Căzut cu bicicleta

De când a apărut telefonul mobil, m-am tot obişnuit să văd oameni vorbind pe stradă sau chiar la volan. Dar n-am mai văzut încă pe nimeni pe bicicletă cu telefonul la ureche, ca pe biciclistul de la Cluj.

Mă oprisem pe o bancă, într-o zonă pietonală. Priveam clădirile şi oamenii, când am văzut un biciclist cu cască şi rucsac, pedalând cu viteză. Avea o singură mână pe ghidon. Cu cealaltă îşi ţinea telefonul la ureche. Vorbea destul de tare, părând mai degrabă atent la convorbire decât la drum. Cum nu mai văzusem niciodată aşa ceva, l-am urmărit mirat cu privirea. Chiar atunci roata din faţă i s-a împiedicat de ceva. Ghidonul i-a zburat din mână, roata din faţă s-a răsucit brusc, iar traiectoria lină a bicicletei s-a întrerupt. Biciclistul a zburat câţiva metri prin aer, după care a căzut pe asfalt cu un zgomot înfundat. Bicicleta l-a urmat, căzând peste el.

Impactul cu solul trebuie să fi fost puternic, am căzut şi eu cu bicicleta, aşa că ştiu cum este. Am sărit de pe bancă ca să-i dau o mână de ajutor să se ridice. El mi-a făcut însă semn cu mâna că n-are nevoie. A rămas calm, trântit pe jos, cu bicicleta peste el, cu roata din faţă învârtindu-se în gol, cu rucsacul deschis, cu câteva lucruri împrăştiate în jurul lui, vorbind în continuare la telefon. Cred că şi în timp ce se învârtea în aer îşi ţinuse telefonul la ureche. Pietonii care treceau pe lângă el îl priveau curioşi, având grijă să nu calce pe lucrurile lui.

Nu m-am mai întors pe bancă, am plecat încet de-acolo. După câţiva paşi am întors capul să văd ce mai face biciclistul. Era tot pe jos, lovit, murdar, întins în mijlocul drumului cu bicicleta prăvălită peste el şi cu telefonul la ureche, vorbind netulburat în continuare.

(Bucureşti, iunie 2017 - prima versiune 2010)