O autoare blestemată (să aibă succes)

Citiţi un fragment din această carte.



Claudia Golea (n. 1968, Bucureşti) a urmat cursurile Facultăţii de Litere (secţia japoneză-engleză) din cadrul Universităţii Bucureşti. A studiat un an literatura japoneză la Universitatea Tokyo. Din 1992 pînă în 1997 a locuit în Tokyo, apoi, între 1997 şi 1998, în Cairo. Volume publicate: Planeta Tokyo (Nemira, 1998) şi Tokyo by night (Nemira, 2000). Între 2002 şi 2003 a lucrat în Bangkok, experienţă ce stă la baza scrierii romanului Vară în Siam.



Bine scrisă, cartea poate fi considerată "exotică" datorită fundalului în care se desfăşoară naraţiunea, în Thailanda, dar şi eroinei principale - o tînără aflată în căutarea de noi experienţe, dintre acestea nelipsind consumul de droguri uşoare sau sexul cu persoane mai mult ori mai puţin necunoscute. Este un roman captivant, un "fel literar" gătit după o "reţetă" originală marca Golea.

"Îmi plac Paraziţii, BUG Mafia, Cheloo, Eminem, Jane Birkin şi Serge Gainsbourg, dar cîntecele mele preferate sînt Summer in Siam, Road Trippin' şi King of my Castle. O bună prietenă a mea spunea despre comportamentul meu că sînt «lejeră». Mă defineşte foarte bine. Şi scrisul meu este «lejer», uşor de citit. Dar poate greu de înghiţit. Oricum, cititorilor mei le urez «bun venit în mintea mea ciudată şi, în acelaşi timp, lejeră». Nu sînt decît o scriitoare en passage. Idealul meu de viaţă este să stau într-un hamac şi să privesc spre un cîmp infinit de maci de opium, sub un soare arzător."



Pe la mijlocul anilor '90, m-am întîlnit cu manuscrisul primului roman al Claudiei Golea. Pe autoare o cunoşteam mai de mult, cartea i-am citit-o, capitol după capitol, în vreme ce o scria. După ce a încheiat-o, i-am sugerat să o depună la una dintre ediţiile concursului de literatură organizat de editura Nemira. În epocă, pe adresa acestei "competiţii" literare se primeau metri cubi (nu exagerez deloc) de manuscrise - nu puţini autori români au debutat astfel cu proză, SF, eseu. Am recomandat cît am putut de călduros cartea Claudiei, dar ea n-a promovat în categoria manuscriselor cîştigătoare. Peste un an, pe lîngă referatele de lectură pe care le-am întocmit pentru ediţia curentă a concursului Nemira, am reluat susţinerea manuscrisului Claudiei, de data asta cu succes. De menţionat faptul că susţinerea mea n-ar fi avut sorţi de izbîndă fără intervenţia lui Dan Petrescu. Planeta Tokyo a apărut în 1998 şi peste doi ani, tot la Nemira, a apărut al doilea roman al Claudiei Golea, Tokyo by night.

Am crezut, încă de cînd am citit manuscrisul primului roman, că avem, în persoana autoarei, o verigă ce lipsea literaturii române contemporane. La fel cred şi acum. Ajutată de o biografie deloc comună (Claudia a trăit ani buni în Africa, în Franţa, în Japonia, în Thailanda), autoarea a dobîndit, prin acumulare, capacitatea de a nu se exalta în faţa ineditului, a experienţelor limită (chiar a celor la limita patologicului). Proza sa povesteşte lin, fără ostentaţie şi fără patos despre o realitate pe care majoritatea dintre noi am ascunde-o sub pat şi ne-am dori s-o uităm. Sinceritatea, în cazul Claudiei Golea, devine o calitate literară. Aceeaşi sinceritate a făcut însă ca autoarei să i se refuze calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor din România - în biografia Claudiei această ne-recunoaştere va sublima, în scurt timp, şi se va transforma într-o aură (reală, nu imaginară) de autor maudit, aducîndu-i încă un şi mai însemnat succes de public.

Revenind în actualitate, trebuie consemnat elogios demersul editurii Polirom - un program coerent, curajos şi costisitor de promovare a literaturii române din proxima contemporaneitate şi cu cel mai viguros potenţial de viitor. Recentei serii de tineri autori români i se adaugă acum Claudia Golea cu cea de-a treia sa întîmplare în proză: Vară în Siam. Cum nu-mi place să citesc "cuvinte înainte" ce povestesc, pe scurt, o carte, nu voi scrie nimic despre roman; ca unul care se regăseşte în calitate de personaj (episodic) într-însa, am să spun că realitatea din ficţiunea Claudiei este identic egală cu ficţiunea din realitatea vieţii sale. La prima lectură a manuscrisului Verii în Siam am fost tentat să-i reproşez autoarei faptul că textul său este plat, că n-are înălţimi, nici transcendenţă. Am reluat lectura (lăsînd de data aceasta la o parte prejudecăţile de lectură) şi m-am bucurat că prima impresie a fost greşită. Gesturile mari, acordurile ample, strigătele stilistice şi textuale care duc către "glorie" cărţile romancierilor oficiali (şi oficializaţi) lipsesc din arsenalul Claudiei Golea; povestea, spusă de ea, este lipsită de străluciri ostentative, nu-ţi "ia ochii", nu are conotaţii moralizatoare, nu forţează în nici un fel simpatia cititorului. Aidoma celorlalte două romane ale autoarei, Vară în Siam este un "fel literar" gătit după o reţetă originală marca Golea. Sînt sigur că şi cei care-i contestă Claudiei Golea calităţile literare tradiţionale (conservatoare şi tradiţionaliste) îi citesc, pe furiş, cărţile. Îmi face plăcere să spun că mă prenumăr printre aceia (mult mai numeroşi) care i-au citit romanele ziua în amiaza mare. Îmi face încă o şi mai mare plăcere să mai salut, încă o dată, îndrăzneala (conştient şi pertinent asumată) a editurii Polirom de a scoate literatura română contemporană din carapacea convenţiilor călduţe şi confortabile, redîndu-i libertatea de a zburda, fără zăbală, către orizontul de aşteptare şi sensibilitatea cititorilor începutului de mileniu.

(Lucian Vasilescu)