Ştiţi cât e rata de abandon şcolar real în România? Peste 25%, dintre care câteva procente se referă la clasele I-IV! Adică aceia nici măcar nu ştiu cât de cât să scrie şi să citească!
Ştiţi de ce, cu foarte puţine excepţii, divertismentul de televiziune este atât de slab calitativ, populat de fanţi de cartier şi fete "siliconate", îmbrăcate sumar şi tăcute, doar fals zâmbitoare? Şi de ce multe dintre aceste aşa zise "show"-uri fac o oarecare audienţă? Pentru că nivelul unei bune părţi a publicului doritor de aşa ceva gustă astfel de subproducţii. Învăţaţi cu tocana, ne place tocana... Slab educaţi, într-o permanentă goană pentru supravieţuire sau pentru făcut bani (cheia succesului, la noi), având "modele" personajele de la televizor, bucurându-se excesiv de cea mai ieftină distracţie - televiziunea - şi prelungind apoi "distracţia" în comentarii şi dezbateri a doua zi la serviciu sau la doi mici şi-o bere, aceşti compatrioţi ai noştri perpetuează şi amplifică o stare de fapt care le inundă viaţa la televizor şi în afara lui.
Consumăm mâncare proastă, circulăm înghesuiţi în tramvaie, autobuze şi trenuri supraîncinse şi aglomerate, ne certăm, bârfim sau ne judecăm vârtos între noi... Ştiţi câte procese sunt în România acum? În jur de 2,5 milioane! Un proces presupune minimum două părţi, să spunem că sunt doar două persoane într-un proces, asta înseamnă aproximativ 5 milioane, atenţie, de cetăţeni adulţi implicaţi. Cât reprezintă în procente 5 milioane din populaţia adultă a ţării? Enorm. Privim multă sub-televiziune şi ne construim modele din cei pe care îi vedem pe ecran...
Ce legătură există între toate acestea? Revin: politruci analfabeţi (şi încrengăturile lor) care sufocă puterea şi administraţia, cu precădere cea locală, abandonul şcolar, sub-divertismentul de la televizor, modele de "succes" în viaţă şi mereu aceeaşi promisiune de mai bine...
Televiziunile vor audienţă, altfel mor, cetăţeanul toropit de griji, probleme şi speranţe priveşte des, mult şi ieftin, zilele trec şi ne întrebăm mereu ce naiba avem de suntem mereu ultimii la mai toate. Nu fac nici o vină sau reproş nimănui până aici. Observ doar. Dar în centrul întregii derive stă politrucul! Cu şcoala făcută pe repede înainte, orientat, cu ceva bani făcuţi numai el ştie cum, cu multe relaţii şi intrări, preocupat de soarta poporului la televizor şi arogant faţă în faţă, politrucul ne arată de prea mult timp nordul. Unde? La televizor, pentru că altundeva nu îl prea vedem. Televizorul ni-l aduce în casă şi la divertisment! Şi atât de mult ne distreză încât de cele mai multe ori zâmbim amar...
Politrucul s-a ajuns: nu are cine ştie ce şcoală, are bani, e influent, ajunge în posturi bune, e şi vedetă de televiziune. Deci aşa merge! Pe vorbe, promisiuni, trădări, învârteli şi coţcării. I-aţi auzit vreodată vorbind despre trecutul lor în şcoală, despre ce citesc, ce filme sau piese de teatru văd, despre ce muzică ascultă, despre expertiza şi experienţa unora mai buni ca noi, despre inovaţie sau despre idei, despre ce studiază sau ce proiecte au? Ei spun mereu, atunci când sunt relaxaţi, că... au şcoala vieţii!
Sunt, şi la noi ca peste tot, politicieni, lideri, înalţi funcţionari responsabili, educaţi şi normali. Demni de tot respectul. Din păcate puţini, prea puţini cred. Dar politrucii, cu rădăcini vechi în Est, domină peisajul.
Încovoiaţi în faţa şefului sau a gazdei din platou dar semeţi în faţa contribuabilului, ei sunt adepţii şi promotorii lui "las' că se rezolvă", "am vorbit cu...", "aşa cum am spus într-o altă emisiune", "voi face şi voi drege" etc. Ei dispreţuiesc performanţa, regulile, caracterul, bunul simţ, expertiza, coloana vertebrală dreaptă, educaţia, opinia, cartea şi cultura. Şi dacă toate acestea nu le plac, ne duc încotro ştiu sau pot ei.
Treceam odată pe lângă o înmormântare la care nu participa nimeni, în afară de un popă în adidaşi şi gropari. Contrariat, m-am apropiat să văd, ca românul curios din fire, cine era dus, singur, pe ultimul drum în felul ăsta; în sicriu era o carte, atât. În loc de lumânări erau cărţi de vizită ale potentaţilor zilei...
M-am trezit brusc şi am stins televizorul, din care se scălămbăiau jalnic nişte politruci invitaţi la o emisiune de divertisment... Nu am mai putut să adorm şi tot brusc mi-am amintit cum l-am găsit pe Shakespeare într-un sat neelectrificat din Hunedoara... dar asta e altă poveste.
A te aştepta ca un politruc să citească, e ca şi cum ai aştepta vaporul în gară sau trenul pe aeroport.
