O carte - Magia ordinii de Marie Kondo

Mai cu seamă de la bula imobiliară încoace, revistele de lifestyle şi o anumită parte a rafturilor de cărţi a fost măturată de obsesia referinţelor orientale, de la Tantra pân-la Mantra: avem experţi în aranjarea sau chiar proiectarea caselor după tot felul de diagrame, forţe sau percepte ale străbunelor religii asiatice. Arhitectura din Muzeul Satului nu mai e zen, nu mai e vastu shasta, nu mai e feng-shui, e un chin şi toate ies şui. Ştiu că, la ei acolo, câteva mari capodopere ale arhitecturii mai noi au fost orientate, proiectate şi şantierele lor au început când a reieşit din astrograme şi psihodramele şamanilor localnici, sau cum se cheamă prestatorii de servicii incantatorii pe acolo. Să ne înţelegem: religiile sunt spiţele unei roţi care duc către acelaşi mare Absent care e golul din centrul butucului roţii. Căile sunt convergente. Dar nu sunt neapărat convins că e mai bine să privim înafara spiţelor noastre pentru a găsi o rază care să ducă în centru.

Cartea de faţă (Magia ordinii de Marie Kondo) am cumpărat-o, păcălit cumva de titlul în limba română. Dacă mă uitam cu atenţie la casetă, vedeam că The Life Changing Magic of Tidying este sensibil altceva şi nu are neapărat de-a face cu interfaţa geometriei ca expresie a ordinii, fie aceasta naturală, fie ea reprodusă, prin arhitectură, mobilier sau rapoarte de orientare reciprocă între elementele acestuia din urmă. Marie Kondo are ambiţii mult mai modeste decât geometria sacră sau ordinea în sensul de imagine a lumii. Ea vede ordinea ca rânduială, ca organizare a lumii interioare, cea în care ne trăim existenţa. Unitatea ei de măsură este camera care, dacă este bine organizată, structurată, va induce o formă a liniştii interioare în cei ce o utilizează. Citesc acest mic studiu gospodăresc cu multă îngăduinţă şi, complet dezordonat fiind eu însumi, cu pizmă: nu voi fi niciodată în stare să îmi menţin spaţiul locativ în felul de ordine propus aici.

Dar înţeleg că un asemenea mod minimalist de a privi lucrurile derivă dintr-o perspectivă asupra lumii. Sunt un mare admirator al arhitecturii japoneze postbelice şi chiar cred că este una dintre puţinele care au reuşit imposibilul: şi tradiţie şi contemporaneitate, coprezente. Puţinele lucruri din casele japoneze permit, dacă nu cumva impun, o asemenea frugalitate, care poate fi dresată să stea locului, în ordine. La noi, ordinea este chiar o formă de magie. Mie, unuia, însă, lucrurile personale nu-mi stau în ordine nici cu slujbe...