OCOL DE TRADUCERE.
Să nu uităm însă deconstrucţia iluziei naive fenomenologice: nu putem ieşi cu totul în afară, din orice disciplinaritate şi disciplinare a cunoaşterii spre o vizare pusă, ci doar între discipline, care este de fapt spaţiul cel mai vast. Nu există non- sau pre-interpretativitate, "vizare pură" şi "donare" virgină, directă, ci doar inter-disciplinaritate.
Dar - altă iluzie, altă naivitate - nu se poate trece direct de la o disciplină la alta, disciplinere nu sînt lipite şi despăţite prin ziduri duble, asemenea ţărilor pe o hartă doar a uscatului, a terenului ferm şi uscat, înălţat, ieşit din ape. Între discipline există tocmai lumea: mediul de alteritate al traducerii. Alteritatea e traducerea, traductibilitatea.
Nu există direct, nemediat. "Noi înşine" putem fi prima/ultima mediere, ireductibilă.
Nu există, spuneam, reflexivitate, adică oglindire şi cunoaştere de sine de unul singur, narcisică (păcatul narcisismului e solipsismul), ci doar prin altul, Altul care însă nu e Celălalt, ci un terţ: mediul intermediar şi intermedial al traducerii.
Sau ceea ce am putea să numim inter-reflexivitate disciplinară. Ieşirile din disciplinele-insule au loc nu, prin salt, dintr-o insulă în alta, direct, ci în oceanul planetar-intermediar(l) al traducerii, Altul terţ care ne transportă.
Modelul cartografic-poetic al arhipelagului (Édouard Glissant) (EU: arhipelogosul, ca titlu al unei cărţi de, tocmai, poeme): modele artistice şi poetice, nu ştiinţifice, pentru cunoaştere. "Nu am fost niciodată moderni" (Latour) pentru că nu există, nu poate să existe ştiinţe; ştiinţele sînt nişte utopii date ca realizate; nu există decît artă şi arhitectură.
Traducerea nu vizează supra-arhitecturalizarea ansamblului. Leagă, dar nu într-o arhitectură unică. Menţine utopia arhitecturii la nivelul ei.
*
Niciodată nu poţi fi însă sigur că ai reuşit să ieşi în afară, adică între, dincolo de zidurile închiderilor disciplinare. Trebuie să te foloseşti de celălalt, să te "agăţi" de celălalt ca să te smulgă, iar celălalt cel mai sigur, mai fiabil pentru operaţiunea de dezvăţare, de obiectivare de sine, e duşmanul (Carl Schmitt: recunoaştere a caracterului politic al epistemologiei.)
Dar şi duşmanul e greu de identificat. Nu poţi şti niciodată cu siguranţă cine îţi e adevăratul duşman. Acesta se poate afla la fel de bine printre prieteni sau aliaţi. Duşmanul nu este evident: pare în afară, Exteriorul însuşi, dar poate fi şi înăuntru: Închiderea (faţă de Exterior) însăşi, adică cantonarea şi baricadarea în iluzia proprietăţii individuale, private. Iluzia insularităţii determinante în regimul arhipelagului.
Dar ce e traducerea? Ce traducem? Ce se traduce?
Modelul şi paradigma oricăei traduceri, a tuturor traducerilor, a traducerii în general: traducerea inter-lingvistică.
TEORIE. IPOTEZĂ. Doar evenimentele, adică singularităţile, se traduc, se oferă traducerii, pentru că deja sînt abateri de la lege (scrisă) şi de la normă (nescrisă), ieşiri, planuri şi începuturi de evadare. Evenimentele, ca producţie de singularitate (nici general, nici universal, nici particular: între sau mai precis printre ele), sînt abateri, excepţii, "accidente" ale sistemelor, nu funcţionarea lor normală, curentă (sau, de fapt, însăşi funcţionarea "normală", "curentă", trans-sistemică - sau "metastabilă", cf. Simondon - a sistemelor) e doar flux dis-continuu de evenimente-singularităţi: individualizări colective, co-individualizări). Evenimentele-singularităţi sînt in-fracţiuni/e-fracţii: abateri prin care se iniţiază ieşiri, se schiţează linii de ieşire (de devenire) (Deleuze-Guattari).
