Alexandru Vakulovski: Personajele mele sînt pe stradă, în ziar, la televizor

Organizatori: Editura Idea, Rebel Muzic, Librăria Cărtureşti, Fire Club
Parteneri media: B 24 FUN, LiterNet.ro, City FM




Vlad Iorga: Anul acesta au apărut mai mulţi autori care se înscriu în noua generaţie a literaturii române, Adrian Schiop, Ioana Bradea, încet-încet nume noi se impun în peisajul editorial. Care crezi că este locul tău printre ei şi printre scriitorii romani consacraţi?

Alexandru Vakulovski: În primul rînd, eu nu mă bat pentru locuri cu scriitorii români şi în general nu mă interesează locurile lor sau ce fac ei, sau viaţa lor culturală, şi tot ce ţine de ei. Avem cu totul alt grup, nu vorbesc acum de Schiop sau de Bradea. Eu îi simt mai aproape, decât îi simt pe scriitorii români, pe oamenii de muzică - de exemplu pe cei de la Luna Amară - pentru că sîntem pe aceeaşi undă, sînt mai aproape de ei decît de ceea ce se scrie, decît ceea ce se întîmplă în viaţa culturală românească, aşa cum de Paraziţii mă simt mai aproape decît de... Marin Preda. Scriitorii mai bătrîni au o formulă expirată, îşi citesc cărţile între ei, criticii sînt tot de-ai lor şi din cauza asta şi revistele literare au început sa nu mai fie nici cumpărate, nici citite de restul lumii, totul a devenit un cerc închis, care pe mine nu mă interesează absolut deloc. Eu nu scriu numai pentru un om, doi, care sa mă citească şi să mă laude.

V.I.: Atunci pentru cine scrii?

A.V.: Scriu în primul rînd să-mi clarific care-i treaba cu mine şi ce se întîmplă cu mine. Asta în primul rînd, pentru că nu vreau să fiu manipulat de nimeni, nici de sistem, nici de scriitori cu viaţa lor literară. Cînd eşti confuz şi nu mai ştii ce se-ntîmplă cu tine, e bine să te opreşti un pic şi să încerci să afli. Cine eşti tu de fapt, în afară de costumele pe care le îmbraci zilnic, regimul alimentar pe care-l adopţi şi alte lucruri ca astea? În al doilea rînd, scriu pentru prietenii mei, pentru oameni faţă de care sînt apropiat. Scriind pentru mine şi pentru aceşti oameni, se simt vizaţi - în acelaşi timp - şi foarte mulţi tineri care au cam acelaşi mod de viaţă şi acelaşi sentiment faţă de ce se întîmplă în jur.

V.I.: Pentru cineva din altă generaţie sau altă lume decît cea a personajelor tale, acestea pot părea fantastice. Sînt ele fantastice?

A.V.: Pe lîngă o latură mai halucinogenă, descrierea personajelor şi acţiunilor lor are o latură chiar reală, pe care, cînd o citeşti, ai impresia că face parte din realitatea imediată, şi nu dintr-un spaţiu foarte îndepărtat, aşa cum se întîmplă în literatura română de astăzi. Nu mai ai senzaţia că citeşti o carte scrisă în realitatea noastră, ci într-una de acum 50 de ani, într-un sat, ori a unor şoareci de bibliotecă care nu au nici o legătură cu viaţa. Cred că personajele create de mine îşi duc viaţa chiar în momentul ăsta. Tot ce se vede prin ziare, la ştiri..., ele simt pe pielea lor şi de-aceea mi se pare că nu şi-au pierdut pămîntul de sub picioare, ca sînt conştiente de realitatea lor. La fel şi invers, cînd cineva citeşte despre aceste personaje, îşi dă seama că nu e vorba de ceva fantastic.

V.I.: Cu ceva timp în urmă ai înfiinţat la Cluj un grup care acum se numeşte Klu şi care editează o revistă on-line, numită "Tiuk". Cui vă adresaţi?

A.V.: Klu este un fel de club pe care l-am făcut la Cluj împreună cu băieţii de la Luna Amară şi cu nişte tineri scriitori. Era altceva, nu un cenaclu, şi de aceea nici nu i-am zis aşa de la început. Nici unuia nu ne convenea imaginea despre cum arată un cenaclu: oamenii se adună, îşi scot nişte foi cu care s-au chinuit mult timp şi le citesc... Apoi toţi cască şi se plictisesc. Klu era interactiv şi foarte direct. Fiecare întîlnire începea cu un manifest; numai cîteva dintre ele literare, majoritatea erau sociale. Scriam acolo tot ce simţeam noi că nu merge în sistemul ăsta şi că ar trebui schimbat. Apoi veneau nişte oameni care făceau o literatură mai directă pentru ca publicul să nu doarmă, şi apoi concerte. Tiuk-ul este varianta virtuală a lui Klu. Anul ăsta nu ne-am întîlnit niciodată, a rămas totul numai pe Tiuk. Este o alternativă literară şi culturală la revistele care sînt în România. În primul rînd, Tiuk este şi o luptă împotriva cenzurii, fiindcă textele care sînt acolo n-ar putea fi publicate sau, dac-ar fi publicate, nu le-ai mai recunoaşte, pentru că ar fi cenzurate. Ori te cenzurează de nu te mai recunoşti, ori începi să te cenzurezi singur şi să scrii foarte frumos şi pozitiv. Noi am vrea să facem ca revista asta să ajungă şi la standuri, dar ne-ar costa prea mult şi nu avem posibilitatea asta.

