Ion Stratan: Am plecat la două săptămâni după 1 octombrie 1955, data naşterii mele, de la Isbiceni, de unde este mama mea, profesoara Elena Stratan, la Ploieşti, unde tatăl meu, ofiţer de aviaţie, primise ordin de deplasare. De aceea, pentru simplificare, am notat uneori Ploieştiul ca loc al naşterii mele. La Isbiceni, la bunicii mei, pe malul Oltului, şi la Corabia, unde se află sora mamei şi verii mei dragi, fără de care nu aş putea trăi, Liliana şi Marian Neaţu, am revenit în fiecare vară. Sărbători de Paşte ca la Isbiceni şi Corabia (deşi locuiesc la Ploieşti lângă impunătoarea catedrală Sf. Ioan) sunt greu de depăşit în farmec, sentiment împărtăşit şi opulenţă. Liliana, prea frumoasa Liliana Neaţu, acum doctoriţă în Corabia şi la Vişina (comună învecinată unde este Zână Bună şi Geniu al locului) m-a învăţat respectul faţă de fiinţa feminină şi mi-a dezvăluit sensibilitatea genului în ce are el abisal şi fascinant. Fratele său, vărul meu, Marian, a construit sub Ochii mei imaginea tânărului din Oltenia, dezinhibat şi practic, cu înclinaţii lucrative amestecate cu gentileţea care este expresia bunului simţ oltenesc. De altfel, nepoţica sufletului meu şi al soţiei mele, poeta Letiţia Ilea, este fiica lui Marian, minunea numită Ana-Maria, o bijuterie de oltencuţă splendid de frumoasă şi genial înzestrată intelectual. "Filonul ironic şi sentimental" al vorbirii munteneşti a fost, pe viaţă, "ranforsat" de graiul rapid, plastic şi asociativ, din sud-vestul ţării. La Isbiceni locuieşte acum, în casa în care m-am născut, vărul meu Mircea şi soţia Elena împreună cu fiica lor în vârstă de un an. Isbiceniul este "Lancrămul" meu, fructul de sub stelele zemoase, uriaşe, ale cerului fierbinte, perla de suflet sideral şi darul de simţire moştenit de la bunicii Teodora şi Ioan Aspra: ultimul meu văr din Oltenia, Adrian Aspra, este procuror la Slatina.
Impactul cu poezia este întotdeauna dureros
N.C.: Când v-aţi "isbit" de poezie şi dacă a fost dureroasă lovitura?
I.S.: La Isbiceni am scris Oltul, care se încheie prin rândurile: "Şi-i închin aceste versuri / marii ape româneşti", iar în paralel, tot la cinci ani de vârstă, la Ploieşti, am compus Zepelinul, care avea ca final "... şi cu aer sunt umplute / şi-s din cânepă făcute". Impactul cu poezia este întotdeauna dureros.N.C.: Sunteţi considerat unul dintre cei mai importanţi poeţi ai generaţiei '80. Credeţi că ajunge atât, poet optzecist, pur şi simplu, chiar dacă generaţia pare "grea de glorie"?
I.S.: Trăsăturile "optzecismului" - ironie, "demitizare", intertextualitate sau citadinism sunt prezente în ceea ce am scris, dar, aşa după cum suprarealism, de exemplu, în cazul unei creaţii constituite rămân numai influenţele, din textul generaţiei a rămas ceea ce s-a constituit drept spirit sporitor şi autentic.
N.C.: Într-un articol publicat anul trecut în Ziarul de Duminică, suplimentul cultural al Ziarului Financiar, aţi făcut constatarea despre "severa înfrângere a codului tranzitiv în istoria modernă". Ce nu a înţeles şi continuă să nu înţeleagă omul modern, atât de dotat pentru înţelesul a tot ce este din "lumea aceasta"?
I.S.: Emfaza, aroganţa, dispreţul celor care manevrează cuvinte univoce, informaţionale, descriptive - faţă de cei care au ca mesaj nuanţa, metafora, sugestia ori muzicalitatea a fost subliniată şi de această "suficienţă" a informaţiilor CIA şi FBI pe care ostentativii semidocţi din administraţie au afişat-o în locul investigaţiei, intuiţiei precaute şi grijii. America, ţară splendidă, dar a "spaţiului", intră uneori în discrepanţă cu civilizaţiile "timpului" din Europa sau din alte culturi, în orientarea ei exclusivă spre ceea ce economiştii numesc "capital pentru capital". Ciocnirea civilizaţiilor este complexă şi după "devansul" economic se înregistrează şi unul ideatic sau ideologic, cu aspecte a căror analiză cere mai mult timp şi spaţiu decât avem noi în interviul acesta.
N.C.: Cum vă închipuiţi că va fi "izgonirea" din poezie?
I.S.: Sunt în pragul unei re-evaluări a poeziei mele scrisă timp de treizeci de ani, oricum printr-o rărire a apariţiilor publicistice şi poate printr-o antologie riguroasă, Viteza vieţii. Încerc şi o apropiere de misterul prozei. Oricum, faţă de sentiment şi sensibilitatea din cuvânt, realitatea oferă o continuă "izgonire" sfâşietoare, cu apocalipsuri interioare şi "Sfârşituri de lume" spirituale şi individuale. Îţi mulţumesc pentru întrebări.