalul Wagner.
Este ceea ce eu numesc forţa de neoprit a dragostei.
*
Mai târziu, într-una din rarele ocazii în care am stat de vorbă cu Carla, i-am spus cât de mult m-a impresionat întoarcerea lui Tata într-un moment când nimic nu părea s-o ceară: "Felul cum a presimţit că eşti în pericol, chiar dacă n-avea de unde să ştie că femeia care te îngrijeşte şi-a rupt mâna, felul cum a luat fără nicio ezitare decizia să se-ntoarcă, sacrificându-şi un vis de-o viaţă, îndeplinindu-şi în schimb datoria de medic şi de soţ".Ca de obicei, Carla a aruncat atunci totul în derizoriu, fără să piardă nici ocazia să mă murdărească puţin: "Ai văzut ce bărbat adevărat e tatăl tău? Tu n-ai fi făcut niciodată aşa ceva pentru femeia iubită" (de unde ştia ea?). Şi a continuat: "Adevărul este însă că n-a presimţit nimic, nici legat de mine, nici de altceva. Pur şi simplu a revenit pentru că n-a avut roaming la telefonul mobil, şi n-a putut să-şi aranjeze transferul de la München la Bayreuth. Iar femeia nu-şi rupsese încă mâna, asta s-a petrecut abia după ce a revenit, a doua zi dimineaţa, aşa că n-avea cum să presimtă asta".
Orice asemănare cu personaje reale e pur întâmplătoare.
(Bucureşti, februarie 2017)