John Elsom a fost invitatul de onoare al celei de-a patra ediţii a "Festivalului Shakespeare" - Craiova, 2003, calitate în care a supervizat, dacă se poate spune aşa, toate spectacolele jucate de trupe din şase ţări pe scena Naţionalului craiovean. Nu este pentru prima oară când John Elsom vine în România la prestigiosul festival şi, cu excepţia primei ediţii, distinsul om de teatru britanic a fost de fiecare dată alături de managerii şi actorii TNC care s-au înhămat la acest amplu proiect. John Elsom este scriitor, profesor universitar şi director de companie teatrală, a lucrat pentru studiourile Paramount Pictures şi pentru BBC. După 1972, timp de zece ani, a fost critic de teatru la prestigioasa The Listener, dar a scris şi pentru alte reviste cum ar fi London Magazine, Contemporary Review şi The World & I, la ultima continuând s-o facă şi în prezent. A fost preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (1985-1992), iar în prezent este preşedinte de onoare al AICT. În acestă calitate a patronat mai bine de 50 de conferinţe internaţionale despre teatru, într-o vreme când Cortina de Fier făcea dificilă cunoaşterea realităţii artei dramatice din ţările est-europene. Este fondator al Teatrului "Bush" din Londra, membru al "Society of Hermes", al "International Workshop Festival" director al Arts Interlink etc. A publicat mai multe cărţi dedicate artei dramatice, dintre care am reţinut Theater Outside London, Cold Warr Theater, The History of the National Theatre, Is Shakespeare Still Our Contemporary? (aceasta din urmă tradusă în româneşte de Dan Duţescu la Editura "Meridiane", în 1994: Mai este Shakespeare contemporanul nostru?) sau Missing The Point.
Nicolae Coande: Domnule John Elsom, când aţi ajuns pentru prima oară la Craiova vă gândeaţi că veţi reveni şi în mileniul trei sub Union Jack al lui Shakespeare?
John Elsom: Sunt destul de bătrân ca să trăiesc fiecare zi în parte. Nu aş fi îndrăznit să mă gândesc atât de mult înainte. Dar la acel moment, într-adevăr speram că Festivalul Shakespeare va continua. Când am venit prima oară aici am văzut Titus Andronicus pus în scenă de Silviu Purcărete şi asta a fost o experienţă remarcabilă.
Am mai fost aici de două ori şi de fiecare dată am văzut producţii extraordinare. Anul acesta cred că nivelul spectacolelor a fost extrem de ridicat. Noi nu avem festivaluri internaţionale Shakespeare ca acesta în Marea Britanie, deşi ar trebui să avem. Sigur că avem festivaluri şi spectacole Shakespeare, dar nu avem ceva care să unească diferite interpretări ale lui Shakespeare din ţări ca Japonia de pildă, sau Lituania, sau perspective asupra lui Shakespeare care diferă de cele pe care le avem noi în Marea Britanie sau în România - aceste contraste sunt interesante.
N.C.: Să presupunem, prin absurd, că publicul britanic, dar şi cel românesc, n-ar şti nimic despre Festivalul Shakespeare care se desfăşoară în România! Ce ar trebui să reţină aceşti "neştiutori" în cazul în care dumneavoastră ar trebui să le explicaţi, în rezumat, ce înseamnă un festival de talia celui desfăşurat la Craiova?
J.E.: Voi scrie pentru o revistă americană, nu pentru o revistă britanică, The World and I, o revistă voluminoasă, de dimensiunile lui National Geografic şi care este denumită o revistă pentru educaţie permanentă, pe tot timpul vieţii, ceea ce poate suna destul de deprimant, dar asta înseamnă că ea se adresează unui public de cititori avizaţi.
Nu ştiu cum să spun, dar este un festival minunat şi care ar trebui să aibă un public de turişti britanici care să vină la Craiova să vadă festivalul. Pentru că un festival de talia aceasta ar trebui să fie sprijinit de un public de turişti, de iubitori de teatru, care să vină într-o zonă ca aceasta, înconjurată de ţări unde Shakespeare este iubit.
Dar nu ştiu dacă în Craiova există infrastructură pentru un număr mare de turişti. Spectacolele sunt minunate, sălile sunt minunate, dar, din punct de vedere economic, probabil că este foarte costisitor pentru un oraş de mărimea Craiovei să cuprindă un festival de ample dimensiuni. Să luam de pildă Festivalul de la Edinburg: este atât de profitabil pentru oraşul Edinburg pentru că el oferă un mare potenţial turistic, deşi probabil nu vei vedea spectacole mai bune decât poţi vedea aici. Cred că ar exista o garanţie pe termen lung că acest festival va continua să existe dacă latura lui artistică se va conjuga cu latura turistică şi cu beneficiile economice pe care el le-ar putea aduce.
Piesele lui Shakespeare sunt mai avantajate dacă sunt prezentate într-un mod mai simplu
N.C.: Desigur, în calitatea dumneavostră de critic de teatru implicat în moştenirea lăsată de Shakespeare unei umanităţi care se regăseşte în prismele nenumărate ale operei sale, aţi colindat lumea şi aţi văzut tot ce se putea vedea în materie de montare a dramatururgiei celui care a văzut lumina zilei la Straford-on-Avon. Ce nivel credeţi că a atins montarea lui Shakespeare România, respectiv Craiova?
J.E.: Este o întrebare extrem de dificilă. Vreau să spun de la început că nu am văzut tot, am văzut doar o mică parte. Vreau să spun că nivelul actorilor din spectacolele de aici este extrem de ridicat. Montările sunt comparabile cu cele pe care le vezi în alte părţi. Dar, uneori, piesele lui Shakespeare sunt mai avantajate dacă sunt prezentate într-un mod mai simplu. Deoarece piesele lui Shakespeare se leagă în mod direct de experienţele celor care sunt în sală, este posibil să faci un asemenea demers simplu, care este foarte atrăgător. Şi cred că în vest în general, incluzând aici şi România, pentru că eu cred că aparţinem unei mari culturi europene, se naşte un mare pericol, acela de a complica piesele lui Shakespeare, datorită faptului că suntem atât de familiarizaţi cu ele. Şi exagerăm, ca şi când ar fi nevoie să convingi publicul de perfecţiunea lor. Şi montările simple sunt adeseori mai bune decât cele mai complicate.
N.C.: În cartea sa Împreună cu Shakespeare, apărută şi în traducere românească la Editura "Aius", în chiar zilele Festivalului, Peter Brook face o interesantă şi curioasă paralelă între dramaturg şi un ziarist. În timp ce ultimul descrie, să zicem, crima pe un singur nivel al scriiturii, autorul lui Macbeth, posesor al unui instrumentar complex pe care Brook îl numeşte poezie, lucra pe mai multe nivele "infinite". Vă propun un mic exerciţiu de imaginaţie: cum ar fi scris Shakespeare la The Sun, de pildă, şi dacă felul în care pune Brook problema se susţine.
J.E.: Punctul de vedere al lui Peter Brook este interesant pentru că el ilustrează declaraţia mea de mai sus despre simplitate. Relaţia lui Shakespeare cu ziariştii este una foarte interesantă pentru că Shakespeare avea acea înclinare de a înregistra imediat viaţa, sentimentele, opiniile, pe măsură ce ele apăreau în jurul lui, ceea ce un bun jurnalist trebuie să facă. Ceea ce lipseşte jurnaliştilor britanici moderni este aceea bogăţie de limbaj pe care o găsim la Shakespeare, care folosea diferite sensuri pentru cuvinte. Un jurnalist modern, pe lângă dificultăţile pe care le are la scris, are probleme în a-şi convinge editorul să accepte acele sensuri multiple care pot să încapă într-o singură propoziţie. Editorul invocă argumentul: cititorii nu vor înţelege, dar adeseori el însuşi este cel incapabil să le desluşească.
Asta este şi problema modului în care Peter Brook îl înţelege pe Shakespeare. Peter Brook este desigur un mare regizor de Shakespeare, eu nu vreau să neg aceasta, dar nu este un mare regizor de text. Cred că problema lui Brook este că el vorbeşte foarte bine mai multe limbi. S-a născut în Rusia, vorbeşte bine franceza, fiindcă este rezident francez, vorbeşte desigur engleza, dar într-un fel, dacă nu vorbeşti prea multe limbi, enormul potenţial al unei singure limbi devine enorm de important pentru tine. De multe ori m-am gândit că felul cum Brook citeşte replicile shakespeariene pierde subtilităţile de limbaj.
N.C.: Mândrul teatru shakespearian este bine cunoscut pe toate meridianele globului, dar poezia lui este astăzi apanajul specialiştilor. De aceea, i-am propus astăzi, la încheierea Festivalului, d-lui Cornişteanu să introducă la ediţia viitoare şi un recital din sonetele lui Shakespeare. Credeţi că am exagerat?
J.E.: Cred că poezia lui este absolut minunată. Dar cred că subestimăm directeţea scrierii lui. Nu este complicată. Când începe cu "Shall I compare thee to a summer`s day", există o tendinţa să devină ceea ce se cheamă eufuistic. Nu eufemistic, ci ceea ce se cheama eufuistic. Eufuistic este ceva împodobit, imagini poetice exagerate. Într-o altă întâlnire, am citat unul din sonetele lui, care suna asa: "When my love says she is made of truth, I do believe her, allthough I know she lies..." Acesta este un gen de poezie foarte direct. Îmi place asta la Shakespeare, când spune lucrurile foarte simplu, când nu adaugă prea multe ornamente, deşi el ştie s-o facă.
Shakespeare ne-a ajutat foarte mult să înţelegem că mintea este poate un organ mai integrat decât ar fi vrut iluminismul să ne facă să o credem
N.C.: "Shakespeare nu ne va face nici mai buni nici mai răi, dar el ne poate învăţa să ne ascultăm ca pe nişte necunoscuţi, atunci când vorbim cu noi înşine. Astfel, ne poate învăţa cum să acceptăm schimbarea în noi şi în ceilalţi." Această concluzie aparţine lui Harold Bloom şi este de găsit în Canonul Occidental, cunoscuta sa carte. În ce fel credeţi că poate fi Shakespeare un maestru al unei învăţături aşa cum o sintetizează Bloom, altfel decât Dostoievski, să zicem? Ce este unic la Shakespeare, diferit de cei dinaintea şi din urma lui?
J.E.: Eu cred că, făcându-ne să ne cunoaştem mai bine, ne face mai buni sau mai răi. Sigur, nu ne vom schimba felul de viaţă după vizionarea unui spectacol Shakespeare, dar vom fi mai conştienţi de cum suntem noi, ca indivizi. Şi, mai degrabă, vom face alegeri bune decât alegeri rele. Eu nu văd lucrurile la acest nivel. Eu consider că Shakespeare ne oferă o serie de mituri şi premize prin intermediul cărora putem percepe lumea exterioară. Eu cred că avem nevoie de aceste premise înainte de a înţelege sau măcar a discuta despre viaţă. Iar el ne oferă o varietate de premize, mituri alternative, ceea ce înseamnă că, privind lumea, vedem dacă cineva seamănă cu Falstaff sau cu Hamlet sau, mai degrabă, cu Petrucchio. Şi asta ne abilitează să percepem mai clar situaţia şi, deci, să luăm decizii mai bune, în mai bună cunoştinţă de cauză.
N.C.: Spuneaţi undeva că Shakespeare poate fi contemporanul nostru în ceea ce priveşte limbajul, fiindcă limbajul este interminabil în ambiguitatea lui. Şi adăugaţi imediat că, pentru dumneavaostră, arta este cel mai înalt punct în instrumentarul schimbărilor sociale. A prevăzut Shakespeare ceva din metanoia pe care istoria ulterioară a umanităţii a înregistrat-o?
J.E.: Cred că ne ajută să ne schimbăm, să ne dezvoltăm, pentru că gândim altfel datorită prezenţei lui Shakespeare. Şi asta cred că nu neapărat datorită unei viziuni a unui regizor. Să luăm un mic exemplu: în secolul al 18-lea, în perioada iluministă, inspirată de filosofii francezi, s-a produs în Germania o redescoperire a lui Shakespeare, care a devenit un lider al unei mişcări împotriva intelectualizării excesive, acel divorţ între intelect şi simţire.
În secolul XX, Eliot ne aminteşte mereu că Shakespeare a trăit în vremurile de dinainte de ceea ce numea disocierea sensibilităţii, prin care înţelegea modul în care în secolele al 17-lea şi al 18-lea exista tendinţa de a distinge între o parte a minţii care gândeşte obiectiv şi o parte care gândeşte subiectiv. Shakespeare nu foloseşte această terminologie, Shakespeare ne-a ajutat foarte mult să înţelegem că mintea este, poate, un organ mai integrat decât ar fi vrut iluminismul să ne facă să o credem. Cred că, deşi există multe legături între engleza modernă şi engleza lui Shakespeare, el foloseşte limbajul în alt mod. Şi cred că unul din meritele reprezentării lui Shakespeare în zilele noastre rezidă în faptul că el îşi construieşte altfel limbajul, că vine dintr-un alt tip de societate şi ne şochează cu aceasta. Şi sunt împotriva acelor regizori care vor să-l transforme pe Shakespeare într-o clonă a political correctness-ului. Sunt ferm împotriva acestui lucru.