Oamenii sunt trişti şi la Viena

E dimineaţă. Înainte de orice şi după orice e dimineaţă. Evident, poţi să spui acelaşi lucru şi despre seară şi prânz. E o alegere, e un punct de vedere. E mai frig decât te aştepţi. Chiar dacă e vară, chiar dacă e iarnă. Mereu e mai frig decât te aştepţi. Speri cumva să nu te trădeze vremea. Mai ales acum, în vremea trădărilor. Trecând peste acest joc de cuvinte cu prea puţin substrat, anunţ din nou, e dimineaţă. Te-ai dat jos din taxi. Eşti obosit. Îţi scoţi ţigara din buzunar. E ruptă. Nu e multă lume în jur, deci n-ai cui să-i ceri una. O repari. Te uiţi în jur. Lucrurile s-au liniştit. Ai fost treaz până acum. Ştii ce înseamnă o zi. Ştii, deci ce înseamnă o săptămână. Te mândreşti că ştii ce înseamnă un an. Ţi-e frică să spui că ştii ce înseamnă vreo 19 pentru că poate nu te ia nimeni în serios. Asta nu înseamnă că ştii ce înseamnă o viaţă?

Lucrătorii de la patiseriile de colţ de stradă se apucă de făcut covrigi. Maşinile de la pompe funebre se grăbesc pentru cineva care nu se mai grăbeşte deloc. Auzi păsări şi nu le vezi, ce-i drept nici nu te uiţi după ele. Eşti singur. Te întristezi. Mereu ajungi să fii singur. Râzi de tine că îţi doreşti să te îmbrăţişeze cineva. Eu sunt mai mult de atât. Eu sunt independent.

Independent de cine? Independent de dragoste? Nu prea cred.

Da, eşti obosit. Deja eşti obosit. Ştii ce înseamnă 19 ani şi eşti obosit. Doamne ce blocuri urâte. Te simţi prost că îţi doreşti să te fi născut undeva cu blocuri mai frumoase. N-ai fost niciodată la Viena, dar eşti sigur că acolo au blocuri mai frumoase. Şi ce dacă? Oamenii sunt trişti şi la Viena. Clipeşti des. Nu mai eşti beat. De fapt nici n-ai fost. Doar ai avut scurte momente de euforie. Mai bine că nu te-ai dat la tipa aia. Oricum nu te-ar fi vrut. În fond, de ce te-ar vrea. Totuşi, vrei să te vrea.

Ce fac azi? N-ai cum să te mai culci. Ai treabă. S-a uzat şi cuvântul ăsta la cât l-ai folosit. Răzi şi speri să nu-l foloseşti şi mai des în viitor. Îţi plimbi limba printre dinţi. Crezi că ai dinţii prea galbeni. O vrei înapoi. Ştii că o să fie exact la fel. Oamenii s-au săturat de voi. Ea s-a săturat de voi. Tu te-ai săturat de voi. Dar o vrei. Te gândeşti că poate e mai bine aşa. Râzi de tine ce nobil te prefaci că eşti.

Îţi bate inima ciudat. Ţi-e frică. Fumezi prea mult şi ţi-e frică să nu te fi afectat. Nu te duci acasă. Stai acolo şi te întrebi unde dracului mergi. Respiri greu. În unele zile deteşti cum îţi merge. Nu faci mare lucru să schimbi ceva. Îţi pui o melodie la telefon. Iar ţi s-au stricat căştile. Oricum nu e nimeni în jur. Începe melodia. Asculţi primul vers. "How many more days can you hold up?". Ce melodie frumoasă. Îţi vine să plângi. Nu poţi. Te simţi prost din nou pentru că nu poţi să plângi când ai cea mai mare nevoie.

E dimineaţă. E atât de dimineaţă. Încă nu s-a trezit nici regretul. Realizează că vorbeşti despre nimic. Vorbeşti despre tine. Râzi de tine că ai alăturat lucrurile astea în mintea ta şi pari foarte tragic. Începe să iasă soarele. Se trezeşte şi regretul. Nu ştii câte dimineţi mai urmează. Oricum pentru tine e dimineaţă. Şi când e seară, e dimineaţă. Când erai cu ea şi când erai cu el era altă dimineaţă. Era o dimineaţă care te felicita. Era o dimineaţă care se trezea după tine şi îţi spunea "A, te-ai trezit deja?". Nu era dimineaţa de zi cu zi. Nu era dimineaţa aia care îţi spunea "Hai, că ai multe de făcut".

Opreşti melodia şi mergi spre casă. Spui ce spui când n-ai încredere în viitor. O spui ca un difuzor care încă funcţionează într-o staţie de tramvai pentru că nimeni nu s-a obosit să-l scoată din priză. Un difuzor care a prins mai multe dimineţi ca tine. Atenţiune naţiune, vin vremuri mai bune. Râzi de tine din nou şi pleci spre casă. Tuşeşti. Poate ar trebui să nu mai fumezi atât de mult.