cartea Cărţilor nu este Biblia, ci (potenţial infinita) Biblie poliglotă, doar astfel, pe această cale (orizontală, "mundană", a poliglotismului, a poli-idiotismului) universală.
cartea Cărţilor nu e Biblia, pur şi simplu, ci Biblia tradusă, în mai multe limbi deodată, Revelaţia în act şi Cuvîntul Domnului în pogorîre pe faţă, Cincizecimea manifestă, manifestată, tipărită, ma(i)nifestată: limbi de foc pogorîte pe limbi, arzînd, înflăcărînd limbile.
cartea Cărţilor este Biblia tradusă şi în traducere aşa cum o regăsesc, o refac abia practica "hibridă", text-imagine, a avangardelor "istorice" şi deconstrucţia lui Jacques Derrida ca traducere-multiplicare-diferanţiere a Unului-şi-Identicului, aşa cum se manifestă, e arătată ea tipografic în Glas, de exemplu.
Avangardele deja (cu grijă şi înfiorare) istoricizate, de mult "istorice", ale secolului al XX-lea şi deconstrucţia lui Derrida distrug Cartea şi regăsesc, refac Biblia poliglotă, în/ca traducere, Cartea ca pluralitate a traducerilor Cărţii arătată (Biblia oglindă).
Şi pentru că adevărul textului este de a fi, de fapt, legendă (aşa cum voi demonstra, sper, anul viitor), textul de faţă chiar asta şi e, o legendă la cîteva imagini mai mult decît lămuritoare.
Mai întîi, o pagină din Biblia poliglotă de la Alcalá, "editată de arhiepiscopul de Toledo (6 volume, 1514-1517), [şi care] este o capodoperă catolică de erudiţie comparativă: în centru latina Vulgatei, flancată de textul grecesc pe marginea interioară (tipărit pentru prima oară) şi de textul ebraic pe marginea exterioară; deasupra fiecărui cuvînt grecesc se află traducerea lui în latină, deasupra fiecărui cuvînt ebraic se află litere mici care trimit la textul latinesc; pe marginea exterioară figurează rădăcina cuvintelor ebraice compuse, iar pe marginea inferioară a primului volum, aşa-numitul targum al lui Onkelos (numit «traducere caldeeană») cu traducerea lui literală în latină. Totul începe şi se termină cu latina: prologul o compară cu Isus flancat de cei doi tîlhari, care sînt greaca şi ebraica" (catalogul expoziţiei Après Babel, traduire, Actes Sud [Arles]-MUCEM [Marsilia], 2016-2017, curator Barbara Cassin, p. 155).
În ciuda acestei încercări de ierarhizare ideologic-religioasă, care poate părea mai degrabă o glumă, gestul e exemplar şi irepetabil, adică trebuind să fie infinit repetat: toate monoteismele, toate "religiile Cărţii" sînt readuse, prin traducere exhibată, la (un) loc în aceeaşi Carte, în aceeaşi carte a Cărţilor.
Asta înseamnă o carte, Cartea şi cartea: un tablou, o hartă, o imagine cognitivă a multiplicităţii şi a traducerii. Ne plîngem, azi, că "imaginea" şi "digitalul" vor ucice cartea? Care carte? Cartea (de mult) actuală e deja Carte moartă, Text care a ucis imaginea-revelaţie, negîndu-şi cu trufie caracterul de legendă lămuritoare, de descriere a văzutului nevăzut. Imaginea (la fel ca şi oralitatea) (doar) revine, şi este deja, dintotdeauna, apocaliptică.
Dacă avem ceva de făcut (în momentul de faţă, deci în general, totdeauna: prezentul ca a-fi-întotdeauna-prezent), asta e: să ne traducem permanent toate gesturile văzute şi nevăzute, tocmai traducerea fiind sfinţirea.
După Biblia poliglotă de la Alcalá, două pagini, la întîmplare, din Glas (Galilée, Paris, 1974) de Jacques Derrida şi o pagină din Manifesto Antropofago al lui Oswald de Andrade (apărut în Revista de Antropofagia, Sao Paulo, 1928-1929, text pe care l-am tradus acum cîţiva ani în revista Idea.
(Scriu simultan. Scriu imagine. Scriu de văzut.)
