"Cum va fi fost posibil să mobilizezi sute de mii, dacă nu chiar milioane de bărbaţi şi de femei pentru nişte proiecte atît de monstruos criminale? Nimic nu este univoc în istorie, iar explicaţiile monocauzale sînt rareori satisfăcătoare. Nici nu pretindem, de altfel, să explicăm ceva aici, ci doar să aducem o contribuţie la înţelegerea unui fenomen istoric şi uman literalmente, aprioric, de neînţeles. Multe motivaţii au avut rolul lor: ambiţia, oportunismul, solidaritatea de grup, factori psihologici pe cît de personali, pe atît de variaţi - dar şi faptul că violenţa şi omorul au putut fi înfăţişate ca posibile, legale şi legitime. În ciuda scurtului timp de care a avut parte, revoluţia culturală nazistă îşi va fi împlinit, parţial, opera convingînd bărbaţi şi femei că, într-un context de ameninţări excepţional de presant, era îngăduit să recurgi la un repertoriu de idei şi de acţiuni a căror însumare era, desigur, cu totul ieşită din comun, dar care, luate una cîte una, făceau parte dintr-un corpus destul de banal al culturii occidentale: exploatarea alogenului, colonizarea, rasismul, antisemitismul, imperialismul, recursul la violenţa militară, securizarea unui hinterland sau a unui spaţiu vital din care să poţi să extragi hrana şi materiile prime necesare dezvoltării şi supravieţuirii speciei...
Nazismul a putut să se desfăşoare în locuri şi în contexte diferite [..]: contextele au, desigur, rolul lor, dar şi textul discursului nazist îl are pe-al său, iar acest text era compus din elemente care nu şocau neapărat întotdeauna, şi nici pe toată lumea.
Tocmai bazîndu-se pe relativa banalitate a acestor idei au putut un număr atît de mare de jurişti, medici, oameni de ştiinţă, poliţişti, înalţi funcţionari, militari, ideologi etc. să viseze, să imagineze şi să planifice un viitor posibil pentru rasa germanică - şi, mai mult decît un viitor, o salvare."
(Johann Chapoutot, La Révolution culturelle nazie, "Conclusion", Gallimard, Paris, 2017, p. 279)