cartea Cărţilor - aşa scrisă, tocmai de aceea aşa scrisă - nu este Biblia, care este Cartea Cărţilor, ci Biblia multilingvă, cărticica, culegerea (
logos), antologia paralel, contiguu, juxtapus poliglotă, caiet-maculator-colaj imanent, cartea-cu-Cărţi în mai multe limbi (a tuturor limbilor, plat-plan-ptolemeic), Cuvîntul (presupus) al Domnului simultan şi pe faţă, declarat,
în traducere, căci
ca traducere: Biblia trebuie tradusă "orizontal", este în permanentă traducere "plată", "orizontală" (şi trebuie, tocmai de aceea,
reprezentată ca traducere,
în permanentă traducere: ca o hartă) tocmai pentru că este deja, în sine, ca atare şi neîncetat, traducere "verticală", tradusă ca Revelaţie (conform distincţiei propuse de Souleymane Bachir Diagne).
cartea Cărţilor nu este Biblia, ci (potenţial infinita) Biblie poliglotă, doar astfel, pe această cale (orizontală, "mundană", a poliglotismului, a poli-idiotismului) universală.
cartea Cărţilor nu e Biblia, pur şi simplu, ci Biblia tradusă, în mai multe limbi deodată, Revelaţia în act şi Cuvîntul Domnului în pogorîre pe faţă, Cincizecimea manifestă, manifestată, tipărită,
ma(i)nifestată: limbi de foc pogorîte pe limbi, arzînd, înflăcărînd limbile.
cartea Cărţilor este Biblia tradusă şi în traducere aşa cum o regăsesc, o refac abia practica "hibridă", text-imagine, a avangardelor "istorice" şi deconstrucţia lui Jacques Derrida ca traducere-multiplicare-difer
anţiere a Unului-şi-Identicului, aşa cum se manifestă, e arătată ea tipografic în
Glas, de exemplu.
Avangardele deja (cu grijă şi înfiorare) istoricizate, de mult "istorice", ale secolului al XX-lea şi deconstrucţia lui Derrida distrug Cartea şi regăsesc, refac Biblia poliglotă, în/ca traducere, Cartea ca pluralitate a traducerilor Cărţii
arătată (Biblia oglindă).
Şi pentru că adevărul textului este de a fi, de fapt,
legendă (aşa cum voi demonstra, sper, anul viitor), textul de faţă chiar asta şi e, o legendă la cîteva imagini mai mult decît lămuritoare.
Mai întîi, o pagină din
Biblia poliglotă de la Alcalá, "editată de arhiepiscopul de Toledo (6 volume, 1514-1517), [şi care] este o capodoperă catolică de erudiţie comparativă: în centru latina Vulgatei, flancată de textul grecesc pe marginea interioară (tipărit pentru prima oară) şi de textul ebraic pe marginea exterioară; deasupra fiecărui cuvînt grecesc se află traducerea lui în latină, deasupra fiecărui cuvînt ebraic se află litere mici care trimit la textul latinesc; pe marginea exterioară figurează rădăcina cuvintelor ebraice compuse, iar pe marginea inferioară a primului volum, aşa-numitul
targum al lui Onkelos (numit «traducere caldeeană») cu traducerea lui literală în latină. Totul începe şi se termină cu latina: prologul o compară cu Isus flancat de cei doi tîlhari, care sînt greaca şi ebraica" (catalogul expoziţiei
Après Babel, traduire, Actes Sud [Arles]-MUCEM [Marsilia], 2016-2017, curator Barbara Cassin, p. 155).
În ciuda acestei încercări de ierarhizare ideologic-religioasă, care poate părea mai degrabă o glumă, gestul e exemplar şi irepetabil, adică trebuind să fie infinit repetat: toate monoteismele, toate "religiile Cărţii" sînt readuse, prin traducere exhibată, la (un) loc în aceeaşi Carte, în aceeaşi
carte a Cărţilor.
Asta înseamnă o carte, Cartea şi cartea: un tablou, o hartă, o imagine cognitivă a multiplicităţii şi a traducerii. Ne plîngem, azi, că "imaginea" şi "digitalul" vor ucice cartea? Care carte? Cartea (de mult) actuală e deja Carte moartă, Text care a ucis imaginea-revelaţie, negîndu-şi cu trufie caracterul de legendă lămuritoare, de descriere a văzutului nevăzut. Imaginea (la fel ca şi oralitatea) (doar) revine, şi este deja, dintotdeauna, apocaliptică.
Dacă avem ceva de făcut (în momentul de faţă, deci în general, totdeauna: prezentul ca a-fi-întotdeauna-prezent), asta e: să ne traducem permanent toate gesturile văzute şi nevăzute, tocmai
traducerea fiind sfinţirea.
După
Biblia poliglotă de la Alcalá, două pagini, la întîmplare, din
Glas (Galilée, Paris, 1974) de Jacques Derrida şi o pagină din
Manifesto Antropofago al lui Oswald de Andrade (apărut în
Revista de Antropofagia, Sao Paulo, 1928-1929, text pe care l-am tradus acum cîţiva ani în revista
Idea.
(Scriu simultan. Scriu imagine. Scriu de văzut.)