V.I.: E Clujul un centru al underground-ului din România sau e doar o impresie?

A.V.: E mai mult o impresie, fiindcă şi oamenii de-acolo au fost pînă acum mai iritaţi din cauza lui Funar şi a manifestărilor sale naţionaliste, cu tricolorul pe stîlpi, cu tricolorul pe bănci. Lucrurile astea te irită şi atunci eşti predispus să răspunzi la ceea ce se întîmplă. Underground-ul de acolo a fost pană acum şi o replică la toate lucrurile puerile ale lui Funar. Există un underground în Cluj, dar încet-încet lucrurile s-au liniştit şi acum Clujul e cam mort. Nu cred că o să dispară. Părerea mea e că sînt prea puţine lucruri de acest fel. Şi, de fapt, underground nu este ceea ce înţelege toată lumea: nişte oameni care se adună undeva într-o cameră la subsol şi citesc poezie. Noi am vrut să facem ceva cu reacţie la public, chiar dacă vor fi iritaţi de ceea ce facem noi. Din păcate, cred că sînt mai mult cazuri separate în Cluj decît o mişcare omogenă. Anul trecut Klu a avut o viaţă destul de constantă. Tiuk iaraşi nu se poate spune că e o revistă din Cluj, pentru că de fapt se lucrează la ea mai mult la Braşov. Clujul e şi un oraş mai mic, în care, dacă faci ceva, se vede mai uşor. În Bucureşti te pierzi, nu cred că toată lumea ştie de manifestările underground existente, dacă faci ceva în Sălăjan nu se află nimic. Asta e un avantaj al oraşelor mici.
Tiuk e o luptă împotriva cenzurii.

V.I.: Cum s-a ajuns la colaborarea dintre tine şi cei de la Luna Amară, în sensul lansării pe care ai făcut-o la Tîrgul de Carte Bookarest, concomitent cu un concert al lor?

A.V.: A fost ceva firesc. Vasile Ernu, editorul meu, şi Richard Constantinidi, managerul celor de la Luna Amară, mi-au spus că ar fi o idee să facem chestia asta împreună. Şi aşa ne-am hotărît: să lansam împreună şi cartea mea şi albumul lor. Din păcate, băieţii n-au reuşit să scoată albumul la timp, aşa că a fost doar lansarea cărţii. Avem de gînd să facem un mini-turneu de lansare în cîteva oraşe. Ne ştim de foarte mult timp şi am fost mereu pe aceeaşi undă, mie îmi plac muzica şi textele lor, lor le place ce scriu. E ceva foarte firesc, chiar dacă poate părea neobişnuit să apară un scriitor la lansare cu o trupă rock.

V.I.: Cartea se vinde destul de bine pană acum? Cum e ca un produs underground să aibă succes comercial?

A.V.: Underground fac şi Paraziţii, o trupă care poate este cea mai ascultată în România, pentru că oamenii s-au plictisit să vadă aceleaşi lucruri la TV, să audă aceleaşi voci la radio. Aşa că, dacă vor să citească altceva, cumpără cartea mea, dacă vor să audă altceva, ascultă Luna Amară, Paraziţii, ceva care să aibă un mesaj direct şi sincer. Oamenii au nevoie să se regăsească în acţiunile altora. Au nevoie de lumea lor, chiar şi reflectată în ziare sau la televizor, şi nu de una ascunsă. În România e aşa... un fel de voal peste toate, lumea de pe stradă şi din baruri e reprezentată mai degrabă prin manifestări underground. Oficial, totul e frumos, intrăm în Uniunea Europeana, mai asfaltăm şosele, totul e foarte bine...

V.I.: Care crezi că sînt diferenţele dintre Republica Moldova şi România?

A.V.: Între Moldova şi România nu e nici o diferenţă semnificativă. Basarabenii au totuşi o doză mai mare de sinceritate, din cauza asta par şi mai duri, dar sînt mai deschişi, poate e influenţa Uniunii Sovietice. În România, de multe ori trebuie să stai să te gîndeşti dacă ce spune omul din faţă ta e adevărat. La noi e comunism pe faţă cu Voronin, în România e comunism mascat.