- Eveniment - infracţiune - efracţie - abatere de la regulă/ieşire din sistem - afară-între (extra est inter) - în spaţiul traducerii, al traductibilităţii, al posibilităţii, care trebuie confirmată şi ajutată prin voinţă, de înţelegere ca diferiţi, nu de uniformizare.
- Epoca traducerii, vremea traducătorilor: tocmai pentru că ne aflăm în Epoca Traducerii (unice, a multiplului în Unu, particular-general), trebuie să instaurăm, trebuie să fie Vremea Traducătorilor (singular-singular).
- E vorba de două concepte nu numai diferite, ci de-a dreptul opuse, vrăjmaşe, de traducere, care, deşi par unul şi acelaşi, nu se traduc niciodată unul în altul, ci, dimpotrivă, sub aparenţa (la adăpostul imaginii) şi sub pretextul (alibiul) identităţii, a păcii şi armoniei în sînul Aceluiaşi, unul (anume) caută tot timpul să-l asuprească şi chiar să-l extermine, să-l elimine pe celălalt.
*
Tendinţa spre dominaţie şi uniformizare ştiinţifică (traducerea reductivă: multiplu-Unu). Ca să poate emite pretenţia de a domina, alegaţia de putere, disciplinele se dau ştiinţe, adică încearcă să se matematizeze chiar şi caricatural: dominaţia justificată a ştiinţei, a raţionalităţii tari, indubitabile. Politică, autoritarism, totalitarism epistemologic. Putere: ceea ce nu poate fi contrazis, disputat, adevăruri ultime, indepasabile, ca adevăruri prime, imediate. Matematici de-pluralizate ca matematică, ca aritmetică. Totalitarismele se pot recunoaşte - şi unifica, trata unitar, dincolo de aparentele lor dispute pur intestine (şi duhnind ca atare), simple lupte pentru dominaţie - tocmai după pretenţiile de ştiinţificitate, adică de matematizare:
- - nazism: biologia, rasa;
- - comunismul istoric: materialismul ştiinţific;
- - azi: economia ca "ştiinţă" şi, mai ales, "soluţionismul tehnologic" (Evgeny Morozov, To Save Everything Click Here. The Folly of Technological Solutionism, 2013). Globalizare intensivă. Cele două (soluţionismul şi tehnologia) merg mînă în mînă, se traduc una pe cealaltă şi se supraadaugă redundant (pentru asigurarea dominaţiei ca/prin redundanţă: efect nu numai de închidere, ci şi de zăvorîre): ideea ca rezolvarea trebuie să presupună o gîndire tehnologică, de tip tehnologic, chiar şi fără tehnologie explicită; ideea că există rezolvare, şi că aceasta constă în simplificare prin modelizare, prin manipulare, prin intervenţie tehnică, prin "algoritmare": dublezi cîmpul realului (social media dublînd, deci modelînd internetul, de pildă), îl acoperi şi îl exploatezi, făcîndu-l să pară drept natural.
Singura "soluţie" fără soluţionare: etica traducerii şi traducerea ca etică (a ieşi în cîmpul terţ-intermediar, între discipline, şi a practica micul şi marele comerţ, permanent du-te-vino).
Azi, post-moda gîndirii potrivit prefixului post-, gîndirea potrivit prefixului DE-: după deconstrucţie, dar în siajul ei istoric, de-creşterea şi de-colonizarea (post-postcolonială).
Nu cumva, însă, să repetăm naivitatea iluziei posibilităţii ieşirii totale în "realitate", din orice perspectivă disciplinară, în i-mediat, fără traduceri inter-disciplinare?
*
Deci CE e traducerea? Sau, mai exact, CUM e? (Nu întrebare de esenţă, ci întrebare de modalitate, de modulare.)
Traducerea e negociere continuă, procesualitate, imperfecţiune, deci permanentă perfectibilitate, infinitate, stil de viaţă - irezolubilul.
Traducerea e relativă, temporară, deschisă, multiplă, colaborativă, cooperantă, colegială, pozitiv precară, deschisă.
Traducerea e neterminatul şi interminabilul ca lucrare împreună, provizoratul productiv în locul falsului definitiv ucigător, ne-fixatul.
Etc. Sinonimie în lanţ, legîndu-ne împreună, chingă a lumii, brîu, încingere.