cartea Cărţilor - o legendă (traducerea e sfinţirea)

cartea Cărţilor - aşa scrisă, tocmai de aceea aşa scrisă - nu este Biblia, care este Cartea Cărţilor, ci Biblia multilingvă, cărticica, culegerea (logos), antologia paralel, contiguu, juxtapus poliglotă, caiet-maculator-colaj imanent, cartea-cu-Cărţi în mai multe limbi (a tuturor limbilor, plat-plan-ptolemeic), Cuvîntul (presupus) al Domnului simultan şi pe faţă, declarat, în traducere, căci ca traducere: Biblia trebuie tradusă "orizontal", este în permanentă traducere "plată", "orizontală" (şi trebuie, tocmai de aceea, reprezentată ca traducere, în permanentă traducere: ca o hartă) tocmai pentru că este deja, în sine, ca atare şi neîncetat, traducere "verticală", tradusă ca Revelaţie (conform distincţiei propuse de Souleymane Bachir Diagne).
 
cartea Cărţilor nu este Biblia, ci (potenţial infinita) Biblie poliglotă, doar astfel, pe această cale (orizontală, "mundană", a poliglotismului, a poli-idiotismului) universală.
 
cartea Cărţilor  nu e Biblia, pur şi simplu, ci Biblia tradusă, în mai multe limbi deodată, Revelaţia în act şi Cuvîntul Domnului în pogorîre pe faţă, Cincizecimea manifestă, manifestată, tipărită, ma(i)nifestată: limbi de foc pogorîte pe limbi, arzînd, înflăcărînd limbile.
 
cartea Cărţilor este Biblia tradusă şi în traducere aşa cum o regăsesc, o refac abia practica "hibridă", text-imagine, a avangardelor "istorice" şi deconstrucţia lui Jacques Derrida ca traducere-multiplicare-diferanţiere a Unului-şi-Identicului, aşa cum se manifestă, e arătată ea tipografic în Glas, de exemplu.
 
Avangardele deja (cu grijă şi înfiorare) istoricizate, de mult "istorice", ale secolului al XX-lea şi deconstrucţia lui Derrida distrug Cartea şi regăsesc, refac Biblia poliglotă, în/ca traducere, Cartea ca pluralitate a traducerilor Cărţii arătată (Biblia oglindă).
 
Şi pentru că adevărul textului este de a fi, de fapt, legendă (aşa cum voi demonstra, sper, anul viitor), textul de faţă chiar asta şi e, o legendă la cîteva imagini mai mult decît lămuritoare.
 
Mai întîi, o pagină din Biblia poliglotă de la Alcalá, "editată de arhiepiscopul de Toledo (6 volume, 1514-1517), [şi care] este o capodoperă catolică de erudiţie comparativă: în centru latina Vulgatei, flancată de textul grecesc pe marginea interioară (tipărit pentru prima oară) şi de textul ebraic pe marginea exterioară; deasupra fiecărui cuvînt grecesc se află traducerea lui în latină, deasupra fiecărui cuvînt ebraic se află litere mici care trimit la textul latinesc; pe marginea exterioară figurează rădăcina cuvintelor ebraice compuse, iar pe marginea inferioară a primului volum, aşa-numitul targum al lui Onkelos (numit «traducere caldeeană») cu traducerea lui literală în latină. Totul începe şi se termină cu latina: prologul o compară cu Isus flancat de cei doi tîlhari, care sînt greaca şi ebraica" (catalogul expoziţiei Après Babel, traduire, Actes Sud [Arles]-MUCEM [Marsilia], 2016-2017, curator Barbara Cassin, p. 155).
 
În ciuda acestei încercări de ierarhizare ideologic-religioasă, care poate părea mai degrabă o glumă, gestul e exemplar şi irepetabil, adică trebuind să fie infinit repetat: toate monoteismele, toate "religiile Cărţii" sînt readuse, prin traducere exhibată, la (un) loc în aceeaşi Carte, în aceeaşi carte a Cărţilor.
 
Asta înseamnă o carte, Cartea şi cartea: un tablou, o hartă, o imagine cognitivă a multiplicităţii şi a traducerii. Ne plîngem, azi, că "imaginea" şi "digitalul" vor ucice cartea? Care carte? Cartea (de mult) actuală e deja Carte moartă, Text care a ucis imaginea-revelaţie, negîndu-şi cu trufie caracterul de legendă lămuritoare, de descriere a văzutului nevăzut. Imaginea (la fel ca şi oralitatea) (doar) revine, şi este deja, dintotdeauna, apocaliptică.
 
Dacă avem ceva de făcut (în momentul de faţă, deci în general, totdeauna: prezentul ca a-fi-întotdeauna-prezent), asta e: să ne traducem permanent toate gesturile văzute şi nevăzute, tocmai traducerea fiind sfinţirea.
 
După Biblia poliglotă de la Alcalá, două pagini, la întîmplare, din Glas (Galilée, Paris, 1974) de Jacques Derrida şi o pagină din Manifesto Antropofago al lui Oswald de Andrade (apărut în Revista de Antropofagia, Sao Paulo, 1928-1929, text pe care l-am tradus acum cîţiva ani în revista Idea.  
 
(Scriu simultan. Scriu imagine. Scriu de văzut.)

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.