Autorităţile, partidele politice, găştile parlamentare incompetente şi preocupate exclusiv de propria prosperitate nu văd, nu înţeleg şi în general nu consideră asta o problemă. Posturile de radio şi televiziune de stat, organe de propagandă aservite puterii, nu văd şi nu vorbesc despre asta. Dar, tăcuţi şi tot mai mulţi, românii pleacă...
Pleacă medici şi personal medical, pleacă ingineri şi economişti, pleacă IT-şti şi agronomi, pleacă orăşeni şi ţărani, pleacă tehnicieni, specialişti şi muncitori cu ziua, pleacă oameni singuri şi familii cu totul. Pleacă şi hoţii şi cerşetorii. Pleacă tineri şi pleacă oameni în puterea vârstei. Şi au început să plece şi români de peste 50 de ani... Pleacă încotro văd cu ochii, pleacă cu inima strânsă, dar foarte determinaţi să îşi caute norocul aiurea prin lume, printre străini.
Nu este simplă sau uşoară viaţa într-o altă ţară. Bariere de limbă, de legislaţie, de atitudini faţă de străini, resentimente faţă de români în multe locuri... Dar ai noştri strâng din dinţi, muncesc mai mult şi mai bine decât localnicii, îndură, câştigă mai puţin, plâng poate când pun capul pe pernă, dar merg înainte. Şi, încet-încet, reuşesc, îşi fac un rost acolo, se integrează, îşi aranjează o căsuţă, îşi pun nişte bani deoparte sau îşi ajută familia, îşi fac câte un concediu, încep să trăiască decent... aşa cum nu au putut acasă...
De ce pleacă romanii? De bine oare? Eu cred că aceasta este cea mai gravă problemă cu care se confruntă ţara asta; să îţi plece oamenii în aşa proporţii şi tu, stat incompetent şi indolent, să nu vezi, să nu faci nimic! Pleacă creiere, pleacă cea mai bună, activă şi calificată forţă de muncă, pleacă generaţia tânără! Politicienii rataţi, aşa zişii lideri pe care politica i-a scos la lumină, incompetenţi, needucaţi, gângavi şi cu mâna lungă nu înţeleg faptul că tocmai incapacitatea lor de a face ceva decent şi serios cu ţara asta, alungă cetăţenii şi îi îndeamnă să plece... Nu neapărat prezentul îi sperie pe români: deşi speram din '89 că va fi mai bine, că vom fi şi noi în rândul lumii, măcar precum cehii, slovacii sau polonezii, uite că suntem tot coada Europei. Ceea ce îi face pe români să plece este, cred, lipsa perspectivei! Care e orizontul, cum va fi in România peste 3, 5 sau 10 ani? Copilul termină şcoala, îşi va găsi el un loc de muncă? Va putea să îşi ia o casă, un apartament cu două camere, o garsonieră măcar? Voi mai putea să îl ajut? Vor mai putea ai mei să suporte din pensia de mizerie cheltuielile care tot cresc? Dar medicamentele? Sau ce mă fac dacă mă îmbolnăvesc... Spitalul înseamnă bani în primul rând. Sunt întrebări simple... cu răspunsuri al naibii de grele. Vă uitaţi în sondaje să vedeţi de ce le este cel mai teamă românilor?
Unii, cu siguranţă, mă vor întreba: bine, dar dacă e aşa, tu de ce nu ai plecat? Nu am plecat pentru că m-am încăpăţânat să cred că şi aici se poate. Că dacă munceşti onest, mult şi performant, dacă respecţi statul, autoritatea, legea şi societatea îţi va fi bine. Cu o tristeţe imensă, vă spun că m-am înşelat. Profund.
Românul este optimist, tolerant, răbdător. Dar când cuţitul îi ajunge la os, e capabil să ia decizii radicale. Iar când decizia este de a pleca din ţara lui ca să poată trăi decent măcar, să le asigure copiilor lui un viitor, cred că e grav. Ce poate fi mai rău pentru o ţară decât să fugă cetăţenii ei din ea? Ţara înseamnă oamenii ei, nu clădirile, relieful sau drumurile lipsă. Fără oameni, o ţară devine doar un teritoriu...
Dar cine să vadă asta? Cui îi pasa? Ruptura dintre cei care ne conduc (ducându-ne pe toţi în şanţ) şi România reală este atât de mare, încât greu va putea fi reparată; şi în mulţi ani. Atunci când românii se vor convinge că e mai bine să rămână în ţara lor, partida va fi câştigată. Oare nu poate fi bine şi aici? Chiar trebuie să plecam ca să putem trăi decent? Oare chiar nu se poate să ne fie şi nouă bine ca naţie, aici? Oare să avem şi noi o viaţă mai bună e imposibil?
Pentru că, o spunea un gânditor celebru la început de secol XX, "o viaţă netrăită e o boală serioasă, de la care se poate muri"...
