Havel de la fotbal nu este legendarul Havel, disidentul-scriitorul-preşedintele. Iar Bolek din poartă nu are un partener de năzbâtii ca Lolek în teren, ca să îi pună probleme echipei lui Dică şi să întregească amintirile copilăriei unora dintre noi, cu desene animate şi mai mult fotbal pe stadion decât la televizor.
Dar meciul dintre Viktoria Plzen şi FCSB / Steaua nu este un desen animat, nici măcar unul de colecţie. Este desenul tactic al unui antrenor care şi-a aşezat temeinic oamenii pe teren. Poate că unii dintre aceştia i-au fost impuşi de patron, mulţi susţin că sigur e aşa. Dar acolo, jos, pe gazon, temperatura meciului îl lasă pe el, antrenorul, singur cu echipa. O fi naivitate, prostie, inocenţă, posibil toate la un loc în impresia asta a mea, dar vreau să cred că felul în care au arătat Bălaşa, Teixeira, Florin Tănase, Morais şi ceilalţi la Plzen este opera de tânăr antrenor a lui Nicolae Dică.
O operă în lucru din cauze nenumărate. Principala este părerea patronului plenipotenţiar că un fundaş stânga poate fi mijlocaş la închidere, iar un mijlocaş la închidere poate fi fundaş dreapta. De data aceasta, a fost rândul lui Momcilovici să greşească şi să pună în cumpănă şansele calificării. Insistenţa lui Teixeira, care îşi sfidează vârsta şi ne desfide îndoielile, apoi finalizarea de atacant veritabil a lui Tănase au alungat suspansul. Disciplina tactică, rigoarea, atenţia, concentrarea, poate şi inspiraţia, peste toate atitudinea de formaţie matură, stăpână pe mijloacele ei, toate acestea nu pot fi impuse la telefon de Big Brother Gigi, oricât de plenipotenţiar ar fi el. Să îi vezi făcând presing şi marcaj pe Alibec şi pe Florin Tănase nu este ordin de la Palat. Este autoritatea antrenorului.
Bravo, Nicolae, Florin, Denis, Felipe şi voi, toţi ceilalţi! Aţi câştigat o calificare şi un antrenor. Nu ştiu cine sau ce este mai important. De fapt, ştiu.