Plecase de cu seara târziu din sătucul ei, să nu care cumva să scape trenul de dimineaţă, pentru că musai azi trebuia să ajungă la Bucureşti. Băiatul era ocupat, avea o singură "fereastră" azi, mâine pleca la mare cu familia şi cu prietenii şi apoi se întorcea la muncă. Şi nu-l văzuse de un an...
Din televizor curgeau dezvăluiri, breaking news-uri, bombe şi filmări senzaţionale cu camera ascunsă. Oameni "mari" atotştiutori, dădeau verdicte pe mersul economiei, pe energie, pe dezinflaţie sau pe abuzurile din justiţie. Bunicuţa era absorbită şi participa, dădea din cap aprobator la câte unul frumuşel, băiat bun pe care îl ştia ea de mult sau o dezaproba pe vreo invitată care avea cercei mari şi era sigur neserioasă, îmbrăcată într-o rochie galbenă şi oricum prea scurtă... Ştia băbuţa ce se întâmpla în ţară, doar seară de seară stătea lipită de televizorul pe care îl cumpărase băiatul de la un second hand nou deschis, cu preţuri promoţionale, din Spania. Ştia tot, politică şi reclame, politicieni şi detergenţi, analişti şi balsamuri frumos mirositoare. Sigur, pe ei nu îi întâlnise niciodată şi de cumpărat produsele nu avea bani... Dar ştia!
Când au dat zorii, bufetul a început să se anime. Au mai venit vreo doi cu un copil pe care îl duceau la Ploieşti la mama venită din Italia şi un fost miliţian, acum la pensie, pe care îl ştia ea de mult. Cum celelalte două mese din cârciumă erau ocupate de doi beţivi care dormeau şi cealaltă de un ceferist şi de finul primarului, care priveau şi ei televizorul şi comentau, noii veniţi s-au aşezat lângă băbuţă. Şi toţi, chiar şi barmanul fără clienţi, sorbeau vorbele celor de la televizor. Câtă dreptate au dom'le! Ai văzut aseară ce a zis ăsta? Unde? La TVR! Nu, era la Antenă! Ba nu, era la RTV! Hai, măi oameni buni, ăsta era siguuur aseară la B1! Nici vorbă, era împreună cu ăla de la Sindicate la emisiunea cu blonde la Kanal D!
În acea cârciumă "de aşteptare" dintr-o gară din ţărişoara noastră veşnic în tranziţie, asemeni unor milioane de români, personajele noastre sunt prinse în coliziunea dură, continuă şi istovitoare dintre cele două Românii: cea reală, în care viaţa lor ternă şi chinuită se desfăşoară de fapt asemenea unui slalom fără sfârşit printre greutăţi, facturi, autorităţi incompetente şi indolente, hoţii şi nedreptăţi, dorul de cei dragi şi speranţa în mai bine şi cea de la televizor, cu oameni cunoscuţi, în haine scumpe, care se pricep la toate, cu accidente şi sinucideri, fotbal, gesturi de omenie, rare succese individuale, maşini scumpe, detergenţi care fac minuni, talk-show-uri cu acelaşi subiect şi mult şoc, groază şi senzaţional. Încotro să privească omul? De partea cui să fie? Ce să creadă? Sigur, el trăieşte una, dar zilnic, atent manipulat de o medie sută la sută partizană, i se "explică" ce trăieşte.
România este ţara în care lumea petrece cel mai mult timp în faţa televizorului, în medie 340 de minute pe zi... deci aproape 6 ore! Oamenii folosesc Internetul, dar ce mai mulţi pentru a comunica intre ei; ziarele au dispărut şi radioul se duce şi el ireversibil in online. A rămas Televizorul care zi de zi ne spune, ne învaţă şi ne şi ceartă câteodată despre cum e viaţa noastră. Nu oboseşte niciodată, nu îl interesăm, vrea audienţă şi ascultare.
Un fluierat prelung îi extrage brusc din mirajul ecranului pe cei din sala "polivalentă" a gării. Constituiţi ad-hoc într-un grup de dialog mioritic, oamenii noştri se despart brusc şi revin în realitate. Trenul i-a adus pentru o clipă împreună, îi duce şi îi desparte răspândindu-i pe aiurea. Îi duce printr-o Românie reală, pentru ca la destinaţie să îi lase iar în faţa televizorului. Care le va spune de toate, inclusiv despre cum au sau cum trebuie să călătorească...
Înghesuită în compartiment, privind prin fereastra murdară, bunicuţa mea, a ta, a vecinului, a noastră a tuturor, priveşte câmpul ars de soare, gândindu-se la băiatul şi nepotul pe care îi va vedea câteva ore, le va pune pe masă bunătăţile adunate cu grijă - sigur, nu atât de bune ca în Spania - şi apoi se va întoarce la tren, la drum şi la televizorul ei drag... la viaţa ei.
***
M-am născut în România cu 8 ani înainte de a ajunge primul om pe Lună. (i.e. 1961)
Am învăţat la Liceul Ioan Slavici din Arad, până în clasa a XI-a, iar bacalaureatul l-am dat la Bucureşti.
Am plecat în 1980 pentru 9 luni în armată şi apoi am urmat şi am absolvit în 1986 cursurile IATC Bucureşti, secţia de Imagine Film şi Televiziune.
Am lucrat 6 ani la Alexandru Sahia şi am făcut zeci de filme documentare, multe premiate internaţional, de câteva ori am câştigat premiul Uniunii Cineaştilor pentru imagine de film documentar.
Un timp am lucrat la Ştiri în TVR şi apoi am fost primul corespondent român de televiziune la Washington DC, întâi TVR şi apoi Antena 1.
În 1994 am devenit director executiv al Antena 1. În 1997 am fost director de ştiri la Prima TV.
Din 1999 am lucrat în grupul francez de media Lagardere, întâi ca director de vânzări pentru România, apoi ca vicepreşedinte al EDI România.
Începând cu 2008 am fost director de proiect şi şef de departament la Radiocom.
Din 2012 până la final de aprilie 2017 am fost Preşedinte al Radioului naţional.
Sunt căsătorit cu prima femeie cu rang diplomatic de ambasador din istoria României cu care am doi copii. (Ovidiu Miculescu)