15.08.2017
Am fost la Edinburgh acum douăzeci de ani şi am înnodat atunci o prietenie nesmintită cu Vasile Toch, arhitect român stabilit acolo în 1987, prietenie care s-a soldat cu multe proiecte comune şi cu aventura neînţeleasă de autorităţile româneşti (in)competente, a Agenţiei de Dezvoltare Bucureşti 2000, a cărei poveste o voi istorisi, poate, cândva. Cum toate au cam căzut, inclusiv propunerea de realizare a GIS-ului cultural al României, propusă de consorţiul britanic din care face parte şi VT, înaintată ultimilor cinci miniştri ai culturii (dinaintea celui actual) pe care i-a avut ţărişoara. Inutil să mai spun că, deşi depuse la registratură, propunerile dlui VT nu au meritat nici măcar un refuz oficial.

El locuieşte în Edinburgh şi, drept urmare, deşi ne revăzusem pe scurt cu o săptămână înainte la Sinaia, am mers în Scoţia să mai povestim, cum se spune. În proces, am revăzut oraşul-capitală a(l) Scoţiei. Nu o să vă povestesc despre lucrurile istorice şi turistice pe care le puteţi afla de pe net. Voi insista pe ansamblul Parlamentului scoţian, aflat la capătul cel mai de jos al axei care îl uneşte cu palatul cel vechi, rezultatul unui concurs câştigat de regretatul arhitect catalan Enrique Miralles şi firma sa, EMBT, care, de vreme ce arhitectul a răposat pe parcurs, a şi terminat lucrările. Am fotografiat aproape tot ce era de fotografiat şi am vizitat cât se putea, oficial, din interioare. Am băut o cafea bună la cafeneaua parlamentului. Am înţeles cât se putea din ce am văzut, adică nu foarte mult. Miralles era nebun întru Hristos, dar la Barcelona nu se vede(a) asta, cam toţi arhitecţii fiind scoşi din poala lui Gaudi; dar, la Edinburgh, această ţăcăneală inteligentă nu a prins. I se reproşează parlamentului tot ce se poate omeneşte reproşa, inclusiv faptul, evident, că nu a făcut priză cu oraşul. Nici nu cred că îşi propusese, deşi sunt gesturi simbolice şi formale care să dea seama despre prezenţa clădirilor acolo. Pe de altă parte, construirea la scară a navelor(?) sau frunzelor(?) care reprezintă, în plan, clădirile ansamblului este un gest de inserţie generoasă, pe care cred că oraşul l-a acceptat, binevoitor. Nu voi comenta prea mult, las fotografiile să vorbească de la sine şi revin săptămâna viitoare cu şi mai multă Scoţie.








0 comentarii

Publicitate

Sus