Din conversaţiile lipsite de importanţă ale unor adolescenţi clişeici (II)

Deci faza e în felul următor. Eu nu te iubesc. Ăsta e cel mai bun şi cel mai rău lucru în ce avem noi. Acum 4 săptămâni eram obosit şi cum am terminat treaba, am cerşit repede o călătorie de metrou să vin la tine. Ai luat tu şi lasagna şi ţigări şi dulcuri şi suc de mere şi mă aşteptai. Întârziasem, nu era vina mea. Nimeni nu se strofocase atât pentru mine vreodată. Sau poate se strofocase, dar acum nu-mi vine nimeni în minte. Şi m-ai primit în casă şi mie mi se părea atât de frumos. Ţie nu ţi se părea atât de frumos sau poate ţi se părea, nu ştiu.

Casa aia a ta şi mama aia a ta. Era un citat pe facebook, d-ăla de dau toate fetele de clasa a 8-a share. Ceva de genul că "ea nu era frumoasă, ea era artă, iar arta nu trebuie să fie frumoasă". E un citat groaznic, dar ca toate citatele, are un strop de adevăr. Casa ta e aşa mică şi îţi dă senzaţia de singurătate. Oricum eu realizez că încep să ţin la o fată abia când simt un fel de singurătate în legătură cu noi şi restul oamenilor. De obicei sunt doar eu de partea asta a baricadei. Şi stăteam obosit la tine acasă şi fumam, tu erai la duş şi eu îmi imaginam cum ar fi să locuim împreună. Ştiu că nu te-ai fi gândit că am gânduri de genul, dar am. Uneori mă uit la tine şi îmi e atât de frică să nu te rănesc. Şi mi-e frică să nu fim împreună şi să mă plictisesc şi să te rănesc. Că da, am momente când sunt cretin. Şi mi-e frică să nu fim împreună şi să mă apuce pe mine hormonii.

Tu trăieşti totul din plin. Şi ăsta e cel mai bun lucru şi cel mai rău lucru la tine. Nu sunt foarte coerent pentru că nu ştiu cum. Nu ştiu exact ce vreau să-ţi spun. Tu ţii mult mai mult la mine decât ţin eu la tine. Mai am momente când cred că mă înşel. Şi realizez că ce avem noi nu e dragoste. Dar eu nu idealizez chestia asta de dragoste. Pentru mine nu e atât de simplu. Adică am avut fata aia de care eram îndrăgostit şi totul era roz şi frumos. Dar nu cred că dragostea e roz. Cred că dragostea e gri şi totuşi pare roz. Ţi-am mai zis asta, dar mi se pare bine zis.

Mă doare de fiecare dată când ştiu că e posibil să se termine ce avem. Şi când ai stat cu cretinul ăla, poate n-o fi cretin, dar n am cum să zic altceva, nu mai ştiam ce să fac. Bun, iar acum apare problema, din nou. Nu ştiu cât vreau să continuăm din orgoliul meu şi cât din sentimentele mele pentru tine. Stai, mai e de zis ceva. Fata asta cu care am ieşit. Ştiu că avem voie să facem ce vrem cu oricine, dar cred că într-un fel sau altul nu e chiar aşa. Ea e, nu ştiu, pare că o să fie o poveste frumoasă, dar totul e atât de neclar şi mi-e atât de greu.

Nu ştiu să pun concluzii la mesaje de genul. Aştept să-mi zici şi tu ceva. Sau poate o să fac eu ceva, nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu.