Pavel Stratan: Pe val şi pe uscat

Discuţia cu Pavel Stratan mi-a adus aminte de poezie. Uitasem că un vers sau o rimă poate dispune uneori mai mult decât un masaj sau un solar vertical. Dincolo de glumă, am avut surpriza să discut cu un om care ia foarte în serios poezia şi care suceşte şi răsuceşte cuvintele până când devin muzică. Aveam însă o nedumerire: de ce cântă mai ales despre băutură?

Cristina Stănciulescu: Tu bei?

Pavel Stratan: Beu şi îmi permit să şi fumez, dar numai la sfârşit de săptămână.

C.S.: Cum... la sfârşit de săptămână?

P.S.: Da, numai sâmbătă seara şi duminica fumez, pentru că în restul săptămânii fac sport. Dacă nu aş face sport, nu aş fi omul care sunt. Energia pe care o capăt astfel se simte în muzică.

C.S.: Şi, de băut, ce bei?

P.S.: Bere, şampanie şi vin. Nu beau vodcă.

C.S.: De ce cânţi despre băutură?

P.S.: Mai toate piesele mele sunt despre băutură. De ce? Pentru că mai toate chestiile la ţară se întâmplă la băutură. Multe lucruri interesante sunt legate de băutură.

C.S.: Ai constatat asta peste tot?

P.S.: Păi, nu peste tot. Că eu în copilăria mea nu am fost peste tot. Am fost doar la mine acasă. Am scris şi am cântat despre lucrurile care se întâmplau în copilăria mea în satul meu, Mişcani, aflat undeva între Ungheni şi Chişinău.

C.S.: Însurat? Copii?

P.S.: Da. Şi una şi alta. Am o fetiţă, Cleopatra, de un an şi zece luni de care are grijă soţia mea, Rodica.

C.S.: Îţi ascultă piesele?

P.S.: Da, mai ales fetiţa care după cuvintele "tată" şi "mamă" a spus: "eu beu". Şi când vede la televizor videoclipul sau aude piesa la radio strigă: "tati cântă şi eu beu".

C.S.: Cum ai ajuns la Cârcotaşi?

P.S.: Alina Vancea, care prezintă ştirile în "Cronica Cârcotaşilor", este bună prietenă cu un actor basarabean care i-a dat să asculte muzica mea. Ei i-a plăcut şi aşa a ajuns la Cârcotaşi. Ei au difuzat-o imediat. M-au invitat apoi în câteva rânduri la radio... Pe urmă am fost invitatul lui Andrei Gheorghe, al lui Teo şi aşa am devenit spre bucuria mea cunoscut în România. Îi datorez mult şi lui Arsene din O-Zone. În Chişinău sunt de doi ani pe primul loc în vânzări, dar în România abia acum am intrat pe piaţa muzicală. În orice caz, m-a bucurat faptul că în prima zi de lansare a albumului meu, Amintiri din copilărie - vol 1, s-au vândut 7000 de discuri.

C.S.: Ce fel de copilărie ai avut?

P.S.: Poate că atunci când o trăiam mi se părea că nu e chiar fericită. Cred că acum am ajuns fericit că am avut o asemenea copilărie, atunci.

C.S.: N-a fost chiar ca-n poveşti, nu?

P.S.: Nu ştiu dacă pot spune aşa. Noi trăiam într-o mahala care era celebră în împrejurimi pentru că acolo se făceau toate trăznăile. Se aducea vin, se jucau cărţi, se cânta la chitară. Am crescut aşa. Aduceam şi eu vin de acasă. Tata mai schimba lacata (lacătul-n.n.) la beci, dar îl deschideam cu o sârmă. Am început a cânta la chitară de la cinci ani. Mai întâi a cântat fratele meu, apoi am început şi eu.

C.S.: Şi cu scamatoria cum e?

P.S.: Cu scamatoria... Mi-au plăcut jocurile pe bani de mic copil. Dacă toţi jucau, mă uitam şi eu şi prindeam repede...

C.S.: Şi ai început să trişezi, să nu-mi spui...

P.S.: Ba da! Am observat că mă pricep din ce în ce mai bine şi m-am oprit. Am transformat totul într-o artă din care să nu câştig bani, ci să amuz lumea. Ce ştiu eu a face cu cărţile de joc, puţină lume ştie... M-am oprit pentru că am văzut că aşa cum vine banul câştigat în felul acesta, tot aşa se şi duce şi mai ia după el şi nişte bani de-ai tăi.

C.S.: În cât timp ai învăţat să trişezi?

P.S.: Cam în cinci ani.

C.S.: Deci ştii să trişezi foarte bine, dar n-o faci niciodată, nu?

P.S.: Nu.

C.S.: Şi muzica?

P.S.: N-am lăsat chitara din mână niciodată. Mi-a plăcut să cânt ce văd, ce aud, tot ce mă doare, tot ce-am trăit. Totdeauna m-am închipuit cu chitara în mână, iar jocurile de cuvinte care se aud în cântecele mele sunt găsite cu răbdare şi în timp. Nu e uşor. Mi-am perfecţionat tehnica asta la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, unde am studiat "Actorie şi Regie". Sunt cuvinte pe care le-am strâns în ani de zile...

C.S.: Nu-ţi vei epuiza, aşadar, muzica în două albume? Şi nu vei scoate remixuri?

P.S.: Nu-mi plac remixurile. Există unul după "Eu beu", dar nu mă reprezintă. Muzica mea e cu bătaie lungă. Vine din copilăria mea care nici la vârsta asta de 34 de ani nu mi-a trecut. Mă inspir din orişice se mişcă şi vorbeşte. Aud câte un joc de cuvinte pe care-l ţin minte...

C.S.: Dar aceste jocuri de cuvinte pe care le cânţi sunt înţelese?

P.S.: Nu întotdeauna. Prima dată omul ascultă într-un anume fel muzica mea. A doua oară înţelege ce nu a înţeles prima dată şi tot aşa. La mine jocul de cuvinte poate fi: "focul face fum", sau nişte cacofonii nepermise, dar care pot suna bine, sau acelaşi cuvânt spus de mai multe ori cu mai multe sensuri, de pildă: "noi de vorbă, făr' de vorbă, dintr-o vorbă ne-nţelegem" sau: "Şi-nteresante gânduri 'm-intră-n cap, atunci numai când beu nici nu ştiu cum de-ncap în cap, încap atâtea-n capu mieu." Mai am: "acolo, unde nu ai când/când măcar s' te gândeşti în gând/ce se întâmplă 'n tâmplă atunci/când vrei s-ajungi".

C.S.: De unde le iei? Cum le aşezi aşa?

P.S.: Nu e uşor, dar le găsesc cumva. Le amestec până ies, sau le aud la alţii. De pildă: "m-am născut de ziua mea!". Asta e o vorbă din copilărie. La un moment dat ne întrebam cum se întreabă copii şi ne lăudam în ce zi ne-am născut fiecare. Unu' zicea că s-a născut de ziua lui Gagarin, altu' că de ziua lui Lenin. Când a venit şi rândul meu să zic în ce zi m-am născut, am zis că... "eu m-am născut de ziua mea".

C.S.: Cei din satul tău te-au ascultat? Îţi ştiu muzica?

P.S.: Da, mai mult decât atât! Se recunosc în diferite cântece şi ştiu că eu acolo nu am minţit. Au fost martori, doar, la ceea ce povestesc eu acolo.

C.S.: Şi părinţii tăi?

P.S.: Tata a murit, mama e în viaţă. Cu tata niciodată nu m-am împăcat bine pentru că am făcut numai trăznăi şi lui nu-i putea plăcea asta. Eu am un singur cântec care descrie relaţia mea cu el. Se numeşte "Visul" şi spune tot... Nu şi-a dorit ca eu să fiu cântăreţ. A fost un muncitor foarte realist. Nu a crezut în artă, nu a crezut că banul se poate câştiga uşor. El a ştiut că atâta cât munceşte cu putere şi sârguinţă, atâta poate să câştige. Numai că eu nu m-am apucat să cânt pentru a câştiga bani. Aşa am simţit, pur şi simplu. Nu fac comerţ cu arta mea.


(Interviu preluat din revista Viva!, septembrie 2004)